Managementul Diabetului Zaharat – Centrat Pe Pacient
Joi, 27 noiembrie, a avut loc prima ediție a conferinței Managementul Diabetului Zaharat – Centrat Pe Pacient, eveniment coordonat de Prof. Univ. Gabriela Radulian.
Joi, 27 noiembrie, a avut loc prima ediție a conferinței Managementul Diabetului Zaharat – Centrat Pe Pacient, eveniment coordonat de Prof. Univ. Gabriela Radulian.
S-a lansat, joi, Asociaţia Medicilor Independenţi – o inovaţie pe piaţa serviciilor medicale, atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici.
O provocare a secolului al XXI-lea va fi aceea de a se obține beneficiul maxim, individual și social, din Proiectul genomului uman, împiedicând, în același timp, deriva spre eugenie, explică într-o notă publicată pe pagina sa prof. dr. Vasile Astărăstoae.
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a prezentat, luna aceasta, stadiul dezvoltării platformei informatice care va găzdui noul Registru unic national al asistentilor medicali.
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a hotărât ca începând cu 1 ianuarie 2020 participarea la cursurile de educație medicală continuă organizate de OAMGMAMR să fie gratuită.
În perioada 10-12 octombrie 2019 a avut loc, la București, congresul național organizat de Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.
Astăzi, RADET a anunțat că Institutul Oncologic Fundeni, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu vor rămâne fără căldură timp de 24 de ore.
Cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți, precizeaza Ministerul Sanatatii
Guvernul demis lasă în urmă doar cimitire pline. Acesta este titlul unei scrisori deschise „către Dumnezeu” semnată de Alianța Pacienților Cronici din România.
„În numele organelor” este o rubrică educațională cu formă narativă, în care funcțiile corpului uman sunt explicate prin vocea fictivă a organelor.
Fiecare text este scris într-un stil teatral și satiric, iar personajele – ficatul, inima, plămânul sau rinichiul – exprimă, într-un limbaj artistic, reacțiile lor la diferite situații clinice.
România se confruntă cu “o lipsă de consecvenţă” în ceea ce priveşte reglementările şi politicile în domeniul medicamentului iar accesul la medicamente al pacienţilor români a reprezentat şi continuă să reprezinte “o provocare majoră”.
Rata naşterilor prin cezariană a depăşit 60%, a atenţionat miercuri senatorul Emanuel Botnariu, membru al Comisiei pentru sănătate publică din Camera superioară a Parlamentului.
A zecea Conferință Internațională de Uroginecologie a reunit anul acesta peste 200 de participanți la Oradea și Băile Felix.
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa de marți, 26 noiembrie, un proiect de lege care prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale.
Sâmbătă, 16 noiembrie, a avut loc conferința organizată de Societatea Română de Microbiologie, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, dedicată rezistenței la antibiotice
Ce este și cum se manifestă boala polichistică renală? Explică dr. Elena Busuioc, medic specialist Nefrologie, competenţă Ecografie generală, Secția Clinică Medicină internă II, Spitalul Militar Central.