Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj începe să se ridice pe verticală
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează. Au început elementele verticale, iar structura zonei de radioterapie este aproape finalizată.
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează. Au început elementele verticale, iar structura zonei de radioterapie este aproape finalizată.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță organizarea conferinței intitulate „Progresul medical și limitele sale politice și economice”, susținută de renumitul imunolog francez, prof. dr. Alain Fischer.
În contextul pandemiei COVID-19, exemplele de solidaritate nu au întârziat să apară. Studenții la medicină din Cluj și Asociația de Podiatrie vor ajuta persoanele vârstnice să își procure cele necesare.
Ministerul Sănătății a lansat, vineri, procedura de licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Ministerul Sănătății a finalizat cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj“, urmând să fie organizată licitația pentru elaborarea proiectului tehnic.