Analiza Medic24: România și lipsa medicilor – efecte și perspective

Numărul medicilor din România a crescut semnificativ între 2018 și 2023, de la ~60 de mii la peste 72 de mii, însă distribuția lor rămâne inegală între specialități și regiuni. În special, mediul rural continuă să fie sever deficitar în medici, ceea ce limitează accesul populației la îngrijiri și crește costurile pentru pacienți. Acest dezechilibru – alături de emigrarea personalului și de viitoarele retrageri din activitate – pune presiune pe sistemul sanitar.

Analiza de față examinează evoluția statistică a numărului de medici pe toate specialitățile (2018–2023), evidențiind contrastul urban–rural, și discută implicațiile deficitului de medici asupra costurilor îngrijirii medicale și accesibilității serviciilor.

Evoluția numărului de medici (2018–2023)

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul total al medicilor în România (toate specialitățile, fără a include stomatologii) a crescut constant din 2018 până în 2023. În 2018 erau înregistrați aproximativ 60.585 medici​, iar în 2019 numărul a urcat la 63.303 (o creștere anuală record de +2.718)​.

Tendința ascendentă a continuat: în 2020 s-au raportat 65.740 medici (+2.437 față de 2019)​, iar în 2021 s-a depășit pragul de 68 de mii (68.800 medici, +3.000 față de 2020)​. Până în 2022 s-a ajuns la circa 71.300 de medici, iar în 2023 efectivul a atins 72.700 (+1.400 față de 2022)​. Aceasta înseamnă o creștere de ~24% comparativ cu anul 2017 (când erau ~58.600 medici)​ și de ~34% față de anul 2013​. Evoluția anuală este sintetizată în Tabelul 1.

Tabelul 1 – Evoluția numărului total de medici în România (2018–2023)​

Sursa datelor: INS, activitatea rețelei sanitare 2018–2023

Populația deservită de un medic s-a redus treptat, de la 321 locuitori/medic în 2018 la 262 locuitori/medic în 2023, semn că densitatea medicilor a crescut. Chiar și așa, România rămâne sub media europeană la acest indicator: în 2021 erau 3,5 medici la 1.000 locuitori, unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE (media UE fiind 4,1/1.000). Creșterea numărului absolut de medici din ultimii ani a fost favorizată parțial de politicile salariale – majorările substanțiale de salarii în sectorul public de sănătate, implementate începând cu 2018, au contribuit la încetinirea exodului medical și la menținerea personalului în țară​.

Astfel, dacă în 2018 se estima că ~15.700 de medici români lucrau deja în străinătate​, tendința de emigrație s-a atenuat după 2018, permițând un spor net de peste 2.000 de medici anual în rețeaua internă (cu excepția anului 2023, când creșterea a fost mai modestă)​.

Repartiția pe specialități și niveluri de asistență

În totalul medicilor din România intră atât medicii specialiști din toate domeniile clinice, cât și medicii de familie (asistența primară). Datele INS arată că medicii de familie reprezintă aproximativ o cincime din totalul medicilor activi​. De pildă, în 2023 din 72.700 de medici, 12.471 erau specializați în medicină de familie​. Ca număr absolut, aceasta este cea mai numeroasă specialitate, urmată de medicina internă (3.259 de medici în 2023), anestezie-terapie intensivă (ATI) – 3.218, pediatrie – 3.178 și medicină generală (nespecializați clinic, 3.028)​.

La polul opus, specialitățile cu cei mai puțini practicanți erau în 2023 reabilitarea medicală (77 de medici), farmacologia clinică (105) și medicina nucleară (118)​. Această distribuție reflectă și nevoile sistemului: specialitățile de bază și de urgență concentrează cei mai mulți medici, în timp ce domeniile super-hiperspecializate sau neclinice au foarte puțini practicanți.

Medicina primară (medicina de familie) este esențială pentru accesul pacienților la îngrijiri de bază și prevenție. Totuși, ponderea medicilor de familie în România (circa 18,5% din totalul medicilor în 2021) este ușor sub media UE (20,4%)​, indicând și aici un deficit relativ.

Situația este agravată de faptul că populația medicilor de familie este îmbătrânită: aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani​, mulți continuând să profeseze și după vârsta de pensionare pentru a acoperi lipsa de înlocuitori. Această structură demografică ridică semne de alarmă privind înnoirea generațională – un număr important de medici (mai ales de familie) vor ieși din activitate în următorii 5–10 ani, riscând să accentueze deficitul dacă nu sunt înlocuiți la timp de tinerii specialiști.

Distribuția geografică: urban vs. rural

Disproporția majoră în repartiția medicilor este cea dintre mediul urban și mediul rural. În ciuda faptului că aproximativ 45% din populația României locuiește în rural, numai o mică fracțiune din medici își desfășoară activitatea în afara orașelor. Potrivit datelor INS, 92% din medicii din România lucrează în orașe, doar ~8% activând în comune sau sate​. Cu alte cuvinte, din cei ~68.000 de medici câți erau în anul 2021, aproximativ 63.000 practicau în mediul urban, comparativ cu doar 5.500 în mediul rural​. Tabelul 2 ilustrează această distribuție inegală.

Tabelul 2 – Distribuția teritorială a medicilor (aprox. 2021)​

În mediul rural, marea majoritate a medicilor sunt medici de familie. De pildă, din cei ~5.500 de medici care profesau la sat în 2021, circa 4.100 erau medici de familie​ (restul fiind probabil medici din unități sanitare mici sau centre de permanență).

În schimb, medicii specialiști (inclusiv toți medicii din spitale) sunt concentrați aproape exclusiv în mediul urban – o consecință directă a localizării spitalelor, clinicilor și cabinetelor de specialitate în orașe. Această situație a rămas practic neschimbată în ultimii ani, discrepanțele urban–rural menținându-se majore. INS sublinia încă din 2020–2021 că în mediul rural unui medic îi revin de ~10 ori mai mulți locuitori decât în mediul urban​.

Concret, în 2023 s-a estimat că un medic de familie deservea în mediul rural 2.304 locuitori, față de 1.167 locuitori în mediul urban​ – un raport de aproape 2:1 chiar și pentru acest nivel primar de asistență. Pentru medicii specialiști, absența aproape totală din rural face ca, pe ansamblu, raportul populație/medic să fie și mai defavorabil la sat (ordine de mărime 10:1, conform INS​).

Deficitul de medici în rural este reflectat și de numărul redus de cabinete medicale existente. În 2022 funcționau peste 10.000 de cabinete de medicină de familie la nivel național, însă numărul lor în rural era cu 51% mai mic decât în urban​. Mai exact, în 2021 existau ~6.300 cabinete de medicină de familie în urban vs. ~4.100 în rural​. În ciuda creșterii totale a personalului medical, numărul cabinetelor de familie din rural a scăzut ușor în ultimii ani (de exemplu, cu 26 de cabinete mai puțin în 2022 față de 2021)​, semn că multe comune rămân descoperite din cauza lipsei de medici dispuși să profeseze acolo. În prezent, se estimează că peste 300 de comune din România nu au nici măcar un medic de familie titular​.

O analiză din 2020 indica 328 de localități fără niciun medic de familie, afectând ~559.000 de locuitori (2,5% din populație) care nu au acces la servicii medicale primare în comunitatea lor​. Din păcate, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ: date recente confirmă că aproximativ același număr de comune nu au medic nici în 2024​.

Adesea, în absența medicului de familie, cazurile ușoare ajung să aglomereze serviciile de urgență sau spitalele, ceea ce crește costurile sistemului per total. Studiile sistemului sanitar arată că România cheltuie oricum o proporție neobișnuit de mare din resursele sale pe îngrijiri spitalicești (44% din cheltuielile de sănătate, cel mai ridicat procent din UE) și foarte puțin pe îngrijiri ambulatorii (18%, cel mai scăzut din UE)​, fenomen alimentat tocmai de slaba acoperire cu medici în comunitate.

Astfel, deficitul de medici (mai ales de familie) conduce la spitalizări evitabile și la costuri mai mari atât pentru individ, cât și pentru sistemul public, care tratează tardiv și mai costisitor afecțiuni ce ar fi putut fi gestionate precoce în ambulator.

În plus, lipsa medicilor afectează și calitatea actului medical: în zonele cu personal insuficient, medicii existenți sunt suprasolicitați (având liste foarte mari de pacienți), ceea ce poate duce la epuizare profesională și scăderea timpului acordat fiecărui bolnav.

Perspective pentru 2025–2026

Privind spre viitor, se conturează atât oportunități, cât și provocări în efortul de a atenua deficitul de medici. Trendul statistic din ultimii ani sugerează o continuare a creșterii modeste a numărului total de medici: dacă nu intervin schimbări majore, este de așteptat ca România să depășească 74.000 de medici în 2025, respectiv să se apropie de 75–76 de mii în 2026 (o creștere anuală de 1–2%) – în principal datorită noilor absolvenți și rezidenți care intră în sistem.

Această prognoză optimistă presupune însă menținerea actualelor politici de retenție și a atractivității profesiei în țară. În cazul unei recrudescențe a emigrării (de exemplu, dacă economiile vest-europene vor intensifica recrutarea de medici străini pentru a-și acoperi propriile goluri), aceste cifre ar putea fi revizuite în jos. Un semnal de alarmă îl reprezintă și valul de retrageri anticipate: pe fondul îmbătrânirii corpului medical, un număr important de medici se vor pensiona în următorii ani (mai ales în medicina de familie, unde cum am menționat ~20% au deja peste 70 de ani​).

Fără măsuri de înlocuire, anumite zone riscă să rămână complet descoperite. INS evidenția că în rural „există foarte multe localități încă neacoperite” de medici de familie​ – o realitate ce poate persista dacă tinerii medici continuă să evite zonele izolate.

Climatul geopolitic actual, marcat de războiul din Ucraina și instabilitate regională, are efecte indirecte asupra sistemului medical.

Pe de o parte, prioritizarea cheltuielilor de apărare și criza economică pot limita investițiile publice în sănătate și pot induce presiuni bugetare (de ex., creșterile de prețuri la utilități afectează funcționarea cabinetelor și spitalelor din rural​).

Pe de altă parte, instabilitatea poate alimenta migrația personalului în căutare de condiții mai sigure și venituri mai mari. Totuși, până în prezent, sistemul medical românesc a arătat o anumită reziliență – de exemplu, criza pandemică 2020–2021 a fost depășită fără un exod masiv, ba chiar cu creșteri de personal, semn că mulți medici au ales să rămână și să contribuie pe plan local.

În plus, nu este exclus ca parte din diaspora medicală să fie tentată să revină dacă se implementează programe atractive (în contextul în care în țările occidentale condițiile de muncă post-pandemie s-au înăsprit pentru medici, iar competiția pe posturi a crescut).

Un factor determinant pentru anii ce vin îl constituie reformele și investițiile în sistemul de sănătate.

Autoritățile și-au propus măsuri concrete pentru ameliorarea accesului la servicii medicale:

• Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 prevede, între altele, reducerea cu cel puțin 20% a numărului de localități fără medic de familie până în 2030​.
• De asemenea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se alocă fonduri importante pentru modernizarea și dotarea a peste 3.000 de cabinete de medicina familiei din zone defavorizate​, precum și pentru construirea de centre medicale comunitare care să deservească localitățile rurale fără medici.

Dacă aceste investiții vor fi realizate conform planului (unele deja în curs, cu termene în 2025–2026), ele vor crea un cadru mai atractiv pentru practică în mediul rural (cabinete noi, echipamente moderne, posibil sprijin locativ), ceea ce ar putea stimula tinerii medici să se stabilească acolo.

Totodată, continuarea politicilor de creștere a finanțării pentru medicina primară – de exemplu, majorarea punctajelor și tarifelor pentru serviciile prestate în ambulator, precum și extinderea gamei de servicii decontate la medicul de familie​ – ar îmbunătăți sustenabilitatea cabinetelor de familie și i-ar încuraja pe medici să rămână în sistemul public.

În concluzie, pentru anii 2025–2026 se prefigurează un scenariu moderat-optimist în care numărul total de medici continuă să crească ușor, însă deficitul structural persistă în zonele rurale și în anumite specialități.

Vom avea probabil mai mulți medici pe cap de locuitor decât în prezent, dar distribuția lor trebuie atent gestionată. Dacă reformele anunțate își vor atinge țintele (scăderea numărului de comune fără medic, îmbunătățirea infrastructurii sanitare rurale, stimulente pentru specialități deficitare), atunci până în 2026 s-ar putea observa primele semne de reducere a decalajului urban–rural.

Pe de altă parte, fără aceste intervenții, impactul negativ asupra populației va continua: costurile indirecte suportate de pacienți și inegalitățile în acces la îngrijiri medicale riscă să se accentueze, mai ales pe fondul îmbătrânirii populației și al creșterii prevalenței bolilor cronice ce necesită monitorizare.

Comunitatea medicală – inclusiv medicii de familie, în calitate de pilon al asistenței primare – are un rol crucial în aceste evoluții.

Un angajament susținut al autorităților față de sectorul sanitar, dublat de valorificarea resurselor din PNRR și de parteneriatul cu medicii, va fi esențial pentru ca prognozele optimiste să devină realitate și pentru ca România să își corecteze treptat deficitul de medici, asigurând servicii accesibile și de calitate întregii populații.

Referințe

• Institutul Național de Statistică – „Activitatea rețelei sanitare și de ocrotire a sănătății” (rapoarte anuale 2018–2023).
• Comisia Europeană – „Profilul de țară în ceea ce privește sănătatea – România 2023”​
• Ziarul Financiar – „Cum arată repartizarea medicilor în urban și rural? 92% din medici lucrează în orașe”​, (Georgiana Mihalache, mai 2023).
• Ministerul Sănătății – Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 – obiective privind resursele umane și accesul la servicii​