Sanitas protestează la Guvern față de proiectul noii legi a salarizării

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Sanitas protestează la Guvern față de proiectul noii legi a salarizării, acuzând riscuri de scădere a veniturilor în sănătate.

Sindicaliștii Sanitas protestează miercuri în fața Guvernului, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării, despre care afirmă că poate afecta veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială. Potrivit organizației, peste 15.000 de persoane sunt așteptate să participe la protest.

Consiliul Național al Sanitas a respins proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră inechitabil, incomplet și defavorabil angajaților din sistemele publice de sănătate și asistență socială.

Sindicaliștii susțin că, în loc să aducă majorări de venituri, proiectul riscă să producă plafonări sau chiar scăderi salariale pentru mai mult de jumătate dintre salariați. Reducerea sporurilor ar afecta direct veniturile reale ale angajaților care lucrează în condiții dificile, în ture, în regim de asigurare a continuității și sub presiune.

Organizația sindicală afirmă că mecanismele de compensare propuse nu acoperă pierderile și nu reechilibrează impactul financiar al modificărilor.

Sanitas consideră că proiectul nu tratează echilibrat categoriile profesionale și riscă să creeze noi diferențe în sistem. Sindicaliștii susțin, de asemenea, că unele categorii de salariați au fost omise din forma actuală a proiectului. Ei cer retragerea proiectului în forma actuală și reluarea imediată a negocierilor, pe baza angajamentelor asumate anterior.

Sindicaliștii avertizează Guvernul că nu poate cere stabilitate și performanță din partea personalului medical și social, în timp ce propune un mecanism salarial care, în opinia lor, reduce veniturile și adâncește inechitățile.

După protestul din fața Guvernului, participanții urmează să se deplaseze spre Piața Constituției.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro