Pacientul invizibil: ruptura socială post-pandemică

Pandemia de COVID-19 nu a fost doar o criză sanitară – a fost, poate mai profund, o criză a relațiilor sociale, a încrederii publice și a echilibrului psihologic colectiv. În România, efectele acestei perioade continuă să se resimtă nu doar în sistemul de sănătate sau în economie, ci în însăși coeziunea socială și în capacitatea noastră de a mai funcționa împreună, ca societate.

La nivel psihologic, pandemia a reprezentat o ruptură. Pentru mulți, perioada izolării a generat anxietate, depresie, pierderi de sens. S-a destrămat ideea de predictibilitate, iar în locul ei a apărut o nesiguranță cronică. Pentru un timp, părea că acest context ne va apropia, că vom redescoperi valoarea solidarității. Dar realitatea post-pandemică a fost diferită: în locul unei reconstrucții sociale, am asistat la o polarizare accentuată – în gândire, în ideologie, în raportarea la autoritate și știință.

Un factor esențial în această dinamică a fost erodarea încrederii. Deși inițial coeziunea socială a fost susținută de un consens fragil în fața unui pericol comun, acest echilibru s-a destrămat rapid. Lipsa unei comunicări coerente, inconsecvența măsurilor și supraexpunerea discursurilor contradictorii în spațiul public au alimentat suspiciunea și retragerea în micro-comunități închise, unde informația circulă filtrată prin frică sau convingeri personale.

Pe plan social, pandemia a acționat ca un catalizator pentru fenomene deja prezente: decalaje sociale, inechități educaționale, marginalizarea grupurilor vulnerabile. România a ieșit din pandemie cu o societate și mai fragmentată – între urban și rural, între digitali și excluși, între cei care au acces la resurse și cei care trăiesc la limită.

Această fragmentare se resimte astăzi și în sfera civică și politică. Lipsa de direcție, de lideri cu viziune și de dialog real a contribuit la o formă de resemnare colectivă. Nu vorbim doar despre dezinteres politic, ci despre un epuizant sentiment de inutilitate a implicării. O tăcere socială care maschează anxietăți, frustrări și un nivel ridicat de cinism. În acest vid emoțional, devin tot mai vizibile vocile radicale, agresive, intolerante – nu pentru că reprezintă majoritatea, ci pentru că sunt cele mai zgomotoase.

Este esențial ca profesioniștii din domeniul sănătății mentale și sociale să recunoască această realitate și să acționeze. Avem nevoie de programe de reconectare socială, de educație emoțională, de spații reale sau virtuale unde oamenii să poată vorbi despre frică, furie, neîncredere – fără stigmat și fără să fie trivializați.

România nu este o țară fără resurse umane, morale sau afective. Dar este o țară care are nevoie, urgent, de reconstrucție relațională. De o cultură a empatiei, a dialogului, a reparației. Altfel, vom continua să funcționăm într-o societate în care răul – fie el mare sau mic – devine norma acceptabilă.

Țesătura socială a României a fost profund afectată de pandemia COVID-19. Dacă ne dorim o societate funcțională și rezilientă, e nevoie de mai mult decât redresare economică – e nevoie de vindecare psihologică, reconectare socială și reconstruirea încrederii.


Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro


 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.