Ghid Medic24: Sănătatea adolescenților din perspectiva medicului de familie

Motivație: am lucrat la acest material pentru Medic24 din nevoia – și, totodată, din responsabilitatea – de a ne apleca mai atent asupra adolescenților din cabinetele noastre. De multe ori, între copilul mic pe care îl știm de ani buni și adultul care își gestionează singur sănătatea, adolescentul pare să se strecoare „printre scaune”. Vin mai rar la medic, vorbesc puțin, ascund mult. Și totuși, în spatele acestor ani aparent liniștiți se pot ascunde suferințe reale, nevoi complexe și oportunități uriașe de prevenție.

Acest material nu este (și nu are pretenția de a fi) un ghid complet, dar își propune să ofere colegilor din medicina de familie un cadru coerent, actualizat și aplicabil pentru abordarea adolescenților. De la afecțiuni frecvente și riscuri specifice vârstei, până la rolul nostru ca educatori și parteneri de încredere, am încercat să adun informații utile, susținute de date recente și recomandări oficiale. Pentru că noi, medicii de familie, suntem cel mai bine poziționați să fim martorii și sprijinul tăcut, dar esențial, în această etapă delicată a vieții.

Provocări actuale în sănătatea adolescenților

Adolescența reprezintă o perioadă de tranziție critică, marcată de schimbări fizice, psihologice și sociale intense. Pentru medicul de familie din România, provocările sunt multiple: de la gestionarea trecerii adolescentului spre autonomie decizională, până la asigurarea accesului adecvat la servicii medicale. În acest interval de vârstă (aproximativ 10-19 ani, conform definiției OMS), tinerii doresc din ce în ce mai mult să ia decizii independente privind sănătatea lor, însă adesea se lovesc de constrângeri legale (consimțământul parental pentru minori) și de atitudini protective din partea adulților. Medicul de familie trebuie să găsească un echilibru între respectarea dorinței adolescentului de confidențialitate și implicarea responsabilă a familiei în actul medical.

Un alt aspect esențial este accesul la servicii medicale. Mulți adolescenți evită consulturile de rutină sau întârzie prezentarea la medic din diverse motive: teama de a nu fi judecați, neîncrederea că problemele lor vor fi luate în serios, programul încărcat școlar sau pur și simplu lipsa unei relații de comunicare deschise cu medicul​.

În zonele rurale sau în comunitățile defavorizate, accesul la servicii specializate (cum ar fi consilierea psihologică, sănătatea mintală sau sănătatea sexuală) este și mai dificil, accentuând inechitățile​. De exemplu, peste 40% dintre noile cazuri de tulburare din spectrul autist provin din mediul rural, unde accesul la terapie și recuperare este limitat​. Aceste bariere logistice și sociale pot duce la întârzierea diagnosticării unor afecțiuni sau la neglijarea prevenției.

Stigmatizarea problemelor de sănătate mintală reprezintă o provocare majoră. În cultura noastră, simptome precum anxietatea, depresia sau tulburările de comportament sunt adesea minimizate sau atribuite „vârstei dificile”. Ca urmare, adolescenții care suferă de astfel de probleme pot ezita să ceară ajutor de teama etichetării.

Un raport UNICEF evidenția că sănătatea mintală a copiilor și adolescenților români este mult mai afectată comparativ cu media altor țări: aproape 33% dintre adolescenții români de 11–15 ani au raportat că se simt triști de mai multe ori pe săptămână, față de doar 13% media celor 45 de țări incluse într-un studiu OMS​. De asemenea, aproape jumătate (48,9%) dintre adolescenții români chestionați într-un studiu național din 2020 au avut cel puțin o dată gânduri suicidare, iar peste un sfert (27,1%) prezentau o tristețe persistentă sau simptome depresive în ultimele 6 luni​.

Aceste cifre sugerează că stigmatizarea și lipsa de adresare a problemelor emoționale au consecințe serioase, amplificând suferința tinerilor.

Adolescența este și perioada marilor dificultăți socio-emoționale. Tinerii se confruntă cu presiunea integrării în grupurile de egali, cu formarea identității și cu gestionarea noilor emoții. Fenomenul copiilor „cu cheia la gât” – situația frecventă în România în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate, iar copiii rămân în grija rudelor – poate genera sentimente de abandon, anxietate și probleme de atașament. Medicul de familie adesea cunoaște contextul familial al pacienților săi și este într-o poziție unică de a identifica acești factori de risc socio-emoțional (precum lipsa suportului parental direct) și de a interveni prin consiliere sau prin direcționarea către servicii de suport (psiholog, asistent social etc.).

Nu în ultimul rând, pandemia COVID-19 a accentuat unele provocări existente: izolarea socială, dependența de mediul online pentru educație și socializare, precum și creșterea anxietăților legate de sănătate și viitor. Medicul de familie se confruntă în prezent cu urmările acestor factori – de exemplu, tulburări de somn, sedentarism accentuat, adicție de ecrane – fiind chemat să abordeze integrat sănătatea adolescentului în contextul actual post-pandemic.

Cele mai frecvente afecțiuni întâlnite la adolescenți

Deși adolescenții sunt în general considerați o categorie de populație sănătoasă, în această perioadă pot apărea numeroase probleme medicale specifice. Medicul de familie trebuie să fie pregătit să recunoască și să gestioneze o gamă largă de afecțiuni, de la probleme fizice legate de creștere și dezvoltare, până la afecțiuni psihice sau comportamentale.

Tulburări de alimentație

Anorexia nervoasă și bulimia nervoasă sunt afecțiuni care pot debuta în adolescență, în special la fete, pe fondul preocupărilor legate de imaginea corporală și al presiunii sociale. Deși statistic apar raportate la ~3% dintre adolescenți ca diagnostice active​, aceste tulburări sunt adesea subdiagnosticate. Un adolescent cu anorexie poate veni inițial în atenția medicului de familie prin scădere ponderală marcată, amenoree la fete, sau semne de malnutriție.

Tulburările de alimentație au o mortalitate dintre cele mai ridicate dintre afecțiunile psihiatrice, de aceea recunoașterea lor precoce este esențială. Medicul de familie ar trebui să fie atent la semne precum: restricții alimentare excesive, distorsionarea imaginii corporale, episoade de supraalimentație urmate de comportamente compensatorii (vărsături autoprovocate, sport practicat compulsiv), erupții dentare erodate (din cauza acidului gastric la cei care vomită frecvent), etc.

Gestionarea acestor cazuri necesită o abordare multidisciplinară (psihiatru, nutriționist, psihoterapeut), iar medicul de familie are rolul de a monitoriza starea somatică (greutate, parametri biologici) și de a susține atât pacientul cât și familia în procesul de recuperare.

Probleme ortopedice și de postură

Odată cu creșterea rapidă în înălțime din jurul pubertății, mulți adolescenți acuză dureri osteo-musculare (cum ar fi durerile de spate, genunchi – ex. boala Osgood-Schlatter la cei activi sportiv, sau dureri de creștere). Scolioza și alte defecte de postură pot deveni evidente în această perioadă. Medicul de familie, prin examinările periodice, poate depista precoce o deviație a coloanei vertebrale sau o atitudine scoliotică. De asemenea, traumatismele sportive sunt relativ frecvente la adolescenți (entorse, fracturi) datorită implicării lor în activități fizice și sport.

O altă problemă des întâlnită este durerea lombară la adolescent, cauzată de sedentarism sau, dimpotrivă, de suprasolicitare fizică (de exemplu, ghiozdane foarte grele sau antrenamente intense). Rolul medicului de familie este de a diferenția durerile benigne de cele care necesită investigații și intervenții (de pildă, o spondilolisteză incipientă poate da dureri de spate la un adolescent sportiv).

Recomandările privind gimnastica medicală, înotul (pentru întărirea musculaturii paravertebrale) sau trimiterea către specialistul ortoped atunci când este cazul fac parte din instrumentele de care dispune medicul de familie.

Obezitatea

Stilul de viață modern – bogat în alimente hipercalorice și sărac în activitate fizică – a dus la creșterea prevalenței obezității la tineri. În România, aproximativ 20% dintre adolescenții între 11 și 15 ani sunt supraponderali sau obezi (procentul combinat fiind de ~22% la băieți și 14% la fete)​.

Acest fenomen este îngrijorător, întrucât obezitatea la vârsta adolescenței se asociază cu un risc crescut de obezitate la adult și complicații precum diabet de tip 2, hipertensiune arterială sau probleme articulare. Medicul de familie se confruntă adesea cu identificarea precoce a supraponderii – de exemplu, în cadrul examenelor de bilanț anual, calculând indicele de masă corporală (IMC) al adolescentului și plasându-l pe curbele de creștere.

Intervenția în această fază are un caracter preponderent educațional: consilierea familiei și a adolescentului despre alimentația sănătoasă (reducerea consumului de băuturi îndulcite, fast-food, gustări hipercalorice), încurajarea activității fizice regulate și monitorizarea periodică a greutății. Uneori, obezitatea are cauze endocrine (ex. hipotiroidism) – medicul de familie va trebui să recunoască semnele de alarmă care impun investigații (statură mică asociată cu creștere ponderală, pubertate întârziată etc.).

În majoritatea cazurilor însă, cauza este dezechilibrul dintre aportul caloric și consum, pe fondul unor obiceiuri nesănătoase. Gestionarea obezității la adolescent necesită tact, pentru a nu stigmatiza și mai mult tânărul – abordarea trebuie să fie de susținere și motivare, cu obiective realiste de pierdere în greutate.

Consumul de tutun, alcool și droguri

Comportamentele adictive debutează frecvent în adolescență, când presiunea anturajului și curiozitatea sunt factori puternici. Fumatul tradițional (țigări) rămâne o problemă serioasă: aproape o treime (31%) dintre tinerii români de 15-16 ani declarau în 2019 că au fumat în ultima lună, procent semnificativ peste media UE de ~21%​.

Mai grav, dacă includem și utilizarea țigărilor electronice, proporția celor de 15-16 ani care au consumat nicotină în ultima lună urcă la 40%, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană​.

Aceste cifre indică o normalizare periculoasă a fumatului în rândul tinerilor. Medicul de familie trebuie să abordeze subiectul fumatului la fiecare consultație cu adolescenții, prin discuții deschise despre riscuri (dependență nicotinică, efecte cardiovasculare și pulmonare) și prin încurajarea renunțării (eventual implicând consiliere antifumat).

Consumul de alcool în rândul adolescenților din România, conform datelor disponibile, pare a fi mai redus comparativ cu alte țări europene​, însă nu trebuie neglijat. Debutul timpuriu al consumului de alcool se asociază cu risc crescut de dependență la vârsta adultă și cu implicarea în comportamente periculoase (șofat sub influența alcoolului, acte de violență, relații sexuale neprotejate).

Medicul de familie ar trebui să evalueze obiceiurile legate de alcool ale adolescenților (de exemplu, prin întrebări despre binge drinking – episoade de consum excesiv) și să educe atât tânărul, cât și familia despre consecințe. Drogurile ilicite (canabis, etnobotanice, substanțe psihoactive noi, etc.) reprezintă un subiect sensibil.

Studiile (precum ESPAD – European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs) arată existența consumului de droguri în rândul elevilor de liceu și tendințe de creștere față de anii precedenți. De exemplu, consumul ocazional de canabis în rândul adolescenților români se menține la valori mai mici decât media europeană, dar în creștere treptată. Medicul de familie, prin poziția sa centrală, poate detecta semnele consumului de droguri: modificări bruște de comportament, scăderea performanțelor școlare, probleme de somn, modificări ale apetitului sau igienei personale, anturaj dubios.

O abordare „prietenoasă” este esențială – dacă adolescentul simte încredere, este posibil să recunoască consumul, permițând medicului să intervină. Intervenția variază de la consiliere și educație (explicarea riscurilor de dependență, efectelor asupra creierului în dezvoltare) până la referirea către centre specializate de tratament al dependențelor sau psihoterapie, în funcție de gravitatea și tipul consumului.

Boli cu transmitere sexuală (BTS)

Debutul vieții sexuale în adolescență expune tinerii la riscul contractării infecțiilor cu transmitere sexuală precum infecția cu HPV (papilomavirus uman), Chlamydia, Gonoree, HIV, hepatita B sau C etc. Adolescenții sunt adesea slab informați cu privire la aceste riscuri, mai ales în absența unei educații sexuale formale în școli.

Medicul de familie poate fi sursa principală de informare și consiliere: discuțiile despre sex protejat (utilizarea prezervativului la fiecare contact sexual) și despre importanța testării în cazul unor comportamente de risc sunt cruciale. Un exemplu pozitiv este campania de vaccinare anti-HPV derulată de Ministerul Sănătății, care oferă gratuit vaccinul împotriva HPV fetelor între 11 și 18 ani, prin intermediul cabinetelor medicilor de familie​.

Vaccinarea anti-HPV – care previne infecțiile cu tulpini HPV cu risc înalt implicate în cancerele de col uterin, orofaringiene și în alte leziuni – este una dintre cele mai importante măsuri de prevenție în sfera bolilor cu transmitere sexuală, și medicii de familie joacă un rol esențial în recomandarea și administrarea acestui vaccin​.

Pe lângă HPV, medicii de familie trebuie să fie vigilenți la simptome sugestive de BTS la adolescenți: secreții genitale anormale, leziuni cutanate genitale, disurie, dureri pelvine la fete etc. De multe ori, tinerii ezită să menționeze astfel de simptome din rușine; de aceea, crearea unui mediu confidențial în timpul consultației este esențială.

Dacă o infecție sexual transmisibilă este depistată, medicul de familie poate iniția tratamentul (de exemplu, antibiotic pentru Chlamydia) conform ghidurilor sau poate îndruma către specialist (dermatovenerolog, ginecolog, urolog) în cazurile complicate. Este importantă și consilierea privind notificarea partenerilor sexuali și testarea acestora, acolo unde e cazul, pentru a întrerupe lanțul transmiterii.

Un subcapitol aparte îl reprezintă sarcina în adolescență, care deși nu este o „boală”, este adesea consecința lipsei educației sexuale și a utilizării mijloacelor contraceptive. România continuă să înregistreze printre cele mai mari rate de sarcină la adolescente din UE. În 2019, s-au înregistrat 16.639 de sarcini la adolescente (sub 19 ani), România situându-se astfel pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata nașterilor în rândul mamelor adolescente​. Multe dintre aceste sarcini nu sunt duse la termen – același raport indica 4.290 de întreruperi de sarcină la fete de 15–19 ani în 2019​ – evidențiind caracterul nedorit al acestor sarcini și implicit trauma fizică și emoțională asociată.

Rolul medicului de familie este să prevină astfel de situații prin informare (despre contracepție, despre consecințele unei sarcini la o vârstă fragedă asupra sănătății mamei și copilului), dar și să ofere sprijin fetelor care se află deja în această situație (îngrijire prenatală precoce dacă decid să păstreze sarcina, consiliere și suport psihologic, îndrumare socială).

Pericole și riscuri specifice vârstei adolescenței

Adolescența este o perioadă de experimentare și, uneori, de comportamente riscante, pe fondul sentimentului de invincibilitate pe care tinerii îl pot resimți. În această etapă, medicii de familie trebuie să fie conștienți nu doar de afecțiunile medicale care pot apărea, ci și de riscurile de mediu și comportament care pot influența sănătatea tinerilor.

Comportamente riscante și asumarea pericolului

Adolescenții sunt mai predispuși decât adulții să își asume riscuri fără a calcula pe deplin consecințele. Fie că vorbim de viteza excesivă la volan/scuter (pentru cei care încep să conducă), de sporturi extreme practicate fără echipament adecvat de protecție, sau de provocări periculoase preluate de pe rețelele sociale, tinerii pot ajunge în situații critice. Traumatismele prin accidente rutiere sau de alte tipuri reprezintă o cauză majoră de mortalitate la această vârstă; de altfel, la nivel global, accidentele și violențele sunt primele cauze de deces în rândul adolescenților, iar sinuciderea se clasează și ea în top (a patra cauză de mortalitate la grupa 15–29 ani)​.

Medicul de familie, în cadrul consultațiilor (în special la examenele de bilanț sau la ocazii precum obținerea avizelor medicale pentru școală/conducere), ar trebui să discute despre siguranța rutieră, importanța purtării centurii sau a căștii de protecție, precum și despre evitarea situațiilor de conflict sau violență. Educația rutieră și prevenția traumelor nu sunt formal în sarcina medicului, dar prin autoritatea și relația de încredere pe care o are cu familia, acesta poate sublinia aceste aspecte.

Bullying-ul și violența în mediul școlar

Hărțuirea (atât fizică cât și verbală sau relațională) atinge un maxim în anii de școală gimnazială și liceu. România are o prevalență îngrijorătoare a bullying-ului în școli – date recente arată că 82% dintre elevi au fost martori ai unor situații de bullying în școala lor, iar aproape jumătate (49%) dintre elevi afirmă că au fost ei înșiși victime ale bullying-ului​.

Această violență psihologică constantă are efecte negative profunde asupra sănătății mintale a adolescenților: victimizarea repetată se asociază cu depresie, anxietate, performanțe școlare scăzute și chiar risc suicidar.

Medicul de familie poate detecta semne subtile ale bullying-ului – de exemplu, un adolescent anterior bine adaptat care brusc prezintă simptome psihiatrice, somatizări (dureri de cap, dureri abdominale frecvente fără cauză organică), refuz școlar, sau cere mutarea de la o școală.

În astfel de cazuri, este important ca medicul să exploreze posibilitatea existenței bullying-ului și să îndrume familia către resurse: discuții cu psihologul școlar, cu conducerea școlii (unde există acum legi anti-bullying și regulamente menite să combată fenomenul), sau către organizații de suport (ex. programele derulate de Organizația Salvați Copiii pentru combaterea bullying-ului). Prevenirea și gestionarea bullying-ului necesită un efort comun școală-familie-sistem medical, dar medicul de familie poate juca un rol de avocat al copilului, susținându-l și oferind recomandări pertinente părinților.

Dependența digitală și expunerea online excesivă

Generația actuală de adolescenți este nativ digitală, crescută cu internetul și smartphone-ul la îndemână. Deși competențele digitale aduc beneficii, folosirea excesivă a ecranelor poate deveni o adicție comportamentală, cu impact negativ asupra sănătății psihice și fizice. România se confruntă cu o problemă particulară: un studiu OMS a constatat că 28% dintre adolescenții români (11–15 ani) petrec ore în șir pe rețelele de socializare zilnic, fără a se putea desprinde de telefon, procentul fiind de peste două ori mai mare decât media globală de 11%​.

Cu alte cuvinte, mai mult de un sfert dintre adolescenții noștri prezintă semne de dependență de social media. Aceeași analiză arată că o treime dintre adolescenți joacă jocuri online în fiecare zi, iar 22% petrec cel puțin 4 ore pe zi la calculator (în afara orelor de școală)​.

Consecințele includ: perturbarea somnului (adolescenții stau până târziu conectați, ceea ce scade numărul de ore de somn și calitatea acestuia), sedentarism accentuat, scăderea atenției și a performanțelor academice, precum și creșterea anxietății și depresiei (prin mecanisme de comparare socială online, cyberbullying sau izolare în lumea virtuală).

Medicul de familie ar trebui să includă în discuțiile de rutină întrebări despre programul zilnic al adolescentului, câte ore petrece pe telefon/computer, dacă folosește device-urile până noaptea târziu. Educația digitală devine astfel parte din consultație: sfaturi despre limitarea timpului de ecran, folosirea aplicațiilor de screen-time, stabilirea unor intervale fără telefon (de exemplu înainte de culcare), alternative sănătoase de petrecere a timpului liber (sport, hobby-uri offline).

Dacă se constată semne de dependență digitală severă (adolescentul renunță la alte activități, minte legat de timpul petrecut online, devine agitat fără acces la internet), se poate recomanda consiliere psihologică specializată.

Somnul deficitar

Nevoile de somn ale adolescenților (aprox. 8-10 ore pe noapte) sunt adesea neglijate. Între teme, activități extracurriculare și tentațiile digitale nocturne, mulți adolescenți ajung să doarmă mult mai puțin decât ar fi necesar pentru o funcționare optimă. Un somn insuficient cronic are multiple efecte negative: dificultăți de concentrare și memorie, iritabilitate, scăderea rezistenței la stres, dereglarea apetitului (favorizând atât obezitatea cât și tulburările de alimentație), și chiar scăderea imunității.

Medicul de familie poate identifica un pattern de somn deficitar fie din discuții directe (adolescentul se plânge că nu poate adormi, sau mama spune că îl găsește noaptea târziu la calculator), fie prin consecințele acestuia (somnolență diurnă, rezultate școlare în declin, cefalee matinală). Intervenția constă în educație privind igiena somnului: orar regulat de culcare, evitarea ecranelor cu 1-2 ore înainte de somn, un ambient propice (liniștit, întunecat), evitarea cofeinei după-amiaza.

În cazurile în care insomnia este severă și persistentă, se poate lua în calcul trimiterea către un consult de specialitate (psihiatric sau de medicina somnului), mai ales dacă există suspiciuni de anxietate sau depresie subiacente care întrețin tulburarea de somn.

Sedentarismul și lipsa activității fizice

Dezvoltarea tehnologică a redus considerabil nivelul de activitate fizică al tinerei generații. Orele petrecute în fața calculatorului sau televizorului au înlocuit, în mare parte, jocul liber afară și mișcarea. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 80% dintre adolescenții la nivel global nu ating nivelul recomandat de activitate fizică (cel puțin 60 de minute de mișcare moderat-intensă zilnic)​.

Această inactivitate fizică are consecințe pe termen scurt (creștere ponderală, condiție fizică slabă, tonus muscular redus) și lung (risc crescut de boli cardiovasculare, diabet, osteoporoză, etc. pe măsură ce acești tineri devin adulți).

Sedentarismul contribuie și la problemele de postură menționate anterior, și poate influența negativ sănătatea mintală (mișcarea are efect antidepresiv dovedit, prin eliberarea de endorfine). Sarcina medicului de familie este de a promova activitatea fizică: la fiecare consult, încurajează adolescentul să facă sportul sau forma de mișcare care îi place (nu toți vor fi atleți de performanță, dar mersul pe jos, mersul cu bicicleta, dansul, drumețiile, jocurile recreative – toate contează).

Uneori e util să se implice și familia – de exemplu, părinții pot fi sfătuiți să limiteze transportul cu mașina pe distanțe scurte și să încurajeze mersul pe jos sau cu bicicleta la școală (acolo unde infrastructura permite), sau să petreacă timp în familie făcând mișcare (plimbări în aer liber în weekend, excursii).

Și școlile au un rol important (prin orele de educație fizică, prin competiții sportive școlare), dar medicul de familie poate sublinia importanța mișcării ca parte a unui stil de viață sănătos și ca metodă de prevenție a multor boli.

Auto-vătămarea și riscul suicidar

Un subiect dificil, dar de o importanță vitală, este automutilarea (de exemplu tăieturile pe antebrațe) și ideația sau tentativa suicidară la adolescenți. Din păcate, datele arată o prevalență în creștere a acestor comportamente pe fondul tulburărilor emoționale. Un studiu menționat anterior indica faptul că aproape 1 din 2 adolescenți a avut gânduri de suicid la un moment dat​, ceea ce este alarmant.

Auto-vătămarea (tăierea intenționată, arsurile, lovirea de sine) este adesea un mecanism de coping pentru durerea emoțională sau un mod de a exprima suferința atunci când adolescentul nu găsește cuvinte sau suport. Medicul de familie, cunoscând bine istoricul pacientului, poate observa semne fizice (cicatrici liniare suspecte pe brațe sau picioare, ascunderea exagerată a corpului în haine cu mâneci lungi chiar și vara) sau schimbări de comportament (izolare, tristețe profundă, discurs orientat spre inutilitate sau vinovăție).

În astfel de situații, medicul are datoria de a aborda cu empatie subiectul, de a evalua gradul de risc (dacă adolescentul are un plan concret de suicid, dacă a mai avut tentative) și de a acționa prompt. Planul de siguranță poate include: informarea familiei (dacă nu se știe deja), referirea urgentă către psihiatru/psiholog, eventual internare într-un serviciu de psihiatrie pediatrică dacă riscul este imediat.

De asemenea, medicul de familie poate continua să ofere suport pe termen lung, urmărind evoluția și asigurându-se că adolescentul și familia primesc ajutorul necesar. Este esențial de subliniat că orice mențiune despre sinucidere trebuie luată în serios la acest grup de vârstă – chiar dacă uneori poate părea o dramatizare specifică adolescenței, mai bine să supra-evaluăm gravitatea decât să scăpăm din vedere un strigăt real de ajutor.

Prevenția – rolul medicinei preventive și educația pentru sănătate în adolescență

Medicina preventivă are un impact deosebit în perioada adolescenței, deoarece intervențiile făcute acum pot influența decisiv sănătatea adultului de mai târziu. Medicul de familie este primul front al prevenției, având ocazia să interacționeze cu adolescentul la controalele periodice sau cu prilejul diferitelor solicitări (adeverințe medicale, vaccinări, mici probleme acute). O abordare preventivă eficientă înseamnă atât screening-ul unor probleme incipiente, cât și educația activă pentru sănătate.

Consultațiile preventive periodice

Deși legislația prevede ca toți copiii și adolescenții să efectueze examene de bilanț la anumite vârste (inclusiv la 16-17 ani), în practică mulți adolescenți ajung la medic doar atunci când au o problemă evidentă.

Medicul de familie ar trebui să profite de fiecare întâlnire cu adolescentul pentru a realiza o evaluare generală: măsurarea și înregistrarea parametrilor de creștere (înălțime, greutate, tensiune arterială), examinarea clinică completă (incluzând screening pentru scolioză, verificarea acuității vizuale și auditive, palparea tiroidei – având în vedere incidența gușii endemice/anomaliilor tiroidiene în unele zone, examinarea tegumentelor pentru eventuale semne de automutilare sau alte leziuni).

Un aspect important este discuția confidențială cu adolescentul, fără părinți, cel puțin o parte a consultației – aceasta oferă ocazia tânărului să aducă în discuție subiecte pe care poate nu le-ar aborda în prezența părinților (consum de substanțe, viață sexuală, stări emoționale). Trebuie explicat părinților că este o practică uzuală și benefică să permită adolescentului un spațiu de confidențialitate cu medicul; astfel se câștigă încrederea tânărului și se poate discuta mai deschis.

Vaccinările și profilaxia bolilor infecțioase

Calendarul național de vaccinare acoperă majoritatea vaccinurilor în copilăria mică, însă în adolescență sunt câteva repere preventive importante. Pe lângă campania de vaccinare anti-HPV menționată (pentru prevenirea infecției cu papilomavirus și implicit a leziunilor precanceroase de col uterin), adolescenții ar trebui să primească rapeluri la vaccinurile din copilărie: de exemplu, vaccinul diftero-tetanic (dT) la 14 ani, eventual vaccinarea antirujeolică/antirubeolică/antioreion (ROR) dacă nu au antecedente complete, vaccinarea anti-meningococică sau anti-varicelică dacă există factori de risc și nu au fost făcute anterior.

Medicul de familie, ca administrator al imunizărilor, trebuie să verifice statutul vaccinal al adolescenților înscriși pe liste și să informeze familiile despre oportunitatea vaccinării. Mai nou, pe lângă fete, se discută extinderea vaccinării HPV și la băieți (pentru a reduce circulația virusului și patologia la bărbat – cancere ORL, genitale).

Tot în sfera prevenției infecțiilor, medicul de familie poate consilia adolescenții cu privire la prevenția hepatitei B și C (în contextul tatuajelor, piercing-urilor – asigurarea sterilizării echipamentului, evitarea comportamentelor de risc).

Screeningul problemelor emoționale și comportamentale

Așa cum în copilărie se face screening pentru dezvoltarea neuro-psiho-motorie, în adolescență ar trebui introdus un screening psiho-social de rutină. Un instrument recunoscut la nivel internațional este HEADSS (Home, Education, Activities, Drugs, Sexuality, Suicide) – un set de domenii pe care medicul le poate explora sistematic în discuția cu adolescentul: mediul de acasă și relațiile familiale, situația școlară, activitățile de timp liber, consumul de substanțe, viața sexuală, starea emoțională și ideile negre. Acest model permite identificarea timpurie a zonelor cu potențial de risc.

De exemplu, întrebând despre școală, medicul poate afla că adolescentul a început să lipsească frecvent (ceea ce poate ridica suspiciuni de bullying sau depresie). Întrebările despre prietenii și activități pot releva lipsa rețelei de suport social sau, dimpotrivă, implicarea într-un anturaj nociv.

Este important ca aceste discuții să fie adaptate la contextul cultural și la personalitatea fiecărui adolescent – unele întrebări pot părea intruzive, de aceea abordarea blândă, empatică și non-interogativă e cheia.

Educația pentru sănătate

Medicul de familie este, prin definiție, un educator pentru sănătate în comunitatea sa. În interacțiunea cu adolescenții, educația se poate face individual (în cadrul consultației, discutând teme precum alimentație, sex protejat, efectele alcoolului și fumatului, importanța somnului) sau în grup, dacă medicul se implică în programe comunitare.

În România, există inițiative unde medici de familie sau organizații (SNMF, ARPEDMF – Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie) organizează sesiuni de informare în școli pe teme de sănătate. Educația sexuală și educația pentru sănătatea mintală sunt două domenii unde implicarea cadrelor medicale e crucială, dat fiind că acestea lipsesc adesea din curricula școlară formală.

Conform recomandărilor UNICEF, școlile ar trebui să introducă conținut de psihoeducație la fiecare nivel și profesorii să fie formați pentru a-l preda, ca parte a efortului de a îmbunătăți sănătatea mintală a copiilor și adolescenților​. Până când astfel de programe devin realitate pe scară largă, medicii de familie pot compensa parțial prin informarea directă a tinerilor pacienți.

Un alt aspect al prevenției în adolescență îl constituie consilierea anticipatorie. Medicul de familie, cunoscând etapele dezvoltării, poate pregăti familia și adolescentul pentru schimbările așteptate. De exemplu, înainte de pubertate, poate discuta cu copilul (și separat cu părinții) despre transformările corporale ce vor urma, despre menstruație în cazul fetelor, despre poluțiile nocturne în cazul băieților, despre dezvoltarea caracterelor sexuale secundare – demitizând și normalizând aceste fenomene, astfel încât adolescentul să nu fie surprins sau speriat de ele.

De asemenea, se pot oferi sfaturi preventive specifice vârstei: la 12-14 ani accentul poate fi pe igienă (igiena corporală odată cu intensificarea transpirației, îngrijirea tenului pentru prevenirea acneei), la 15-17 ani discuțiile pot migra spre subiecte de independență (gestionarea stresului școlar, orientarea profesională și impactul asupra sănătății, importanța evitării consumului de substanțe la petreceri etc.).

Consilierea anticipatorie este mai eficientă când există continuitate – avantajul medicului de familie este că de obicei cunoaște copilul de mic, are un istoric cu el, deci îi poate ghida dezvoltarea în timp.

Nu trebuie omisă nici prevenția bolilor ereditare sau cu componentă familială, acolo unde este cazul. Dacă un adolescent provine dintr-o familie cu risc (de exemplu, istoric de diabet de tip 2 la părinți sau obezitate, boli psihice ereditare, hipercolesterolemie familială, boli autoimune etc.), medicul de familie poate institui măsuri de prevenție personalizate sau screening targetat mai precoce.

De pildă, un adolescent supraponderal cu antecedente familiale de diabet poate beneficia de testarea glicemiei sau a hemoglobinei glicozilate încă din adolescență, nu abia la 30 de ani când boala ar putea fi instalată.

În concluzie, prevenția în adolescență înseamnă proactivitate: medicul de familie nu așteaptă ca boala sau comportamentul de risc să se manifeste în toată gravitatea, ci încearcă să îl prevină sau să-l prindă la debut. Acest lucru se realizează prin consultații preventive, vaccinări, screeninguri, consiliere și educație – toate adaptate sensibilităților și nevoilor specifice acestei vârste.

Promovarea unui stil de viață sănătos la adolescenți

Adoptarea unui stil de viață sănătos încă din adolescență formează baza pentru o sănătate robustă la vârsta adultă. Medicul de familie, alături de familie și școală, are menirea de a promova și de a insufla tinerilor principiile unei vieți echilibrate. Aceste principii includ alimentația corectă, activitatea fizică regulată, igiena somnului, gestionarea stresului și menținerea sănătății mintale.

Alimentația echilibrată

Adolescența este o perioadă de creștere rapidă, ceea ce înseamnă că necesarul nutrițional este crescut. Totuși, calitatea alimentației contează enorm. Este esențial ca adolescenții să învețe să-și hrănească organismul cu nutrienții potriviți: proteine de bună calitate (carne slabă, pește, lactate, leguminoase), carbohidrați complecși (cereale integrale) în locul zaharurilor rafinate, grăsimi sănătoase (ulei de măsline, avocado, nuci) în locul grăsimilor trans și saturate din snacks-uri procesate.

Medicul de familie poate oferi recomandări practice: importanța micului dejun (pentru energie și concentrare la școală), evitarea băuturilor carbogazoase dulci, limitarea consumului de fast-food la ocazii rare, înlocuirea gustărilor nesănătoase (chipsuri, dulciuri) cu alternative precum fructe, iaurt, semințe.

Un mesaj cheie este moderația, nu interdicția absolută – adolescenții pot percepe extremele dietetice ca pe o pedeapsă, de aceea echilibrul este cuvântul de ordine. Totodată, medicul trebuie să recunoască eventuale semne de dieting nesănătos: un interes excesiv pentru numărarea caloriilor sau excluderea completă a unor grupe alimentare poate semnala debutul unei tulburări de alimentație și necesită intervenție (vezi secțiunea anterioară).

Promovarea hidratării adecvate (aport suficient de apă, mai ales la cei care fac sport) și a unei diete sănătoase, bogate în fibre (legume, fructe, cereale integrale) contribuie și la prevenirea unor probleme frecvente la această vârstă, cum ar fi constipația sau acneea.

Activitatea fizică și sportul

După cum am menționat la riscurile sedentarismului, mișcarea zilnică este esențială pentru sănătatea cardiovasculară, pentru menținerea unei greutăți optime și pentru sănătatea mintală. Implicarea într-un sport organizat (fotbal, baschet, înot, dans, arte marțiale – orice atrage interesul adolescentului) are în plus beneficii sociale: disciplina antrenamentelor, lucrul în echipă, dezvoltarea perseverenței și a fair-play-ului.

Pentru cei care nu sunt atrași de sporturi competitive, se recomandă totuși activitate fizică recreațională: plimbări lungi, mers pe bicicletă, drumeții montane, jogging, fitness sau chiar munca fizică moderată (grădinărit, de exemplu). Importanța acestor obiceiuri este de a contrabalansa multe ore statice petrecute la școală sau acasă studiind.

Medicul de familie poate colabora cu școala și autoritățile locale în promovarea mișcării – de exemplu, în organizarea de crosuri pentru copii, concursuri sportive interșcolare, sau programe de tipul “săptămâna mișcării”. Exemplul personal al medicului (dacă el însuși are un stil de viață activ) și al părinților contează, deoarece adolescenții sunt receptivi la autenticitate mai mult decât la prescripții teoretice.

Igiena somnului și programul de odihnă

Promovarea unui somn sănătos implică educarea adolescenților despre importanța rutinei de somn. Medicul de familie poate sugera realizarea unui program (de ex.: ora de culcare relativ constantă, trezirea la aceeași oră chiar și în weekend într-o marjă rezonabilă, evitarea snooze-ului excesiv dimineața), explicând că aceste obiceiuri reglează ceasul intern și îmbunătățesc calitatea somnului.

De asemenea, se recomandă evitarea stimulantelor seara: băuturi cu cofeină (cola, energizante, cafea la cei care consumă) sau nicotină. Camera în care se doarme trebuie să fie un mediu propice: liniștită, întunecată, răcoroasă.

Un aspect dificil de implementat, dar important, este oprirea dispozitivelor electronice înainte de somn – lumina albastră a ecranelor inhibă secreția de melatonină și deci întârzie inducerea somnului. Sugestii practice includ: lăsarea telefonului în altă cameră pe timpul nopții, utilizarea unui ceas deșteptător clasic în locul telefonului (pentru a evita tentația de a naviga noaptea), lectura unui material tipărit înainte de culcare în locul scroll-ului pe internet.

Medicul de familie poate oferi aceste sfaturi în cadrul consultației, eventual sub forma unui “plan de igienă a somnului” scris pe care adolescentul să-l urmeze.

Beneficiile unui somn bun (energie, concentrare, dispoziție echilibrată, creștere optimă) merită subliniate pentru a motiva tânărul să facă schimbări.

Sănătatea mintală și gestionarea stresului

Un stil de viață sănătos nu se referă doar la aspectele fizice, ci și la igiena mintală. Adolescenții se confruntă cu stres academic (teze, examene, presiunea performanței la evaluarea națională sau bacalaureat), cu stres social (dinamicile de prietenie, primele relații sentimentale, bullying-ul) și cu schimbări hormonale care pot amplifica reactivitatea emoțională.

Medicul de familie poate juca rolul unui consilier de încredere: discutând despre metode de gestionare a stresului (organizarea timpului pentru a evita supraîncărcarea, tehnici de relaxare – exerciții de respirație, mindfulness, hobby-uri creative ca debușeu), despre importanța comunicării (să vorbească cu cineva de încredere atunci când au o problemă, fie părinte, fie prieten, fie chiar medicul), despre normalizarea emoțiilor – este firesc să fie triști sau anxioși uneori, dar există ajutor disponibil.

Promovarea rezilienței – capacitatea de a face față provocărilor – se poate face prin încurajarea calităților pozitive ale adolescentului, fixarea unor obiective realiste și sprijinirea lor în atingerea acelor obiective.

De asemenea, medicul poate recomanda activ implicarea în activități care protejează sănătatea mintală: sport (efect anti-stres), voluntariat (le dă un sens al scopului și al utilității), grupuri de suport sau ateliere pentru adolescenți (unde își pot împărtăși experiențele și învăța abilități de viață).

În cazurile în care se identifică semne incipiente de anxietate sau depresie, se poate recurge la ședințe scurte de consiliere oferite de medic (dacă are competența necesară) sau se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentală care s-a dovedit eficientă la tineri.

Evitarea substanțelor nocive

Parte din stilul de viață sănătos este și abstinența de la tutun, droguri și consum moderat sau inexistent de alcool. În promovarea acestui mesaj, tonul contează mult. În locul unei abordări moralizatoare („nu fuma pentru că e rău”), este mai productiv ca medicul să explice de ce e de dorit să evite aceste substanțe: cum afectează nicotina creierul în dezvoltare și creează dependență foarte rapid la adolescenți, cum consumul de canabis la o vârstă fragedă se asociază cu tulburări cognitive și motivaționale („sindromul amotivational”), cum binge-drinking-ul îi pune în situații periculoase (pierdere de control, intoxicație acută).

De asemenea, e util să se ofere alternative: dacă grupul de prieteni exercită presiune să încerce droguri, cum poate refuza politicos; sau sugestia de a se implica în activități care nu gravitează în jurul alcoolului (de ex. ieșiri la o sală de escaladă în loc de bar, etc.).

În concluzie, promovarea unui stil de viață sănătos la adolescenți înseamnă educație și suport continuu. Medicul de familie trebuie să repete aceste mesaje la fiecare ocazie (fără a părea agasant, dar subliniind consecvent importanța lor), să fie la curent cu preocupările actuale ale generației (diete populare pe internet, trenduri precum vaping, etc. – pentru a le putea discuta critic) și să colaboreze cu ceilalți actori implicați (familie, școală, comunitate) pentru a crea un mediu propice alegerilor sănătoase.

Rolul medicului de familie – partener de încredere, educator, consilier și sprijin pentru familie

Medicul de familie are o poziție unică în îngrijirea adolescentului: este de multe ori singurul profesionist de sănătate care a rămas în legătură cu copilul de la naștere până la această vârstă tumultuoasă. Această continuitate îi conferă avantajul cunoașterii istoricului medical, dar și a contextului familial și social al pacientului, permițând o abordare holistică.

În practica medicilor de familie, crearea unui mediu de încredere similar – în care tânărul să se simtă ascultat și nejudecat – este esențială pentru gestionarea adecvată a problemelor de sănătate ale adolescenților.

Medicul de familie ca partener de încredere

Construirea unei relații de încredere cu adolescentul se face în timp, prin mici gesturi și atitudini. Respectarea confidențialității (în limitele legii și ale siguranței, desigur) este un pilon principal – dacă un adolescent dezvăluie medicului o informație sensibilă, este important ca medicul să clarifice condițiile în care aceasta rămâne între ei și când este necesar să fie împărtășită cu părinții (de exemplu, intenții suicidare sau situații ce pun în pericol viața).

O atitudine deschisă și lipsită de prejudecăți face ca medicul să devină un aliat al adolescentului. Spre deosebire de relația părinte-copil care poate fi tensionată în această etapă, medicul de familie poate reprezenta o figură adultă de sprijin, percepută ca neutră și binevoitoare. Adolescenții apreciază autenticitatea, astfel că recunoașterea limitelor („Nu știu, dar mă interesez” în loc să afișezi o atotștiință falsă) sau admiterea diferențelor de opinie fără a le respinge (dacă adolescentul are o altă viziune, medicul o ascultă și o discută) contribuie la întărirea încrederii.

În momentul în care tânărul simte că poate vorbi liber cu medicul, multe dintre barierele în calea actului medical dispar – va fi mai onest despre ceea ce îl doare cu adevărat, va urma mai fidel sfaturile și va reveni la control la nevoie.

Medicul de familie ca educator și promotor al sănătății

După cum s-a detaliat în secțiunile anterioare, medicul de familie are un rol educativ major: de la informarea cu privire la pubertate și sexualitate responsabilă, până la transmiterea cunoștințelor despre nutriție, sport, evitarea substanțelor nocive. Față de alți educatori (profesori, consilieri), medicul are avantajul expertizei medicale și al prestigiului asociat – mesajele despre sănătate pot avea o greutate mai mare venind de la „doamna doctor” sau „domnul doctor” pe care familia îl respectă.

Totodată, medicul poate adapta limbajul pentru a fi pe înțelesul adolescentului, fără a-l subestima. De exemplu, când explică efectele drogurilor, poate folosi termeni științifici moderați (dependență, neurotransmițători) în combinație cu exemple practice, arătând respect pentru capacitatea tânărului de a înțelege concepte complexe.

Educația nu se limitează la adolescent – medicul de familie îi educă și pe părinți cu privire la nevoile nou apărute: mulți părinți de adolescenți se simt descumpăniți în fața schimbărilor de comportament ale copiilor și nu știu cum să abordeze subiecte delicate.

Medicul poate oferi sfaturi parentale (“ce să faceți dacă vă prindeți copilul fumând”, “cum să discutați despre sex cu fiica dumneavoastră de 15 ani”, “cum să setați limite sănătoase în privința internetului” etc.), funcționând ca un mediator între generații. Acest rol de educator al medicului de familie este susținut și de ghidurile și strategiile oficiale: de exemplu, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) pune accent, în cadrul cursurilor de formare continuă, pe dezvoltarea abilităților de comunicare cu adolescenții și pe actualizarea cunoștințelor privind sănătatea tinerilor, tocmai pentru ca medicii de familie să fie pregătiți să îndrume această categorie de pacienți.

Medicul de familie ca îndrumător și integrator al serviciilor de sănătate

Atunci când problemele adolescenților depășesc competența sau resursele cabinetului de medicină de familie, medicul are rolul de a facilita accesul către nivelul următor de îngrijire. De exemplu, dacă suspectează o tulburare de învățare (dislexie, ADHD sever), va îndruma familia către un serviciu de psihiatrie pediatrică sau neurologie pediatrică pentru evaluare detaliată. Dacă adolescentul are nevoie de consiliere psihologică regulată, medicul de familie poate recomanda un psiholog (și ideal să cunoască rețeaua locală de cabinete, inclusiv opțiunile gratuite unde există – de exemplu, cabinetele de consiliere școlară sau ONG-uri care oferă sprijin).

În situații de criză (tentativă de suicid, episoade psihotice, status asthmaticus sever, apendicită acută etc.), medicul de familie coordonează prezentarea rapidă la spital și transmite informațiile relevante către echipa de urgență, asigurând continuitatea îngrijirii. În toată această rețea, medicul de familie rămâne nucleul – chiar dacă adolescentul trece și pe la alți specialiști, medicul de familie va primi rapoartele, va continua monitorizarea și va ajuta la implementarea indicațiilor specialiștilor în planul de viață al pacientului.

Un aspect particular al rolului medicului de familie este sprijinul pentru familie. Adolescența poate fi o perioadă dificilă și pentru părinți, nu doar pentru copii. Medicul de familie poate oferi sfaturi părinților îngrijorați, demontând temeri nefondate (“este normal ca băiatul dvs. de 14 ani să devină mai retras, nu înseamnă neapărat că ascunde ceva grav”) sau, dimpotrivă, semnalând probleme reale acolo unde un părinte poate fi în negare (“înțeleg că puneți comportamentul fiicei dvs. pe seama adolescentei rebele, dar tristețea ei persistentă și autoizolarea pot indica o depresie – haideți să investigăm mai departe”).

Astfel, medicul acționează și ca liant între adolescent și părinți, traducând într-un fel limbajul fiecărei părți pentru cealaltă și promovând comunicarea în familie. De exemplu, dacă un adolescent mărturisește medicului că este copleșit de așteptările academice ale părinților, medicul poate găsi o cale diplomatică de a aborda subiectul cu părinții, subliniind importanța echilibrului dintre școală și viața personală pentru sănătatea copilului.

În concluzie, medicul de familie este pentru adolescent medic, mentor și avocat al sănătății sale. Prin cunoașterea profundă a pacientului, prin abordarea integrată a prevenției, tratamentului și educației, și prin colaborarea strânsă cu familia, medicul de familie contribuie esențial la dezvoltarea unui adult sănătos, informat și responsabil față de propria sănătate.

Rolul familiei și al școlii în sprijinirea dezvoltării sănătoase a adolescentului

Adolescentul, deși tinde către autonomie, rămâne profund influențat de mediul în care trăiește – în principal, familia și școala. O alianță între medic, familie și școală poate asigura un cadru optim pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a tânărului.

Familia este prima resursă de suport. Un climat familial deschis și afectuos, în care adolescentul se simte acceptat și valorizat, poate preveni multe probleme de sănătate. De exemplu, adolescenții care simt că pot discuta liber cu părinții sunt mai puțin susceptibili să adopte comportamente de risc, pentru că pot cere sfatul sau pot împărtăși dilemele lor înainte de a acționa.

Familia are rolul de a stabili și respecta limite sănătoase: ore de venit acasă, reguli privind utilizarea internetului, a banilor de buzunar, etc., oferind totodată suficientă libertate adolescentului încât să își dezvolte independența și încrederea în sine. Este un echilibru fin – prea mult control poate genera revoltă și comportament opozant, prea multă libertate fără ghidaj poate duce la derive. Părinții pot sprijini sănătatea adolescentului prin exemple proprii (un părinte care nu fumează, face mișcare și mănâncă sănătos transmite implicit aceste valori), prin implicare în viața lui (cunoașterea prietenilor, interes autentic față de pasiunile adolescentului, participarea la evenimentele sale importante) și prin suport emoțional necondiționat (adolescentul trebuie să știe că, indiferent de greșeală, are acasă un loc sigur unde va fi ajutat, nu doar judecat).

De asemenea, familia poate monitoriza mai atent starea de sănătate a adolescentului: să fie atentă la semne de suferință, să programeze vizite la medicul de familie pentru evaluări periodice, să se asigure că recomandările medicale sunt urmate (de exemplu, administrarea unui tratament acneeic pe termen lung necesită suportul familiei pentru a nu fi abandonat).

Un alt rol al familiei este coeziunea în jurul adolescentului. În situațiile în care familia se confruntă cu probleme (conflicte maritale, violență domestică, alcoolismul unui părinte, instabilitate financiară severă), adolescentul resimte direct stresul și asta se reflectă în sănătatea lui mintală și comportamentală. Din acest motiv, sprijinirea familiei per ansamblu (de exemplu, consiliere de familie, intervenția asistentului social în cazuri de vulnerabilitate) devine sprijin pentru adolescent. Medicul de familie poate semnala astfel de cazuri către serviciile sociale sau către psiholog, dacă observă că dinamica familială afectează pacientul.

Școala este al doilea pol major în viața adolescentului. Aici își petrece o mare parte din timp, își formează cercul social și își definește parcursul educațional. O școală sănătoasă din perspectiva dezvoltării adolescentului nu înseamnă doar rezultate academice, ci și un mediu sigur și prietenos. Unitățile de învățământ au început să își asume un rol mai activ în promovarea sănătății: multe licee organizează evenimente tematice (de exemplu, Ziua Anti-Fumat, sau campanii anti-bullying), au cabinete medicale și de consiliere unde elevii pot primi ajutor.

Din păcate, nu toate școlile din România beneficiază de consilieri școlari suficienți (raportul elev/consilier este adesea mult peste recomandările internaționale), iar orele de educație pentru sănătate sunt opționale și nu universal prezente. Totuși, acolo unde există, școala poate colabora cu medicul de familie sau cu specialiști invitați pentru a susține ateliere pe teme de interes: educație sexuală, alimentație, prevenirea consumului de droguri, gestionarea stresului pentru examene etc.

Un aspect cheie este identificarea precoce în școală a problemelor: profesorii diriginți și personalul școlar ar trebui formați să recunoască semnele de suferință la elevi (izolare, agresivitate crescută, absențe repetate, declin brusc al notelor) și să le aducă în atenția părinților și, cu acordul familiei, a medicului de familie sau a psihologului. De exemplu, un elev de 16 ani care începe să lipsească mult și să fie apatic poate fi îndrumat spre cabinetul școlar, unde medicul sau asistenta pot face un prim consult și apoi îl pot trimite la medicul de familie pentru evaluare amănunțită.

Comunicarea între școală și medicul de familie (respectând desigur confidențialitatea și drepturile pacientului) este de dorit în astfel de situații, însă în practică este adesea informală – de exemplu, părintele sau adolescentul aduc o scrisoare de la psihologul școlar când vin la medic. Ideal ar fi crearea unor rețele locale de suport, unde școala, medicii de familie, pediatrii și psihologii să colaboreze pe cazuri complexe (sunt proiecte pilot și inițiative locale în acest sens, dar încă nu la scară națională).

Școala contribuie și la sănătatea fizică a adolescenților prin infrastructura oferită: ore de sport suficiente, terenuri accesibile, o alimentație sănătoasă în cantine sau prin reglementarea chioșcurilor școlare (eliminarea produselor tip junk-food). Există ordine ale Ministerului Educației care încearcă să interzică vânzarea în incinta școlilor a alimentelor nesănătoase, însă aplicarea lor nu este mereu strictă. O colaborare strânsă cu părinții (comitetele de părinți) poate ajuta ca mesajele de alimentație sănătoasă și mișcare promovate de medici să fie întărite și în mediu școlar: de exemplu, dacă la serbările școlare sau evenimentele cu mâncare se aduc fructe și sandvișuri sănătoase în loc de snacks-uri și sucuri, copiii primesc un mesaj coerent din toate părțile.

În fine, atât familia cât și școala au rol în cultivarea echilibrului între autonomie și supraveghere. Adolescenții au nevoie să-și asume responsabilități și decizii (de pildă, să își gestioneze singuri programul de învățare, să își aleagă profilul liceului, să decidă ce hobby să urmeze), dar totodată au nevoie de ghidaj moral și practic. Familia stabilește valorile fundamentale (onestitate, respect, compasiune etc.), iar școala le poate întări prin cultură organizațională (toleranță, incluziune, spirit civic). Împreună, ele formează caracterul tânărului, ceea ce se reflectă inevitabil și în alegerile sale de sănătate.

Pentru medicul de familie, a recunoaște rolul familiei și al școlii înseamnă a îi implica atunci când e necesar. Dacă un adolescent are o problemă medicală cronică (astm, diabet), medicul de familie poate comunica cu școala pentru a acomoda nevoile elevului (de exemplu, profesorii să știe că are voie să își ia inhalatorul la nevoie, sau că trebuie lăsat să mănânce ceva la anumite ore dacă are diabet). Dacă un adolescent trece printr-o suferință emoțională, medicul poate invita părinții la o discuție separată pentru a lucra împreună la un plan de sprijin.

Conlucrarea acestor factori (familie-școală-medic) creează un sistem de siguranță în jurul adolescentului: cu mai multe plase de siguranță, șansa ca un tânăr să treacă cu bine peste provocările adolescenței crește considerabil.

Date statistice relevante despre sănătatea adolescenților

Pentru a înțelege mai bine dimensiunea problemelor de sănătate ale adolescenților, este util să aruncăm o privire asupra unor statistici cheie, atât la nivel național, cât și internațional:

• Sănătatea mintală: La nivel global, 1 din 7 adolescenți (10–19 ani) suferă de o tulburare mintală diagnosticată, aceste probleme reprezentând circa 13% din povara globală de boală la această grupă de vârstă​. În România, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți aveau un diagnostic de boală mintală activ în evidențe, însă numărul real al celor cu nevoi psiho-emoționale este probabil mult mai mare (multe cazuri rămân nediagnosticate)​. Aproape 33% dintre adolescenții români de 11–15 ani se simt triști în mod recurent (cel puțin o dată pe săptămână) – o proporție de peste două ori mai mare decât media de 13% observată în 45 de țări​. De asemenea, gândurile suicidare au fost raportate de aproape jumătate dintre tinerii de ~17 ani chestionați în 2020​. Aceste cifre plasează România în topul țărilor europene la vulnerabilitate mintală a tinerilor.
• Obezitatea și malnutriția: Conform unui profil al sănătății în UE, unul din cinci adolescenți români de 15 ani era supraponderal sau obez în 2018, puțin peste media UE​. La grupa de vârstă 11–15 ani, prevalența combinată a supraponderii/obezității este de ~18% (mai ridicată la băieți – 22%)​. Pe de altă parte, subnutriția severă este rară la adolescenți, însă deficiențe nutritive subtile (anemie feriprivă la fete, deficit de vitamina D etc.) pot fi întâlnite și trebuie monitorizate.
• Activitatea fizică insuficientă: Peste 80% dintre adolescenții la nivel mondial nu ating recomandările de activitate fizică (adică <60 minute/zi de mișcare moderată-viguroasă)​. România se aliniază acestor tendințe globale, cu variații între băieți și fete (băieții fiind ușor mai activi fizic, dar diferența se micșorează). Sedentarismul tinerilor este evidențiat și de date privind timpul petrecut pe ecrane: în medie, adolescenții europeni petrec 2-3 ore/zi la TV sau computer în afara orelor de școală, iar în România aproape jumătate dintre adolescenții de 16-17 ani stau peste 4 ore zilnic online​.
• Consumul de tutun, alcool, droguri: Aproximativ 31% dintre tinerii români de 15-16 ani fumau în mod curent (date 2019), situând România în primele locuri în Europa la fumatul în rândul minorilor​. Vestea bună este că consumul de alcool declarat de adolescenții români este printre cele mai scăzute din UE​ – totuși, nu trebuie neglijat faptul că un procent semnificativ experimentează alcoolul înaintea vârstei legale. În privința drogurilor ilicite, ~10% dintre adolescenții români de 16 ani au încercat cel puțin o dată canabis (conform studiului ESPAD 2019, care arată o tendință de creștere față de anii anteriori, dar încă sub media europeană de ~17%). Consumul de etnobotanice (substanțe psihoactive noi) a cunoscut episoade epidemice în anii 2009-2011, iar de atunci se menține la niveluri scăzute, ca rezultat al legislației și al campaniilor de conștientizare.
• Sănătatea reproductivă: România are în continuare una dintre cele mai ridicate rate de nașteri la vârste sub 18 ani din Europa. În 2021, se înregistrau ~8000 de mame minore​. De remarcat că 45% din nașterile la fete sub 15 ani din UE provin din România​ – un indicator șocant al persistenței fenomenului în anumite comunități defavorizate. Rata infecțiilor cu transmitere sexuală la adolescenți nu este precis cunoscută (mulți nu se testează), dar se observă o creștere a incidenței infecției cu Chlamydia la adolescente, conform datelor din cabinetele de planificare familială. De asemenea, acoperirea vaccinării HPV este încă suboptimă, deși programul gratuit a fost reluat și extins – acceptarea vaccinului depinde mult de informarea corectă a părinților și adolescentelor de către medici.
• Bullying și sănătate emoțională la școală: În România, 49% dintre elevi afirmă că au fost victime ale bullying-ului cel puțin odată, iar ~10% spun că au trecut foarte des prin astfel de situații​. De asemenea, 73% dintre elevi au fost martori la bullying în sala de clasă​. Acest climat are repercusiuni asupra sănătății mintale (creșterea anxietății, scăderea stimei de sine) și poate contribui la absenteism școlar și rezultate slabe.
• Dependența digitală: S-a constatat că 28% dintre adolescenții români sunt practic dependenți de rețelele sociale, petrecând ore întregi zilnic online (față de 11% media globală)​. În plus, 1 din 3 adolescenți joacă jocuri video zilnic, unii ajungând la un timp de ecran de peste 4 ore pe zi în afara activităților educaționale​. Aceste comportamente corelează cu probleme de somn și concentrare, evidențiate atât de studii locale, cât și de observațiile medicilor practicieni.

În ansamblu, aceste date statistice subliniază nevoia unor intervenții susținute la nivel de sistem de sănătate și educație. Medicul de familie, cunoscând atât cifrele populaționale, cât și realitatea din propria practică, are argumentele necesare pentru a pleda în fața pacienților și a autorităților pentru alocarea de resurse și atenție sporită sănătății adolescenților.

Recomandări oficiale și ghiduri de bună practică

În sprijinul medicilor de familie și al altor profesioniști implicați în îngrijirea adolescenților, există multiple recomandări și ghiduri la nivel național și internațional. Aceste documente oferă un cadru de acțiune bazat pe dovezi, menită să îmbunătățească serviciile oferite adolescenților și să standardizeze calitatea îngrijirii.

Ministerul Sănătății (România): Deși nu există un ghid de practica dedicat exclusiv medicinii adolescentei la nivel de minister, strategiile naționale includ capitole referitoare la tineri. Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 a recunoscut adolescenții ca grup prioritar în anumite domenii (sănătate reproductivă, sănătate mintală). Un document important a fost Strategia Națională pentru Sănătatea Mintală a Copilului și Adolescentului 2016-2020, care a accentuat dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală pentru tineri și necesitatea colectării de date epidemiologice mai bune​.

Ministerul Sănătății a derulat campanii precum cea de vaccinare HPV (extinsă recent până la 18 ani la fete) și inițiative punctuale împotriva consumului de droguri în școli, însă se resimte nevoia unei abordări integrate.

Ghidurile clinice existente (ex. ghidul de diagnostic și tratament pentru depresia la copil și adolescent, ghidul de management al obezității la copil) sunt documente tehnice pe care medicii de familie le pot consulta, însă ar fi benefică elaborarea unui ghid practic integrat de îngrijire a adolescentului în medicina primară, sub egida Ministerului Sănătății și a SNMF.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF): SNMF, ca organizație profesională, are grupuri de lucru dedicate “Sănătății copilului” și “Sănătății mintale”, care au produs materiale educaționale și cursuri EMC (Educație Medicală Continuă) pentru medicii de familie privind abordarea tinerilor pacienți​.

De exemplu, la conferințele naționale de Medicina Familiei se discută frecvent subiecte legate de vaccinarea adolescenților, contracepție la tineri, managementul ADHD sau al tulburărilor de spectru autist în cabinetul medicului de familie, etc. SNMF a promovat principiul medicului de familie ca medic al familiei pe întreaga durată a vieții, deci și al adolescentului, subliniind importanța relației continue și a cunoașterii contextului biopsihosocial. Ghidurile internaționale sunt adaptate adesea local prin aceste platforme de formare. Un exemplu de bună practică este colaborarea SNMF cu UNICEF și alte organizații pentru training-uri privind sănătatea mintală – astfel de parteneriate asigură diseminarea recomandărilor OMS la nivelul cabinetelor.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS): OMS a dezvoltat mai multe documente strategice pentru sănătatea adolescenților. Unul dintre ele este inițiativa AA-HA! (Global Accelerated Action for the Health of Adolescents), un ghid global lansat în 2017 (actualizat ulterior) care oferă țărilor recomandări despre cum să prioritizeze intervențiile în sănătatea adolescenților. Printre mesajele cheie ale OMS se numără: necesitatea de a oferi servicii de sănătate prietenoase tinerilor (adaptate nevoilor lor, cu orar flexibil, personal pregătit în comunicarea cu tinerii, asigurarea confidențialității), integrarea serviciilor de sănătate mintală și sănătate sexuală în asistența primară, și implicarea adolescenților în conceperea politicilor de sănătate care îi privesc​.

De asemenea, OMS subliniază importanța educației complete pentru viață – incluzând educație sexuală bazată pe dovezi (CSE – comprehensive sexuality education), care s-a demonstrat că îmbunătățește utilizarea contracepției și reduce riscurile sexuale la tineri​.

În contextul european, OMS și partenerii au promovat crearea de rețele de centre de sănătate pentru tineri (un exemplu remarcabil este Republica Moldova, care a implementat centre Youth-friendly în toate raioanele, cu sprijin OMS-UNICEF, ca model de bună practică regional). Pentru medicii de familie români, adaptarea acestor standarde înseamnă: acordarea de consultații suficiente ca timp pentru adolescenți, asigurarea unui spațiu de discuție privată, actualizarea cunoștințelor în domenii precum sănătate mentală, adicții, sexualitate – eventual prin programe de formare bazate pe curriculumul OMS de sănătate a adolescenților (OMS a publicat chiar un Orientation Programme on Adolescent Health for Health Care Providers, care poate fi utilizat în training).

UNICEF și alte organizații internaționale: UNICEF a fost foarte activ în România în zona sănătății adolescenților, mai ales pe componenta de sănătate mintală și prevenție a sarcinilor la minore. Recomandările UNICEF converg cu cele ale OMS: dezvoltarea de programe școlare de promoție a sănătății mintale, întărirea rețelei de consilieri școlari, îmbunătățirea culegerii de date pentru a ghida politicile (de exemplu, crearea unui registru național al tulburărilor mintale la copii și adolescenți)​, precum și abordări multisectoriale – implicând și sectorul social și pe cel educațional – pentru probleme cum ar fi bullying-ul sau sănătatea reproducerii la tinere. Un alt actor, UNFPA (Fondul ONU pentru Populație), a susținut inițiative de educație sexuală și contraceptivă, având ca scop reducerea numărului de sarcini la adolescente.

Salvați Copiii România și alte ONG-uri oferă și ele ghiduri și materiale (de exemplu, ghiduri anti-bullying pentru profesori, broșuri despre drepturile pacienților adolescenți etc.), care pot fi utile medicilor în consilierea familiilor.

Ghiduri clinice de specialitate: Pentru anumite afecțiuni ce apar frecvent la adolescenți, medicii de familie se pot raporta la ghidurile societăților de specialitate: de exemplu, ghidul Societății Române de Pneumologie pentru astm (include particularități la adolescent), ghidurile de dermatologie pentru acnee, ghidurile europene ESPGHAN pentru tulburările alimentare etc. Deși acestea nu sunt orientate exclusiv pe medicina primară, ele conțin algoritmi pe care medicul de familie îi poate adapta (ex: în acneea severă știe când e momentul să trimită la dermatolog pentru retinoizi sistemici).

Aspecte legislative și etice: Un alt set de recomandări provin din legislație și codurile deontologice. În România, vârsta consimțământului medical este în general 18 ani, dar există prevederi care permit accesul minorilor la anumite servicii de sănătate fără acordul părinților (de exemplu, la consiliere și testare HIV confidențială, la servicii de planificare familială pentru cei peste 16 ani). De asemenea, Legea drepturilor pacientului afirmă dreptul la confidențialitate chiar și pentru minor, în raport cu informațiile divulguate medicului. Ghidurile de bună practică etică îndeamnă medicii să implice adolescentul în propriile decizii de tratament pe cât posibil, pregătindu-l astfel pentru tranziția la statutul de adult.

Această tranziție de la pediatrie la medicina adultului este de multe ori mediată de medicul de familie: oficial, la 18 ani pacientul iese de sub tutela pediatrului și devine pacient adult, dar medicul de familie asigură continuitatea atât înainte cât și după, deci ar trebui să orienteze adolescentul spre asumarea responsabilității (de exemplu, să-l încurajeze să vină singur la consultații dacă se simte confortabil, să își administreze singur medicația cronică dacă are așa ceva, să înțeleagă implicațiile legale cum ar fi asigurarea medicală, etc.).

Un set special de recomandări a fost emis în ultimii ani privind gestionarea efectelor pandemiei asupra copiilor și adolescenților – atât cele directe (vaccinarea anti-COVID la adolescenți eligibili, măsuri de igienă și distanțare), cât mai ales cele indirecte (recuperarea orelor pierdute, contracararea izolării sociale, identificarea tulburărilor emoționale post-pandemie). Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au colaborat la ghiduri pentru redeschiderea școlilor în siguranță și pentru suport psiho-emoțional post-pandemie. Aceste ghiduri au relevat încă o dată importanța colaborării dintre sistemul sanitar și cel educațional pentru bunăstarea elevilor.

În concluzie, medicii de familie au la dispoziție o serie de repere oficiale în abordarea sănătății adolescenților: de la directive strategice la ghiduri clinice specifice. Cheia este ca aceste recomandări să fie aplicate și adaptate fiecărui caz în parte. Practica zilnică presupune nu doar cunoașterea ghidurilor, ci și multă flexibilitate și înțelegere, deoarece fiecare adolescent este unic.

Însă, având suportul acestor ghiduri, medicul de familie își poate structura intervențiile și își poate justifica deciziile în fața pacienților și a familiei, asigurând cea mai bună îngrijire posibilă pentru tinerii aflați la început de drum în viață.

Bibliografie consultată în elaborarea acestui material:

• Ministerul Sănătății – Comunicate și strategii naționale (vaccinare HPV, strategii de sănătate).
• Societatea Națională de Medicina Familiei – Cursuri și ghiduri practice (grupurile de lucru “Sănătatea copilului” și “Sănătatea mintală”).
• Organizația Mondială a Sănătății – Baze de date și rapoarte privind sănătatea adolescenților (ex: “Global Accelerated Action for the Health of Adolescents (AA-HA!)”, rapoarte HBSC).
• UNICEF România – Rapoarte și policy brief-uri (ex: “Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România – scurtă radiografie” 2022​
• Eurostat / Profilul de țară România în Sănătate 2021 – date privind obezitatea și fumatul la adolescenți​
• Studiul HBSC (Health Behaviour in School-aged Children) și raportul OMS aferent – date despre bullying, activitate fizică, timp petrecut pe ecrane​
• Studiul național ESPAD 2019 (Agenția Națională Antidrog) – consumul de alcool, tutun, droguri la liceeni.
• Legislația românească în domeniul sănătății tinerilor (Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, Legea 272/2004 privind protecția copilului – aspecte legate de consimțământ).

Materialul Medic24 combină informațiile din surse oficiale și cercetări recente cu experiența practică, oferind medicilor de familie din România o viziune cuprinzătoare asupra sănătății adolescenților și a rolului esențial pe care îl au în ghidarea tinerilor spre un viitor adult sănătos.