Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Trei noi centre de expertiză pentru bolile rare, incluse în rețeaua națională coordonată de Ministerul Sănătății
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Trei noi centre de expertiză pentru bolile rare, în domeniile neuromuscular, hematologic și cardiovascular, au fost adăugate la rețeaua CEBR coordonată de Ministerul Sănătății.
Rețeaua națională de centre de expertiză pentru bolile rare (CEBR) se extinde la nivel național, prin adăugarea a trei noi unități specializate în domeniile neuromuscular, hematologic și cardiovascular, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete.
Ministerul Sănătății a aprobat includerea a trei noi centre de expertiză în rețeaua CEBR, care se alătură celor 44 deja existente la nivel național. Noile unități vor funcționa în cadrul următoarelor instituții medicale:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș – centru de expertiză pentru boli neuromusculare rare la adulți;
- Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești – centru de expertiză pentru boli hematologice rare;
- CARDIOMED – centru de expertiză pentru boli cardiovasculare rare.
În aceste centre, pacienții vor beneficia de evaluări clinice complexe, investigații genetice, diagnostic de specialitate, planuri terapeutice și de recuperare personalizate, precum și de consiliere genetică și psihologică. De asemenea, activitatea centrelor include și programe educaționale destinate pacienților și familiilor acestora.
„Extinderea rețelei CEBR reprezintă un pas important pentru sprijinirea pacienților cu boli rare din România, mulți dintre ei confruntați cu diagnostic întârziat sau lipsa unui tratament specific”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Ministerul Sănătății subliniază că investițiile în infrastructură, expertiză și acces la inovație medicală rămân prioritare în domeniul bolilor rare, unde colaborarea multidisciplinară este esențială pentru îngrijirea integrată a pacienților.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






