Singura modalitate de prevenire a difteriei, o boală cu transmitere aerogenă și cu potențial mortal este vaccinarea specifică

Singura modalitate de prevenire a difteriei, o boală cu transmitere aerogenă și cu potențial mortal este vaccinarea specifică.

În condițiile în care au fost semnalate cazuri de îmbolnăvire prin difterie în Ucraina, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, a dispus direcțiilor de sănătate publică din județele Botoșani, Maramureș, Satu Mare, Suceava și Tulcea intensificarea activității de supraveghere a difteriei.

De asemenea, Ministerul Sănătății a cerut INSP să distribuie prin direcțiile de sănătate publică tuturor medicilor de familie și unităților sanitare din județe definiția de caz pentru difterie, precum și obligația de a informa imediat telefonic asupra cazurilor suspecte la DSP județean, care va raporta cazul la INSP-CNSCBT și va demara ancheta epidemiologică.

Ministerul Sănătății a mai cerut direcțiilor de sănătate publică să evalueze de urgență situația acoperirii vaccinale pentru difterie, astfel încât să fie identificate zonele cu o mai slabă acoperire pentru a interveni cu acțiuni de recuperare la vaccinare a copiilor.

Bacilul difteric

Ce este și cum se manifestă difteria

Difteria este o boală infecțioasă cu potențial letal produsă de Corynebacterium diphtheria, un bacil toxigen, polimorf aerob, Gram (+) (bacilul Loeffler). Se transmite ușor, aerogen, de la o persoană la alta, prin picături de salivă, prin contactul cu leziunile tegumentare, și uneori, prin atingerea obiectelor contaminate.

După o incubație scurtă de câteva zile apar manifestările clinice, cu febră și adenopatie locală. Poate afecta orice mucoasă, determinând apariția pseudomembranelor caracteristice, în funcție de zona afectată: difteria nazală, faringiană, tonsilară și laringiană. La efectul local al toxinei se adaugă efectul sistemic, responsabil de complicațiile pe care le produce.

Fatalitatea pentru difterie se ridică de la 5-10% dintre cazuri, până la 20% dintre cazuri, la pacienții cu vârste sub cinci ani, sau la cei trecuți de 50 de ani. Circulația bacteriei persistă chiar și în populațiile cu peste 80% rată de vaccinare a copiilor. Starea de purtător poate apărea chiar și la persoanele imune.

Poytrivit dr. Tudor Ciuhodaru, difteria se manifestă clinic prin inflamație fibrinoasă la poarta de intrare, intoxicaţie şi complicaţii cardiovasculare, neurologice, renale și printr-o evoluție deosebit de severă.

„Bacilul este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi scăzute. Poate rezista până la două săptămâni pe obiectele contaminate, 6-20 de zile în apă sau lapte, 3-5 luni în solul uscat și chiar 5-6 luni în membranele difterice uscate la temperatura camerei. Poate fi distrus prin fierbere timp de 1 minut și este sensibil la ultraviolete, apă oxigenată, alcool sau dezinfectante pe bază de clor”, explică dr. Tudor Ciuhodaru.

Medicul atrage atenția că populația pediatrică este cea mai sensibilă. Boala se transmite prin picături de salivă, secreții nazofaringiene infectate, particule de praf contaminat sau prin contact cu obiecte sau persoane infectate. Factorii favorizanți sunt colectivitățile de copii, aglomerația din încăperi, deficiențele imunologice, temperaturile scăzute și migrația.

Receptivitatea la infecţie este maximă între 2 şi 5 ani şi scade treptat până la vârsta adolescenţei (ca urmare a vaccinării sau ca o consecinţă a infecţiei naturale); copiii sub 6 luni, născuţi din mame imune, nu se îmbolnavesc. Difteria nu lasă imunitate de durată.

Ajuns la poarta de intrare (reprezentată de mucoasele faringoamigdaliană (96-98%), laringiană (l-2%), nazală (0,5%) și doar excepţional conjunctivală, genitală, pielea lezată, sau urechea) bacilul se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) și eliberează o toxină care difuzează în organism și acţionează atât local, cât şi sistemic.

• Local: coagularea exsudatului dens fibrinopurulent produce o pseudomembrană caracteristică-de culoare alb-gălbuie spre brună, alcătuită din 3 straturi: stratul I cu detritusuri celulare, stratul II cu fibrină şi stratul III format din leucocite, bacili difterici şi celule moarte; este foarte aderentă de ţesuturile subjacente.
• Sistemic: toxina absorbită poate produce miocardită, nevrită şi necroză focală în diferite organe, incluzând rinichii, ficatul şi glandele suprarenale.

Incubaţia durează 2-6 zile. Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea procesului difteric.

Forme clinice de difterie

Formele clinice în difterie (în funcție de localizare): difteria faringoamigdaliană (angina difterică, orofaringiană) – 86-90%; difteria laringiană (crupul difteric); difteria nazală; alte localizări (difteria tegumentară, conjunctivală, otică, genitală).

a) Angina difterică (faringita):

Are debut treptat cu febră moderată care creşte gradat, astenie intensă, anorexie şi dureri faringiene cu roşeaţă de nuanţă închisă și exudat opalin care se transformă rapid în false membrane alb-sidefii foarte consistente. Faza de stare se manifestă astfel: falsele membrane se extind rapid (ore!) și cuprind tot faringele, sunt foarte aderente (smulse cu penseta lasă o ulceraţie sângerândă cu refacerea membranelor în 24 ore).

b) Difteria laringiană (crup difteric- 20-30 % din cazurile de difterie, fiind mai frecventă la copiii mici cu rezistenţă scăzută):

Ppoate fi primară, ca manifestare izolată a difteriei sau secundară, prin extinderea procesului de la nivel faringian; Se manifestă clinic ca o laringită obstruantă. Debut cu febră, disfonie, tuse aspră, spastică, stridor, tiraj, dispnee, accese de sufocare, uneori afonie. Examenul obiectiv evidenţiază false membrane pe mucoasa epiglotei, glotei şi a coardelor vocale, care sunt inflamate.

Procesul difteric se poate extinde de la laringe la întreg arborele traheobronşic, realizând traheo-bronşită difterică, cu caracter obstructiv şi eliminarea de false membrane, sub formă de mulaj bronşic.

c) Rinita difterică:

Este foarte contagioasă şi se caracterizează prin catar(secreții nazale), obstrucţie nazală, adenopatie submaxilară monolaterală, uneori epistaxis, false membrane, secreţie sero-sanguinolentă- poate eroda narina.

Diagnosticul difteriei se bazează pe ancheta epidemiologică (contact cu copii sau adulți care tușesc persistent), tabloul clinic (simptomatologie) și anamneză (lipsa vaccinării la copiii care au trecut de vârsta respectivă), precum și pe date paraclinice.

Autor: Dr. Tudor Ciuhodaru

Medicul atrage atenșia că orice angină cu depuneri pe amigdale va necesita examinări bacteriologice pentru difterie. Izolarea bacilului confirmă diagnosticul dar rezultatul negativ bacteriologic sau depistarea bacililor difterici atoxigeni nu permit infirmarea difteriei. (Ultimul poate fi indus de o stare de portaj de bacili atoxigeni la un bolnav cu difterie).

Prevenirea difteriei

După vaccinarea cu trei sau patru doze de toxoid difteric, corect administrate, se obține un nivel protector de antitoxină (definit ca peste 0,1 IU/ml) în mai mult de 95% din cazuri, potrivit datelor Centers for Disease Control and Prevention. Se estimează o eficacitate clinică de 97%.

Infecția cu Corynebacterium diphtheriae nu este surprinzătoare în cazul copiilor nevaccinați. Călătoriile în zonele endemice și „migrarea“ populației în cadrul Uniunii Europene (dar nu numai) favorizează răspândirea bolii, în special către grupurile la risc ce nu au fost vaccinate complet/ deloc cu DTPa. În lipsa unei vaccinări corespunzătoare a populației, se pot înregistra izbucniri epidemice sau chiar epidemii. S-au înregistrat progrese în controlul difteriei în Europa de la ultima epidemie din deceniul trecut, însă amenințarea sa pentru sănătatea publică nu a dispărut.
– Sef lucrari dr. Loredana Gabriela Popa, medic specialist boli infecțioase