Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
România, partener activ în proiectul Genome of Europe: ICDG anunță colaborări noi pentru validarea secvențierii genomice
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Participarea românească la reuniunea Genome of Europe de la Milano a consolidat parteneriatele europene în domeniul genomicii computaționale și a deschis calea spre noi investiții în prevenția bolilor.
România este parte activă în proiectul european Genome of Europe prin intermediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG), care a fost reprezentat oficial la reuniunea din 23 mai 2025, desfășurată la Milano. La întâlnire au participat Dr. Octavian Bucur, Director General al ICDG, și Dr. Mircea Crețu, Coordonator al compartimentului de Bioinformatică.
Cu această ocazie, reprezentanții români au anunțat inițierea unei colaborări cu partenerii din Germania pentru formarea de specialiști în bioinformatică și genomică computațională.
De asemenea, a fost anunțată Validarea fluxului de secvențiere și a pipeline-urilor de analiză dezvoltate la ICDG, în conformitate cu standardele europene. Procesul va fi coordonat de Dr. Ivo Gut, Director al Centro Nacional de Análisis Genómico din Spania.
Această colaborare este esențială pentru integrarea datelor genomice românești într-o infrastructură europeană interoperabilă și pentru dezvoltarea tratamentelor personalizate bazate pe date genetice.
Genomica, prioritate europeană: White paper pentru factorii de decizie
Pe 18 iulie, consorțiul Genome of Europe a publicat un White paper adresat ministerelor sănătății, autorităților științifice și profesioniștilor din domeniul medical, document ce poate fi consultat aici.
Documentul subliniază:
Necesitatea urgentă a investițiilor în prevenția bolilor pentru a crește speranța de viață sănătoasă și a reduce costurile sistemelor de sănătate.
Potențialul proiectului „1+ Million Genomes” de a revoluționa medicina personalizată și prevenția bolilor la nivelul întregii Europe.
Necesitatea implicării factorilor politici în susținerea cercetării genomice și în alocarea de fonduri pentru extinderea infrastructurii de date genetice.
Publicarea White paper-ului reprezintă primul pas dintr-un efort coordonat de sensibilizare și mobilizare a decidenților din domeniul sănătății și al cercetării științifice.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






