Definiția infarctului miocardic a fost actualizată. Noua clasificare

Definiția universală a infarctului miocardic a fost actualizată pentru prima dată după 2018. Noul document internațional renunță la clasificarea numerică a infarctului în tipurile 1, 2, 3, 4a–c și 5 și introduce trei categorii clinice: infarct miocardic primar, secundar și asociat procedurilor cardiace. Sunt modificate și criteriile privind troponina, infarctul peri-procedural și diferențierea infarctului de leziunea miocardică.

Fifth Universal Definition of Myocardial Infarction a fost publicată la 28 august 2026 de un grup de lucru comun al European Society of Cardiology (ESC), American College of Cardiology (ACC), American Heart Association (AHA) și World Heart Federation (WHF).

Documentul este inclus între ghidurile și documentele oficiale ESC pentru 2026 și înlocuiește a patra definiție universală a infarctului miocardic, publicată în 2018.

Referință: Fifth Universal Definition of Myocardial Infarction 2026 – European Heart Journal

Ce se schimbă: dispar infarctele „tip 1”, „tip 2”, „tip 4” și „tip 5”

Una dintre cele mai vizibile modificări este renunțarea la sistemul numeric folosit până acum. În a patra definiție universală, infarctul miocardic era împărțit în tipurile 1, 2, 3, 4a, 4b, 4c și 5.

Noua clasificare grupează infarctul miocardic în trei situații clinice:

• infarct miocardic primar – apare spontan, ca urmare a unei patologii coronariene acute;
• infarct miocardic secundar – apare pe fondul unei alte afecțiuni acute care produce un dezechilibru între aportul și necesarul de oxigen al miocardului;
• infarct miocardic asociat procedurilor – apare ca o complicație a unei proceduri cardiace percutane sau chirurgicale.

Autorii explică faptul că vechea clasificare numerică era dificil de aplicat consecvent în anumite situații clinice și nu descria întotdeauna suficient de clar mecanismul infarctului.

Infarctul primar nu mai înseamnă numai aterotromboză

În vechea clasificare, infarctul de tip 1 era rezervat evenimentelor determinate de aterotromboză.

Categoria de infarct miocardic primar din noua definiție este mai largă și cuprinde toate patologiile coronariene acute care pot produce infarct.

Pe lângă aterotromboză, aici pot intra disecția coronariană spontană, embolia coronariană și vasospasmul coronarian. Restenoza, tromboza de stent sau insuficiența unui graft apărute la mai mult de 30 de zile după intervenție sunt, de asemenea, considerate acum patologii coronariene acute primare și nu complicații peri-procedurale.

Noua clasificare încurajează identificarea mecanismului concret al infarctului prin angiografie coronariană și, atunci când este necesar, prin tehnici suplimentare precum OCT, IVUS sau imagistică cardiacă.

Infarctul secundar primește criterii mai stricte

O altă schimbare importantă privește categoria cunoscută anterior drept infarct miocardic de tip 2.

Noua definiție rezervă termenul de infarct miocardic secundar situațiilor în care o altă afecțiune acută determină un dezechilibru între aportul și necesarul de oxigen al miocardului. Exemplele includ tahicardia, hipertensiunea severă, hipotensiunea, hipoxia sau anemia.

Documentul încearcă însă să separe mai clar infarctul secundar de simpla leziune miocardică acută, frecvent întâlnită la pacienții grav bolnavi.

Pentru confirmarea infarctului secundar, atunci când investigațiile sunt fezabile și indicate clinic, autorii propun demonstrarea bolii coronariene obstructive fără o patologie coronariană acută sau identificarea unei noi anomalii regionale de cinetică ori a unei pierderi de miocard viabil cu distribuție ischemică.

Boala coronariană obstructivă este definită în acest context printr-o stenoză de cel puțin 70% a unui vas epicardic la angiografie sau de cel puțin 50% atunci când leziunea este demonstrată ca limitând fluxul prin evaluare fiziologică.

Troponina crescută nu înseamnă automat infarct

Noua definiție insistă asupra distincției dintre leziunea miocardică și infarctul miocardic.

Diagnosticul clinic de infarct necesită atât existența unei leziuni miocardice acute, cât și dovezi că aceasta este produsă de ischemie.

O leziune miocardică acută este definită prin creșterea și/sau scăderea troponinei cardiace I sau T, cu cel puțin o valoare peste percentila 99 a limitei superioare de referință.

Dar troponina poate crește și în numeroase situații fără infarct miocardic, printre care miocardita, insuficiența cardiacă acută (noul ghid pentru insuficiență cardiacă a fost actualizat luna trecută, așa cum vă informa Medic24), embolia pulmonară, sepsisul, aritmiile, hipertensiunea malignă, sindromul Takotsubo sau după anumite proceduri cardiace.

Pentru diagnosticul de infarct trebuie să existe suplimentar cel puțin un element care indică ischemia miocardică: simptome sau alte semne de ischemie acută, modificări ischemice noi sau unde Q patologice pe ECG, dovada imagistică a unei patologii coronariene acute ori apariția unei noi pierderi de miocard viabil sau a unei anomalii regionale de cinetică cu distribuție ischemică.

Pragurile de troponină trebuie diferențiate în funcție de sex

A cincea definiție universală introduce explicit utilizarea limitelor de referință ale troponinei corespunzătoare sexului pacientului pentru definirea leziunii miocardice.

Percentila 99 a troponinei cardiace este mai mică la femei decât la bărbați. Autorii avertizează că utilizarea unui singur prag pentru ambele sexe poate conduce la subdiagnosticarea leziunii miocardice și a infarctului la femei.

Documentul precizează însă că această regulă se referă la stabilirea diagnosticului final. Algoritmii accelerați ESC 0/1 oră și 0/2 ore pot utiliza aceleași praguri la femei și bărbați, deoarece valorile respective sunt folosite pentru stratificarea inițială a riscului, nu pentru definirea leziunii miocardice.

Se schimbă radical și definiția infarctului după PCI sau chirurgie cardiacă

Una dintre cele mai importante modificări privește infarctul asociat procedurilor.

Vechea definiție utiliza praguri ale troponinei de peste cinci ori limita superioară de referință după intervenția coronariană percutană și de peste zece ori limita după bypass-ul aorto-coronarian, împreună cu alte criterii.

Autorii noii definiții consideră aceste praguri arbitrare și arată că leziunea miocardică, cu creșterea troponinei, apare la foarte mulți pacienți după intervențiile cardiace.

Prin urmare, diagnosticul de infarct miocardic asociat procedurii nu mai este bazat pe atingerea unui anumit multiplu al troponinei.

Noua categorie include infarctele produse de o complicație a unei proceduri cardiace percutane sau chirurgicale în interval de până la 30 de zile. Diagnosticul se bazează în principal pe identificarea unei complicații coronariene și/sau pe demonstrarea imagistică a unei noi anomalii regionale de cinetică sau a pierderii de miocard viabil.

Dacă evenimentul apare chiar în timpul procedurii sau procedura este efectuată pentru tratamentul unui infarct acut deja existent, documentul solicită atât identificarea complicației coronariene, cât și dovada imagistică a unei noi afectări miocardice.

Ce se întâmplă cu infarctul de tip 3

Categoria „infarct miocardic tip 3”, utilizată până acum pentru decesele cardiace în care infarctul era considerat cauza probabilă, dar pacientul murea înainte de efectuarea testelor diagnostice, este eliminată.

În asemenea situații, autorii recomandă aplicarea noii clasificări – primar, secundar sau asociat procedurilor – atunci când contextul clinic sau examinarea post-mortem permit stabilirea mecanismului.

Se schimbă și semnificația MINOCA

Documentul actualizează și terminologia MINOCA. Abrevierea este definită acum drept „myocardial injury with non-obstructive coronary arteries” – leziune miocardică în prezența arterelor coronare neobstructive.

Schimbarea subliniază faptul că MINOCA reprezintă un diagnostic de lucru, și nu diagnosticul etiologic final. La acești pacienți trebuie căutată cauza leziunii miocardice, iar rezonanța magnetică cardiacă poate identifica inclusiv diagnostice alternative precum miocardita sau sindromul Takotsubo.

Noi criterii și pentru infarctul „silențios”

A cincea definiție universală aduce criterii mai obiective și pentru infarctul miocardic nerecunoscut anterior.

Autorii avertizează că undele Q patologice descoperite întâmplător pe ECG nu au suficientă specificitate pentru a confirma singure un infarct vechi.

Atunci când este disponibilă, confirmarea prin imagistică este recomandată, metoda preferată fiind rezonanța magnetică cardiacă cu late gadolinium enhancement. Pot contribui la diagnostic și identificarea unei anomalii regionale de cinetică sau a unei zone de infarct prin alte investigații imagistice.

Definiția de bază a infarctului rămâne aceeași

În ciuda schimbării ample a clasificării, principiul patologic fundamental nu este modificat: infarctul miocardic reprezintă moartea celulelor miocardice produsă de ischemie prelungită, ca urmare a unui flux coronarian insuficient sau absent și a leziunii de reperfuzie.

Ceea ce se modifică în 2026 este, în principal, modul în care această entitate este recunoscută, clasificată și diferențiată de alte forme de leziune miocardică.

American Heart Association rezumă obiectivul noii definiții drept trecerea la o clasificare mai simplă, bazată pe fiziopatologie și susținută de criterii diagnostice obiective.

Documentul a fost elaborat în comun de ESC, ACC, AHA și WHF, este aprobat de European Association for Cardio-Thoracic Surgery și Society of Thoracic Surgeons și beneficiază de „Affirmation of Value” din partea Society for Cardiovascular Angiography and Interventions.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.