Concediul medical: între boală reală și reflexe vechi ale administrației

În ultimele zile, discuția despre concediile medicale a revenit în spațiul public după declarațiile privind un angajat al Autorității Electorale Permanente care ar fi fost în concediu medical înainte de a pleca în Dubai. Cazul a fost prezentat de actuala conducere a instituției în contextul unei analize a concediilor medicale acordate între 2023 și 2026.

La nivel central, dezbaterea a fost rapid simplificată prin Ordonanța de urgență nr. 91/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1213 din 31 decembrie 2025: există abuzuri, deci trebuie restricționat sistemul.

Această logică este însă periculoasă. Pentru că ignoră o realitate pe care o știe aproape orice medic de familie: problema concediilor medicale nu vine în primul rând de la pacienți, ci din anumite practici tolerate de decenii în instituțiile publice.

O cultură instituțională, nu un fenomen medical

În cazul AEP, conducerea instituției a remarcat un fenomen curios: în anii electorali, numărul concediilor medicale scade semnificativ. Explicația sugerată a fost că, în acele perioade, angajații au venituri suplimentare din activitatea electorală și nu mai solicită concedii medicale.

Această observație spune mai mult despre cultura instituțională decât despre sănătatea angajaților.

Dacă oamenii „nu se îmbolnăvesc” în anii în care există stimulente financiare sau presiune profesională, atunci nu vorbim despre o problemă medicală. Vorbim despre un mecanism informal, tolerat în anumite structuri administrative: concediul medical ca instrument de flexibilizare a muncii.

Este o practică veche în administrația românească, precum sinecurile. Nu a fost inventată ieri și nu este legată exclusiv de sistemul medical. Ea ține de modul în care unele instituții au funcționat timp de decenii:

– perioade „moarte” în activitate
– management slab sau absent
– lipsa evaluării performanței
– toleranța informală pentru absențe.

În astfel de contexte, concediul medical devine uneori o supapă administrativă, nu o problemă clinică.

Pacienții reali nu sunt problema

Din această perspectivă, reacția organizațiilor de pacienți este legitimă.

Președintele COPAC, Radu Gănescu, a formulat clar problema: abuzurile există, dar ele nu sunt făcute de pacienții care au nevoie de tratament. Ele apar acolo unde sistemul permite sau tolerează astfel de practici.

În viața reală a medicinei de familie, situația este exact inversă față de imaginea publică: pacienții bolnavi ezită să ceară concediu medical, unii continuă să lucreze în ciuda bolii iar alții renunță la concediu din cauza pierderilor financiare.

Cei care abuzează de sistem nu o fac pentru indemnizația medicală, ci pentru „a se învoi” de la muncă.

De ce apar aceste reflexe în sectorul public?

România are o particularitate rar discutată: sistemul concediilor medicale funcționează într-un context administrativ foarte diferit între sectorul public și cel privat.

În mediul privat, absența nejustificată produce efecte imediate prin presiune managerială, implicit risc de concediere.

În administrația publică, mecanismele sunt mult mai slabe. Evaluarea performanței este adesea formală, iar controlul intern este limitat.

Din păcate, reacția statului este aproape mereu aceeași: sancțiuni colective.

Reducerea indemnizației, eliminarea plății primei zile de concediu medical sau alte restricții sunt prezentate drept soluții pentru fraudă. În realitate, ele afectează exact categoria care abuzează cel mai puțin de sistem: pacienții cu boli reale.

Este paradoxul clasic al politicilor publice grăbite, prin care abuzurile rămân iar costul este suportat de cei corecți.

Soluția reală: control și reforma administrației, nu pedeapsă generală

Dacă statul vrea cu adevărat să reducă fraudele, soluția este simplă și logică – începerea sau continuarea reformelor în administrație, controale reale ale concediilor medicale suspecte, verificarea instituțiilor cu rate anormal de mari de concedii, responsabilizarea managementului public.

Penalizarea tuturor pacienților nu face decât să mute discuția de la cauza reală la efecte. Atunci când administrația tolerează ani la rând practici informale, ele devin „normalitate” iar medicina devine, încă o dată, țapul ispășitor al unei probleme administrative.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.