Cinci ani pe trotineta electrică: ce m-au învățat căzăturile despre viteză, cască și riscul de accident

Folosesc trotineta electrică de aproape cinci ani și, pentru multe dintre deplasările prin oraș, rămâne unul dintre mijloacele de transport pe care le prefer. Tocmai experiența acumulată mă face însă mai prudent, nu mai încrezător. Am căzut de cinci ori, de fiecare dată fără implicarea unei mașini sau a unui pieton. Literatura medicală arată că acest tip de accident este frecvent și că, atunci când o cădere ajunge să necesite îngrijiri medicale, capul și fața se numără printre regiunile cel mai des afectate. Este unul dintre motivele pentru care port cască la fiecare deplasare, deși legea nu mă obligă.

Am început să folosesc trotineta electrică în urmă cu aproximativ cinci ani. Primele deplasări nici măcar nu le-am făcut în trafic, ci în… pădure.

Fac parte dintre puținii oameni care au început să meargă pe trotinetă fără să știe să meargă pe bicicletă. Nu aveam, așadar, reflexele deja formate ale echilibrului pe două roți și nici experiența gestionării unor obstacole în mers. Tocmai de aceea am preferat să învăț singur, departe de trafic.

Am vrut să văd cum ia o curbă, cum reacționează când trebuie să ocolesc un obstacol, ce se întâmplă la o denivelare și cât de repede își poate pierde stabilitatea. Tot acolo am avut și primele căzături.

Nu aș transforma experiența aceasta într-o recomandare universală de metodă de învățare și, cu atât mai puțin, într-o invitație de a exersa pe orice traseu forestier. În cazul meu, era vorba despre o pădure de șes, cu alei largi, bătătorite și relativ drepte, unde puteam începe la viteze foarte mici, fără trafic și fără alți participanți în imediata apropiere. Mediul mi-a permis să cresc treptat dificultatea și să observ cum reacționează trotineta la curbe, rădăcini, pietre și denivelări, fără presiunea circulației urbane.

Privind retrospectiv, acesta a fost probabil avantajul principal al acelui loc: nu faptul că era o pădure în sine, ci faptul că oferea suficient spațiu, puțin trafic și obstacole reale, pe care le puteam aborda gradual și cu prudență.

Cele mai multe accidente nu presupun neapărat o coliziune cu o mașină

În cei aproximativ cinci ani de utilizare am căzut de cinci ori. Niciodată nu a fost implicată o mașină, o altă trotinetă sau un pieton. De fiecare dată problema a fost suprafața de rulare: o piatră, o groapă, o bordură sau o denivelare. Experiența personală nu poate spune cât de frecvente sunt asemenea accidente în populația generală. Datele medicale arată însă că mecanismul este foarte comun.

O meta-analiză publicată în 2024, care a inclus 25 de studii observaționale și 5.387 de pacienți, a estimat că aproximativ 80% dintre persoanele accidentate au suferit o cădere fără implicarea unui alt participant la trafic. Autorii au atras totodată atenția asupra heterogenității studiilor și a calității încă limitate a datelor disponibile.

O analiză mai amplă a literaturii publicată ulterior a ajuns la aceeași concluzie generală: căderile reprezintă mecanismul cel mai frecvent, în timp ce coliziunile cu autovehiculele, deși mai puțin frecvente, tind să producă leziuni mai severe.

Pentru utilizator, consecința practică este importantă. Nu este suficient să urmărești mașinile și pietonii. Trebuie să urmărești permanent și asfaltul.

Roțile mici ale unei trotinete tolerează mai greu o groapă, o bordură sau un obstacol decât roțile unui autoturism și, în general, decât cele ale unei biciclete. Ce poate reprezenta pentru șoferul mașinii o simplă denivelare poate deveni pentru utilizatorul trotinetei cauza unei opriri sau a unei schimbări bruște de direcție a roții din față.

De ce viteza contează mai mult decât pare

Din fericire, niciuna dintre căderile mele nu s-a soldat cu o leziune importantă. Cel mult, cu julituri superficiale.

Nu pot spune că viteza redusă a fost singurul motiv. Modul în care cazi, suprafața pe care aterizezi, poziția corpului și pur și simplu hazardul contează enorm.

Dar în toate aceste situații circulam încet! Pe ploaie, pe asfalt degradat sau atunci când nu cunosc suprafața, reduc semnificativ viteza. Estimez că în niciuna dintre căderile mele nu aveam mai mult de aproximativ 15 km/h. Diferența dintre 15 și 25 km/h poate părea mică. Din punct de vedere fizic, nu este.

Am studiat atent și fizica spune că energia cinetică este proporțională cu pătratul vitezei. Dacă masa rămâne aceeași, un corp care se deplasează cu 25 km/h are aproximativ 2,8 ori energia cinetică pe care o are la 15 km/h.

La 45 km/h, energia este de aproximativ 3,2 ori mai mare decât la 25 km/h. Deci utilizatorul unei trotinete la acea viteză nu „cade”, ci e proiectat.

Aceste calcule pur teoretice nu permit totuși predicția severității unei anumite căderi. Un accident nu este un experiment de laborator, iar o parte din energie poate fi disipată prin frânare, alunecare, rotația corpului sau deformarea echipamentului. Ele explică însă de ce câțiva kilometri pe oră în plus nu trebuie tratați cu indiferență.

Din acest motiv, pentru deplasarea zilnică în oraș am ales o trotinetă limitată la 25 km/h și nu sunt interesat să înlocuiesc această limită cu viteze de 45 km/h sau mai mult.

42% dintre pacienții ajunși la urgență aveau leziuni ale capului sau feței

Acesta este probabil argumentul medical cel mai important pentru prudență.

O meta-analiză publicată în 2026 a identificat 149 de studii privind traumatismele asociate trotinetelor electrice, dintre care 68 au putut fi incluse în analiza cantitativă.

Dintre pacienții care s-au prezentat la servicii de urgență după accidente cu trotinete electrice, frecvența cumulată a leziunilor capului și feței a fost de 42,1%. Leziunile membrelor superioare au apărut la aproximativ 40% dintre pacienți, iar fracturile membrelor la aproximativ un sfert.

Leziunile foarte grave au fost mult mai rare: traumatismele cranio-cerebrale severe au fost estimate la 2,3%, iar traumatismele severe în ansamblu la 2,8%.

Cifrele trebuie interpretate corect.

Ele nu înseamnă că 42% dintre toate persoanele care cad de pe o trotinetă suferă un traumatism cranio-facial. Meta-analiza a inclus studii asupra pacienților care s-au prezentat la servicii de urgență. Căderile minore care nu ajung în sistemul medical nu sunt reprezentate în aceeași măsură.

Dar pentru un material despre prevenție informația rămâne importantă: dintre leziunile suficient de importante încât pacientul să ajungă la urgență, traumatismele capului și feței sunt foarte frecvente.

De aceea port cască de fiecare dată

În România, Codul rutier prevede obligativitatea căștii de protecție pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani atunci când circulă pe partea carosabilă. Pentru un adult, aceeași obligație legală nu există în prezent. Legea stabilește, de asemenea, vârsta minimă de 14 ani pentru conducerea unei trotinete electrice pe drumurile publice și interzice transportul pasagerilor. Sursa.

Eu port casca indiferent de această obligație, nu pentru că aș considera că ea transformă trotineta într-un vehicul sigur. Nu o face.

Un studiu realizat la Roma pe pacienți adulți ajunși la urgență după accidente cu trotineta a găsit date compatibile cu un efect protector al căștii asupra severității traumatismelor craniene, dar numărul pacienților a fost redus și autorii înșiși au tratat concluzia cu prudență.

Există și date biomecanice. În simulări ale unor căderi tipice provocate de contactul cu o bordură, casca de bicicletă a redus mai mulți indicatori ai traumatismului cranian. În accidentele simulate, protecția nu a fost însă suficientă pentru eliminarea riscului de leziuni severe.

Așadar, mesajul corect nu este „cu cască ești în siguranță”.

Este mult mai modest: casca poate reduce o parte din riscul asupra unei regiuni anatomice care apare foarte frecvent în statisticile traumatismelor cu trotineta.

Prudența înseamnă mai mult decât respectarea limitei de 25 km/h

Limita maximă a vehiculului nu trebuie confundată cu viteza potrivită pentru orice situație.

Pe asfalt ud, lângă borduri, pe suprafețe degradate, în zone aglomerate sau atunci când vizibilitatea este redusă, 25 km/h poate fi mult prea mult.

După câțiva ani de utilizare, câteva reguli mi se par mai importante decât orice specificație tehnică:

• casca la fiecare deplasare, indiferent dacă obligația legală se aplică sau nu;
• reducerea substanțială a vitezei pe ploaie, pe carosabil degradat și pe suprafețe necunoscute;
• urmărirea permanentă atât a traficului, cât și a suprafeței de rulare;
• ambele mâini pe ghidon și telefonul lăsat deoparte în mers;
• lumini funcționale și o vizibilitate cât mai bună pentru ceilalți participanți la trafic;
• niciun pasager pe trotinetă (legislația interzice explicit);
• evitarea completă a deplasării după consumul de alcool;
• testarea frânării și a manevrabilității într-un spațiu controlat, nu în trafic.

Codul rutier prevede, de altfel, că trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente și interzice circulația pe timp de noapte fără acestea în stare de funcționare.

Alcoolul merită o mențiune separată. În meta-analiza din 2024, aproximativ 19,5% dintre pacienții accidentați fuseseră intoxicați cu alcool sau alte substanțe, iar numai 3,9% purtau cască. Aceste cifre provin din studii foarte diferite între ele și nu trebuie extrapolate mecanic tuturor utilizatorilor, dar identifică două comportamente modificabile asupra cărora prevenția poate interveni.

De ce folosesc totuși trotineta

Toată această discuție despre risc ar fi incompletă dacă nu aș explica de ce continui să folosesc aproape zilnic un asemenea vehicul.

Este simplu: pentru multe deplasări urbane, trotineta este foarte eficientă. În București, pentru mine, este indispensabilă. Un drum de o oră cu mașina îl parcurg în jumătate de oră cu trotineta.

Am ales un model relativ ușor, de aproximativ 16,5 kg, tocmai pentru că trebuie să îl urc zilnic două etaje. Viteza maximă este de 25 km/h, iar autonomia reală pe care o obțin este suficientă pentru deplasările mele obișnuite.

Miercuri am mers aproximativ 12 kilometri prin oraș în 35 de minute. În momentul plecării, aplicația de navigație estima aproximativ 45 de minute pentru aceeași deplasare cu mașina.

Rezultă o viteză medie de aproximativ 20,6 km/h pentru trotineta mea, față de 16 km/h pentru automobil conform estimării din acel moment (oră de vîrf, după-amiaza).

Exemplul personal explică de ce micromobilitatea poate avea o utilitate reală într-un oraș congestionat: viteza maximă nu este același lucru cu timpul real de la origine la destinație.

În cazul mașinii se adaugă traficul, ieșirea din parcare sau garaj, găsirea unui loc la destinație și distanța parcursă apoi pe jos. În cazul trotinetei, acești timpi sunt mult mai mici.

Acesta este beneficiul pe care îl caut: nu viteza în sine, ci mobilitatea.

Siguranța nu depinde însă numai de utilizator

Ar fi comod ca fiecare discuție despre accidentele cu trotinete să se încheie cu recomandarea ca oamenii „să fie mai atenți”. Dar NU este suficient.

Dacă o parte importantă dintre accidente sunt căderi individuale, calitatea suprafeței de rulare devine o problemă de siguranță publică.

Gropile, bordurile prost racordate, capacele de canal denivelate, lucrările nesemnalizate sau infrastructura pentru biciclete care începe și se termină brusc au consecințe diferite asupra unui autoturism și asupra unui vehicul cu roți mici.

La aceasta se adaugă problema interacțiunii cu traficul motorizat. Datele disponibile sugerează că, deși căderile sunt mai numeroase, coliziunile cu autovehicule tind să producă traumatisme mai severe.

Prin urmare, prevenția nu poate însemna doar cască și prudență individuală. Înseamnă și suprafețe bine întreținute, trasee coerente și separarea cât mai sigură a unor participanți la trafic care se deplasează cu viteze și mase foarte diferite.

De aceea, susțin ca fiecare utilizator de trotinete electrice să aibă cunoștințe de legislație rutieră, verificate prin examen.

Experiența ar trebui să te facă mai prudent, nu mai curajos

După aproape cinci ani și mii de kilometri, trotineta electrică rămâne pentru mine un mijloc de transport foarte util.

Dar acesta nu este un argument că trotineta este sigură și nici că experiența elimină riscul.

Dimpotrivă.

Cele cinci căderi ușoare pe care le-am avut au fost suficiente pentru a-mi arăta cât de repede poate o denivelare banală să transforme o deplasare normală într-o pierdere completă a controlului.

Am avut norocul ca toate să se producă la viteze mici și să se termine cu leziuni superficiale. Nu există nicio garanție că o eventuală cădere viitoare va avea același rezultat. O cădere în trafic poate avea consecințe tragice.

De aceea nu sunt interesat să văd cât de repede pot merge cu o trotinetă. Sunt mult mai interesat să ajung sănătos la destinație. Poate că aceasta este principala concluzie: experiența nu ar trebui să îți crească apetitul pentru risc, ci capacitatea de a recunoaște mai devreme situațiile în care trebuie să încetinești.

Iar casca o port de fiecare dată, nu pentru că mă obligă legea, ci pentru că datele medicale și experiența îmi oferă suficiente motive să nu testez personal cât de importantă poate deveni într-o singură secundă.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.