Ziua Mondială a Prematurității, sărbătorită la Spitalul Universitar de Urgență București

Duminică, 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurității, la Spitalul Universitar de Urgență București a avut loc un evenimentul dedicat prematurilor născuți în maternitatea unității.

Peste 50 de familii, mămici, tătici, bunici și copii au fost prezenți la petrecerea dedicată celor mici.

“In Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, ca un centru medical de referinta unde sunt directionate multe sarcini cu risc, rata prematuritatii este superioara mediei nationale (de 9%), ajungand la 13,3%. Dintre acesti prematuri, aproximativ 10% sunt nou-nascuti cu greutatea de sub 1.000 de grame, care necesita spitalizare de 2-3 luni de zile”, a declarat Dr. Adriana Dan, medic primar neonatologie, sef sectie Neonatologie la SUUB.

Secția de terapie intensivă neonatală din cadrul SUUB are o capacitate de 10 locuri și este dotată cu echipamente de ultimă generație necesare pentru îngrijirea prematurilor cu vârste de gestație și greutăți foarte mici (până la 26 săptămâni de gestație și 600 de grame) și a tuturor nou-născuților, indiferent de vârsta sau greutate.

La Spitalul Universitar de Urgență București 2.782 de bebeluși cu fost născuți în anul care a trecut, dintre care 436 de prematuri (15,6%), cifră superioară anilor trecuți (13,4% în 2017 și 12, 8% în 2016).

“Numărul de transferuri din alte maternități s-a dublat față de anul trecut. Secția de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de grad III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală. Acest lucru se datorează existenței unui personal foarte bine instruit conform cerințelor internaționale și unor standarde de înaltă calitate, precum și unei dotări tehnice adecvate, cu posibilități de intervenție rapidă și rezolvare terapeutică a celor mai multe din problemele nou născuților“, a declarat conf. dr. Dorin Ionescu, directorul medical al Spitalului Universitar de Urgență București.

La întâlnire au participat specialiști implicați în îngrijirea copiilor născuți prematur, și reprezentanți ai ONG-urilor care desfășoară programe de sprijin în domeniu.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator