Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
Ziua Internațională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz, marcată pe 29 septembrie
Ziua Internațională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz, 29 septembrie: date OMS, provocări, prevenție și soluții pentru incluziune și sănătatea auzului.
29 septembrie este dedicată, în fiecare an, Zilei Internaționale a Persoanelor cu Deficiențe de Auz – un prilej de a atrage atenția asupra provocărilor cu care se confruntă persoanele hipoacuzice și de a promova incluziunea, egalitatea de șanse și prevenirea pierderii auzului.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS):
Până în 2050, aproape 2,5 miliarde de oameni vor avea un anumit grad de pierdere a auzului, iar peste 700 de milioane vor necesita reabilitare auditivă.
Peste 1 miliard de tineri sunt expuși riscului de pierdere permanentă a auzului din cauza practicilor de audiție nesigure (zgomote puternice, muzică la volum ridicat).
Pierderea auzului netratată generează un cost global anual de 1 trilion de dolari, în timp ce o investiție suplimentară de doar 1,40 dolari pe an pentru fiecare persoană ar putea extinde serviciile de îngrijire a auzului, cu un randament de 16 dolari pentru fiecare dolar investit.
Provocări și soluții
În România, persoanele cu deficiențe de auz întâmpină dificultăți zilnice în ceea ce privește comunicarea, accesul la educație, servicii medicale și integrarea pe piața muncii. Specialiștii subliniază că pierderea de auz nu limitează potențialul uman și amintesc exemple de personalități care au inspirat lumea în ciuda hipoacuziei: compozitorul Ludwig van Beethoven, muzicienii Eric Clapton și Phil Collins, actorii Halle Berry și Lou Ferrigno, sportivul Lance Allred sau actrița Marlee Matlin, premiată cu Oscar.
Pentru a preveni și reduce impactul pierderii auzului, sunt esențiale:
- Accesul la tehnologii asistive (proteze auditive, implanturi cohleare).
- Campanii de prevenție și depistare precoce, inclusiv la copii și vârstnici.
- Imunizarea împotriva bolilor care pot cauza hipoacuzie.
- Protejarea urechilor în medii zgomotoase și reducerea intensității sonore la un nivel sigur.
- Monitorizarea atentă în cazul tratamentelor cu medicamente ototoxice.
- Promovarea limbajului mimico-gestual ca formă legitimă de comunicare.
Un apel la conștientizare
Medicii ORL avertizează că scăderea bruscă a auzului reprezintă o urgență medicală și impune prezentarea imediată la consult. Totodată, simptome aparent minore – cum ar fi senzația de ureche înfundată sau dificultatea de a înțelege vorbirea – nu trebuie ignorate.
„Sunetul nu este singura cale de comunicare. Zâmbetele, gesturile, privirea și empatia au o voce proprie, pe care o putem învăța cu toții”, transmite lt. dr. Oana Irina Popa, medic primar ORL la Ambulatoriul Clinic Integrat al SUUMC.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






