Zeci de cazuri de concedii medicale suspecte, identificate de CNAS. Controlul continuă și implică peste 200 de medici

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

CNAS a descoperit zeci de cazuri suspecte în urma controalelor privind concediile medicale. Sunt verificați peste 200 de medici.

Controalele privind acordarea concediilor medicale continuă la nivel național și au fost extinse, după ce echipele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au identificat „zeci de cazuri” cu posibile nereguli, a anunțat marți președintele instituției, dr. Horațiu Moldovan (declarațiile pot fi urmărite aici).

„Controlul este în plină desfășurare. A fost prelungit tocmai pentru că am descoperit un lucru foarte interesant”, a declarat președintele CNAS, explicând că au fost efectuate verificări directe asupra a peste 200 de medici. În urma acestora, au fost descoperite neconformități în mai multe situații, însă oficialul a subliniat că este vorba despre cazuri punctuale, care vor fi tratate individual, fără mediatizare excesivă.

Potrivit dr. Moldovan, actualul control diferă de cele anterioare prin faptul că a fost precedat de o analiză informatică în platforma CNAS, ceea ce a permis „identificarea acelor cazuri cu susceptibilitate înaltă de încălcare a legii”. Astfel, selecția a fost țintită, ceea ce explică de ce proporția cazurilor cu probleme pare mai mare decât în evaluările anterioare.

„Aceste concedii nu sunt o simplă foaie de hârtie, ci implică alocarea de resurse financiare”, a precizat președintele CNAS, adăugând că instituția va continua verificările în colaborare cu Colegiul Medicilor din România (CMR), pentru a clarifica situațiile în care legea a fost încălcată.

Dr. Cătălina Poiană, președintele CMR, a recunoscut că există greșeli punctuale în sistem, dar a insistat că acestea trebuie asumate și corectate: „Nu este un fenomen de masă, dar acolo unde se dovedește că au existat abateri, ele trebuie sancționate. Respectul față de pacient presupune și un act medical corect.”


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.