Victor Costache: Ne dorim deschiderea sistemului sanitar românesc către lume

Ministrul sănătății, Victor Costache, afirmă că pacienţii români trebuie să fie în centrul sistemului şi au dreptul la tratamente de ultimă generaţie, iar cadrele medicale merită condiţii de lucru, dar şi de pregătire, similare cu cele asigurate în ţările dezvoltate ale lumii.

Acesta mai precizează că îşi doreşte „deschiderea sistemului sanitar românesc către lume” şi că va face totul din punct de vedere administrativ şi al politicilor publice pentru creşterea calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului în unităţile sanitare.

La începutul anului doresc să transmit un gând de respect și apreciere pentru toți profesioniștii din Sănătate care înțeleg să își facă datoria corect și cu responsabilitate și care salvează vieți zi de zi, inclusiv de Sărbători, când majoritatea este acasă cu cei dragi.

Transmit un gând tuturor pacienților, dar și cetățenilor acestei țări și vreau să îi asigur că echipa din cadrul Ministerului Sănătății va face tot ce depinde din punct de vedere administrativ și al politicilor publice, pentru creșterea calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului în unitățile sanitare.

Ne dorim deschiderea sistemului sanitar românesc către lume. Considerăm că pacienții români trebuie să fie în centrul sistemului și au dreptul la tratamente de ultimă generație la fel ca cele asigurate pacienților din Europa, iar cadrele medicale merită condiții de lucru, dar și de pregatire, similare cu cele asigurate în țările dezvoltate ale lumii.

Anul 2020 este declarat Anul Asistentului Medical și Moașei și vom susține, alături de partenerii internaționali, această categorie importantă de profesioniști din sistem.

Vă doresc un An Nou Sănătos!

– Victor Costache, ministrul sănătății

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro:

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator