Cât costă vaccinurile antigripale în sezonul 2026–2027: prețuri în farmacii, compensare și pașii pentru rețetă, cumpărare, transport și administrare.
Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 26 de ani pentru fete și băieți: lege adoptată de Parlament
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Vaccinarea gratuită împotriva infecției cu virusul papiloma uman (HPV) va fi extinsă în România pentru toți tinerii cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani, indiferent de sex. Proiectul de lege a fost adoptat miercuri, 21 mai 2025, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
„Este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin și alte boli asociate HPV, putem salva vieți și putem reduce suferința”, a declarat deputatul Ovidiu Cîmpean, unul dintre inițiatorii proiectului de lege. Acesta subliniază că măsura vine în sprijinul atingerii obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în anul 2030.
România – pe ultimele locuri în UE la prevenție
În ciuda faptului că infecția cu HPV este principala cauză a cancerului de col uterin – o boală prevenibilă aproape 100% prin vaccinare – România înregistrează una dintre cele mai mari rate de mortalitate prin această afecțiune din Uniunea Europeană. Peste 1.800 de femei își pierd viața anual în România din cauza cancerului de col uterin.
Extinderea vaccinării gratuite este considerată un pas esențial pentru reducerea acestui indicator dramatic.
În discursul din plen, Ovidiu Cîmpean a subliniat și necesitatea unei campanii publice de informare: „Trebuie să combatem frica, minciunile și teoriile conspiraționiste care pun în pericol sănătatea publică. Să înlocuim dezinformarea cu educația. Să dăm voce medicilor, părinților, profesorilor și tinerilor care știu că știința salvează vieți.”
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României, iar normele de aplicare vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






