Lavajul nazal este o metodă adjuvantă eficientă utilizată pentru ameliorarea simptomelor afecțiunilor respiratorii la copii, cum ar fi rinita alergică, sinuzita acută sau cronică și infecțiile tractului respirator superior.
Serviciul gratuit de callcenter ALOPEDI – 0364-917 dedicat sfaturilor medicale pediatrice, proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a ajutat în mod direct, în anul 2019, nu mai puțin de 11.561 de copii, în creștere față de anii anteriori.
Potrivit informațiilor furnizate Medic24 de către Consiliul Județean Cluj, în cazul a 65,15% dintre apeluri, medicii ALOPEDI au acordat sfaturi care au permis îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav. S-a evitat, în acest fel, deplasarea la serviciile de urgență și camerele de gardă, de obicei supraaglomerate, a nu mai puțin de 7.533 de copii. În același timp, 2.621 de copii au fost îndrumați spre medicul de familie pentru consult în următoarele 24 de ore, în timp ce doar 1.407 mici pacienți au fost îndrumați spre camerele de gardă sau serviciile de urgență.
În ceea ce privește numărul de cazuri în care a fost nevoie de intervenția serviciului de ambulanță, au existat doar șapte astfel de situații, aspect justificat inclusiv de faptul că serviciul este dedicat situațiilor în care viața copiilor nu este în pericol.
Numărul apelurilor provenite din alte județe este de asemenea în creștere, jumătate dintre apeluri provenind din afara județului Cluj. Cele mai multe apeluri extrajudețene au fost preluate din București – 15%, urmat de Brașov, Constanța și Prahova.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este un spital universitar format din 15 secții si compartimente, care totalizează 506 de paturi și este o unitate de prestigiu în medicina românească.
Aici se desfășoară atât activitate medicală de îngrijire a copiilor bolnavi (din județul Cluj cât și din peste 30 de județe ale țării) cât și activitate didactică (cu studenții anilor IV, V, VI, medici stagiari și rezidenți, cursuri post-universitare pentru medicii specialiști), precum și o susținută activitate științifică.
Call Center – urgenţe pediatrice : 0364-917
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.