Scopul meu e să fiu om pentru alți oameni

După terminarea primului an de medicină, o studentă vorbește despre așteptările sale, despre dificultățile întâlnite pe parcurs dar și despre dezamăgirile produse de sistemul de învățământ.

Printre aceste dezamăgiri, ea enumeră modalitatea de predare, subiectivismul, lipa de receptivitate a unor cadre didactice dar și anumite mentalități întâlnite.

Dezamăgirile le pune pe seama așteptărilor prea mari de după admitere iar, în final, spune că va judeca mai puțin neajunsurile, că va încerca să își păstreze entuziasmul de a învăța iar pentru aceasta nu se va limita exclusiv la cerințele facultății.

Întregul articol poate fi citit urmând linkul de mai jos.

Am terminat primul an de medicină urând cultul sinelui, care este alimentat subtil încă de la început. Nu o dată am strâmbat din nas când asistenta mi-a spus ‘domnișoara doctor’ sau când medicul rezident a asigurat un pacient că suntem ‘doctori’ și nu are de ce să se sfiască. Asta e mai mult o problemă de a mea și nu mulți o să fie de acord, însă e distructiv. […] E periculos să te crezi mai mult decât ești, iar ‘colegii’ mai mari, medici deja, nu par să vadă acest pericol și ne alimentează o părere prea bună despre propria persoană. Îmi e frică să nu ajung și eu sclava halatului, a poziției ‘înalte’ în societate și să uit că scopul meu e să fiu om pentru alți oameni. Îmi e foarte frică să nu cad în această groapă, dar chiar dacă o să cad, sper ca cineva, cândva să mă tragă de halatul alb și să îmi spună că nu sunt mai mult decât un om pentru alți oameni, iar asta e cea mai frumoasă poziție pe care o poate ocupa un om pe acest pământ.
– Miruna Horodina, Articolul integral pe blogdemedicinisti.ro

Blogdemedicinisti.ro este o platformă lansată anul trecut, dedicată studenților la facultățile de medicină din universitățile din România. Proiectul a fost fondat de dr. Codrin Tocuț, autorul cărții Drumul spre medicină.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro:

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator