Salvați Copiii dotează cu echipamente performante Spitalul Victor Gomoiu

Organizația Salvați Copiii România a sprijinit recent Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București cu echipamente medicale de ultimă generație, oferind o șansă reală la tratament pentru zeci de copii care suferă de afecțiuni renale severe. Donația face parte din programul național al organizației de întărire a capacității medicale a spitalelor pediatrice, care în ultimii 15 ani a susținut 135 de unități medicale din întreaga țară.

Echipamentele oferite, în valoare de 87.000 euro, au permis tratarea a aproximativ 80 de copii diagnosticați cu litiază renală și ureterală, prin metode minim invazive. Intervențiile chirurgicale astfel realizate reduc semnificativ trauma operatorie și timpul de recuperare. Printre cazurile tratate se numără și un copil de doar 9 luni, dar și un pacient de un an cu litiază renală de tip cistinic, o formă extrem de rară și dificilă de tratat. Acesta a fost salvat datorită intervențiilor succesive realizate cu ajutorul laserului donat de Salvați Copiii.

„Pietrele de cistină sunt de o duritate similară cu cimentul. Am realizat opt intervenții sub anestezie generală, la intervale de șase săptămâni. A fost una dintre cele mai dificile serii de intervenții chirurgicale”, a declarat Dr. George Sălăvăstru, medic primar chirurgie pediatrică la Spitalul „Victor Gomoiu”.

Secția de Chirurgie Pediatrică a spitalului, înființată în 2019, tratează anual aproximativ 1.300 de cazuri, fiind un centru de referință pentru patologie complexă. În 2024, 40% dintre intervenții au fost realizate prin tehnici laparoscopice.

În total, Salvați Copiii a investit peste 17 milioane de euro în echipamente medicale pentru secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, contribuind la tratamentul a peste 300.000 de copii.

Organizația lansează în prezent un apel public pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către această cauză, având în vedere că peste 35 de unități medicale solicită în continuare sprijin pentru dotarea cu aparatură esențială. Termenul limită pentru completarea și trimiterea formularului este 26 mai 2025.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro


 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.