Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
România introduce primul sistem RMN mobil, instalat la Spitalul N. Oblu Iași
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Ministerul Sănătății anunță o premieră națională: primul sistem RMN mobil din România a fost pus în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență Nicolae Oblu din Iași, permițând realizarea de investigații imagistice direct în sala de operație și în terapie intensivă.
România are, începând de astăzi, primul sistem RMN mobil din istoria sistemului public de sănătate, a anunțat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Echipamentul, finanțat printr-un proiect de modernizare de peste 1 milion de euro, permite efectuarea investigațiilor imagistice de înaltă performanță fără deplasarea pacienților critici.
Potrivit ministrului, tehnologia poate fi folosită în timpul intervențiilor neurochirurgicale, direct în sala de operație, precum și în secțiile de terapie intensivă. „Nu mai plimbăm pacienții critici prin spital. Aducem tehnologia la ei. Acolo unde fiecare secundă contează”, afirmă Rogobete.
Oficialul subliniază că această dotare marchează „o etapă” în transformarea Spitalului „N. Oblu” din Iași într-un reper național și european în neurochirurgie și chirurgie spinală. „România nu mai recuperează decalaje — România inovează. România deschide drumuri”, a transmis ministrul.
Pentru a demonstra viteza noului sistem, Rogobete a anunțat că și-a făcut personal o investigație RMN în unitatea mobilă: „6 minute, față de cele aproximativ 60 ale unui RMN clasic”.
Ministrul a felicitat conducerea spitalului și echipa medicală pentru eforturile continue de modernizare: „Dacă vrem ca oamenii să creadă în sistemul de sănătate, atunci sistemul trebuie să facă lucruri în care oamenii pot crede cu adevărat.”
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






