Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, prezenți la Forumul Național de Neurologie

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) au participat activ la cea de-a treia ediție a Forumului Național de Neurologie (FNN), desfășurat în perioada 10–11 aprilie 2025, la Palatul Patriarhiei din București.

Evenimentul, inițiat de prof. dr. Dafin Mureșanu și organizat împreună cu prof. dr. Cristina Tiu și prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, a reunit specialiști de marcă, autorități din domeniul sănătății, pacienți și reprezentanți ai industriei medicale.

Forumul a inclus șapte ateliere tematice dedicate principalelor arii de interes din neurologie: accidente vasculare, boli neurodegenerative, scleroză multiplă, epilepsie, boli neurologice rare și neuro-oncologie. În cadrul atelierului de neuro-oncologie (NEON), SUUMC a fost reprezentat de o echipă multidisciplinară de profesioniști din neurologie, medicină de familie, anatomie patologică, radioterapie și medicină nucleară.

Workshopul NEON a fost co-organizat și co-moderat de col. medic prof. univ. dr. Carmen Adella Sîrbu, medic primar neurolog la SUUMC și membru al subcomisiei de neuro-oncologie din Ministerul Sănătății. Atelierul a reunit specialiști din diverse domenii conexe – neurologie, neurochirurgie, imagistică, genetică medicală, anatomie patologică și sănătate publică – din instituții publice și private, precum și reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Obiectivele majore ale întâlnirii au vizat:

  • recunoașterea și formarea specialiștilor în neuro-oncologie și domeniile conexe;
  • facilitarea accesului la tehnici moderne de diagnostic și tratament;
  • elaborarea unui set de bune practici medicale, inclusiv standardizarea traseului pacientului;
  • constituirea comisiilor medicale regionale multidisciplinare pentru optimizarea îngrijirii pacienților neuro-oncologici;
  • extinderea Subcomisiei de neuro-oncologie către alte specialități, în acord cu standardele europene (EANO, ESMO).

În cadrul atelierului, s-au prezentat activitățile desfășurate în proiectul NEON și s-au stabilit direcțiile strategice pentru perioada următoare. Cooperarea strânsă cu comisia multidisciplinară de oncologie a Ministerului Sănătății și cu ceilalți factori decizionali este esențială pentru atingerea obiectivelor propuse.

Participarea SUUMC la Forumul Național de Neurologie subliniază angajamentul instituției față de dezvoltarea unei rețele neuro-oncologice funcționale, în beneficiul pacienților și al sistemului de sănătate din România.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro