Raport OCDE 2025: România are rate foarte mari de internări evitabile pentru diabet zaharat

România a înregistrat unele progrese în sănătatea populației în ultimele două decenii, însă sistemul sanitar continuă să se confrunte cu performanțe modeste și numeroase provocări structurale, se arată în cel mai nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) publicat în luna decembrie. Speranța de viață a crescut semnificativ, dar rămâne sub media europeană, iar mortalitatea prevenibilă se menține ridicată. Factorii de risc comportamentali – precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea – contribuie la o treime din totalul deceselor, nivelurile acestor factori depășind media OCDE. Raportul OCDE evidențiază necesitatea unor reforme substanțiale pentru întărirea prevenției, a asistenței medicale primare și a accesului la servicii, concomitent cu îmbunătățirea eficienței cheltuielilor și a sustenabilității financiare. În cele ce urmează sunt prezentate principalele constatări și recomandări ale raportului, relevante în special pentru medicii de familie și medicii din ambulator, inclusiv aspectele ce le influențează indirect activitatea.

Starea sănătății populației: progrese și probleme persistente

Speranța de viață la naștere în România a ajuns la 76,4 ani în 2023, în creștere cu peste 5 ani față de acum două decenii. Mortalitatea infantilă și maternă s-au redus considerabil (scăderi de 68%, respectiv ~40% în ultimele două decenii), indicând îmbunătățiri importante. Cu toate acestea, indicatorii generali de sănătate rămân sub nivelul țărilor OCDE și al țărilor europene cu venit comparabil. România înregistrează una dintre cele mai mari rate de mortalitate evitabilă din OCDE, semn al unor politici de sănătate publică insuficiente și al unor lacune în funcționarea sistemului medical. Aproape 30% dintre decese sunt atribuite factorilor de risc prevenibili (fumat, consum nociv de alcool, dietă nesănătoasă, obezitate), prevalența acestor obiceiuri fiind mult peste media europeană. Raportul subliniază că, deși au fost implementate unele măsuri în domeniul prevenției, sunt necesare reforme mult mai ample și robuste pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației.

Principalele cauze de îmbolnăvire și mortalitate rămân bolile netransmisibile, cu rate ridicate de boli cardiovasculare și cancer. De exemplu, rata mortalității prin cancer în 2022 (211 decese la 100 000 locuitori) era printre cele mai mari din OCDE. Disparitatea de gen este pronunțată: 294 de decese la 100 000 de bărbați, față de 154 la femei, diferență explicată în mare parte de prevalența mai mare a fumatului și consumului de alcool în rândul bărbaților. Aceasta indică un potențial important de prevenție prin controlul factorilor de risc comportamentali. Totodată, majoritatea cancerelor sunt depistate tardiv, sugerând necesitatea îmbunătățirii programelor de depistare precoce și screening. OCDE recomandă dezvoltarea unor programe populaționale de screening pentru cancerul de col uterin, de sân și colorectal, formarea personalului de specialitate pentru diagnostic și dotarea cu echipamente moderne de diagnostic și tratament oncologic.

Bolile infecțioase reprezintă și ele o provocare. România are în continuare prevalențe ridicate pentru hepatita B și C (cele mai ridicate din UE, conform datelor 2022). S-au derulat programe pilot de screening între 2021-2023 care au ameliorat depistarea acestor infecții. Ca răspuns, autoritățile au adoptat un Plan-cadru național pentru controlul hepatitelor 2019–2030, ce vizează întărirea supravegherii, prevenția primară și extinderea tratamentului pentru toți pacienții. Din iulie 2024, testarea pentru hepatitele B și C a devenit disponibilă gratuit și pentru persoanele neasigurate, iar acoperirea vaccinală la nou-născuți împotriva hepatitei B a atins 94% în 2024. Cu toate acestea, menținerea pe termen lung a acestor progrese necesită acțiuni susținute.

Situația tuberculozei (TB) rămâne îngrijorătoare. România înregistrează cea mai ridicată mortalitate prin TB din OCDE (3,6 decese la 100 000 loc. în 2022, de patru ori peste media OCDE). După un declin constant al deceselor până în 2017 datorat programelor comunitare de control, progresul a stagnat, iar incidența TB a crescut din nou cu 22% între 2020 și 2022, revenind aproape la nivelul pre-pandemic. În replică, a fost aprobată Strategia națională de control al tuberculozei 2022–2030, care țintește eradicarea TB până în 2035 și prevede măsuri precum trecerea de la îngrijirea în spital la cea în ambulator, adaptarea finanțării pentru a stimula prevenția și depistarea precoce, utilizarea testelor diagnostice inovative și îmbunătățirea accesului la tratament. Au fost inițiate programe de screening țintite (pentru refugiații ucraineni și populația rurală), iar autoritățile plănuiesc reintroducerea screeningului TB pentru grupurile vulnerabile. Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 își propune, de asemenea, reducerea poverii bolilor transmisibile prioritare (TB, hepatite virale, HIV/SIDA) prin prevenție, diagnostic și tratament mai prompt, îndeosebi în ambulator, precum și reintegrarea socială a pacienților.

Prevenția și sănătatea publică: declin vaccinal și combaterea riscurilor

Raportul arată că România se confruntă cu un declin al acoperirii vaccinale la copii, care a condus la reemergența unor epidemii. Doar ~68% dintre copiii români erau vaccinați împotriva rujeolei în 2024 – unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa (media OCDE: 89%), mult sub pragul de 95% recomandat de OMS pentru eliminarea rujeolei. Ca urmare, cazurile de rujeolă au explodat, autoritățile declarând epidemie națională la finele lui 2023; pe parcursul anului 2024 s-au raportat 30 692 de cazuri de rujeolă în România, reprezentând 87% din totalul cazurilor din Uniunea Europeană. Și vaccinarea DTP (difterie-tetanos-pertussis) la copii mici este la un nivel foarte scăzut, situând România printre ultimele țări OCDE. OCDE subliniază necesitatea unor strategii noi pentru creșterea acoperirii vaccinale, inclusiv combaterea ezitării la vaccinare și a dezinformării. Recomandările includ derularea de campanii naționale de informare prin media tradiționale și sociale, promovarea educației pentru sănătate și extinderea programelor de vaccinare pentru a acoperi populația rurală și pe cea neasigurată. Toate aceste intervenții trebuie implementate coordonat la nivel național, regional și local pentru a recâștiga încrederea publicului și a preveni viitoare epidemii. De menționat că vaccinurile din Programul Național de Imunizare sunt gratuite, iar din 2023 Ministerul Sănătății a extins lista vaccinurilor oferite fără cost sau compensate parțial pentru grupuri de risc (de exemplu, vaccinarea HPV gratuită pentru fetele și băieții între 11–26 ani), aceste măsuri vizând facilitarea accesului și prevenirea unor boli infecțioase severe.

În privința bolilor netransmisibile, raportul evidențiază nivelurile ridicate ale factorilor de risc în rândul populației și necesitatea intensificării prevenției primare. Ratele fumatului zilnic, ale consumului de alcool per capita și ale obezității se situează peste mediile europene, contribuind substanțial la povara bolilor cardiovasculare, respiratorii și metabolice. Managementul slab al bolilor cronice la nivel de asistență primară conduce la complicații ce ar fi putut fi prevenite sau controlate mai bine. De pildă, România are rate foarte mari de internări evitabile pentru diabet zaharat (228 internări la 100 000 locuitori în 2023, printre cele mai ridicate din OCDE), ceea ce reflectă atât deficiențe în monitorizarea diabetului în medicina primară, cât și depistarea tardivă – circa 70% din cazurile de diabet sunt diagnosticate în stadii avansate. OCDE recomandă consolidarea prevenției și a detecției precoce a bolilor cronice printr-un rol extins al medicilor de familie în screening și managementul factorilor de risc. Măsuri de sănătate publică mai ferme sunt sugerate pentru reducerea fumatului și a consumului nociv de alcool, inclusiv intervenții legislative și fiscale: creșterea accizelor la tutun (pentru a atinge nivelul recomandat de OMS), introducerea pachetelor de țigări simple (fără branding), stabilirea unui preț minim per unitate de alcool, limitarea accesului la alcool și restricționarea marketingului la produsele nesănătoase adresat copiilor. Implementarea unor astfel de politici intersectoriale ar putea aduce beneficii majore de sănătate pe termen lung.

De asemenea, pandemia COVID-19 a scos la iveală puncte slabe ale pregătirii sistemului de sănătate în fața urgențelor. În pofida măsurilor aliniate la recomandările OMS și reglementările internaționale adoptate de autorități, România a avut printre cele mai scăzute rate de testare și de vaccinare anti-COVID din UE, rezultând într-o mortalitate cauzată de COVID-19 cu ~12% mai mare față de media UE. Acest bilanț subliniază necesitatea de a accelera măsurile de pregătire pentru viitoare crize sanitare. Raportul recomandă investiții în modernizarea laboratoarelor și a infrastructurii de diagnostic, precum și întărirea structurilor de coordonare a situațiilor de urgență la nivel național și județean, pentru a asigura un răspuns mai prompt și mai eficient la viitoarele epidemii.

Accesul la servicii medicale: bariere financiare și geografice

Accesul populației la servicii de sănătate este marcat de inechități și bariere, în special de natură financiară. În 2023, 6% dintre românii care aveau nevoie de îngrijiri au raportat că nu și-au satisfăcut nevoile medicale din cauza costurilor, distanței sau listelor de așteptare – procent semnificativ peste media OCDE de 5%. Disparitățile socio-economice sunt accentuate: persoanele expuse riscului de sărăcie au raportat o rată de nevoi medicale neacoperite de trei ori mai mare decât populația generală. Totodată, locuitorii din mediul rural au cu circa 50% mai multe șanse să nu primească îngrijirile necesare comparativ cu cei de la oraș. Un aspect alarmant este accesul deficitar la asistența medicală primară: 6% dintre adulți declarau în 2024 că nu au putut accesa serviciile medicului de familie atunci când au avut nevoie, procent de două ori mai mare decât media UE. Aceasta evidențiază provocări semnificative chiar la nivelul primului contact cu sistemul, esențial pentru gestionarea eficientă a problemelor de sănătate.

Cea mai importantă barieră de acces în România rămâne povara costurilor directe suportate de pacienți. Peste jumătate dintre persoanele cu nevoi medicale neîmplinite au motivat că nu au solicitat îngrijiri deoarece acestea erau prea scumpe. Această situație contrastează cu majoritatea țărilor OCDE, unde timpii de așteptare sunt cauza principală a neaccesării serviciilor, nu costul. Problema este strâns legată de acoperirea incompletă a populației de către asigurările sociale de sănătate și de mecanismele de coplată în vigoare. În România, pachetul de servicii de bază oferit de sistemul asigurărilor de sănătate este generos pentru cei asigurați, însă aproximativ 11% din populație rămâne neasigurată, având acces doar la un pachet minimal de servicii (urgențe, anumite programe naționale). Mulți neasigurați ajung să apeleze la serviciile de urgență pentru probleme de sănătate curente, încercând astfel să evite costurile directe din ambulator. Chiar și printre cei asigurați, coplățile semnificative – mai ales pentru medicamentele prescrise în ambulator și pentru unele servicii de recuperare – expun gospodăriile la cheltuieli catastrofice și adâncesc inegalitățile existente. Cheltuielile directe din buzunar ale pacienților reprezintă aproximativ 23% din totalul cheltuielilor de sănătate, un nivel mult peste media europeană, creând un obstacol financiar major în calea accesului la îngrijiri și un risc de impoverizare pentru familiile vulnerabile. Situația este agravată de fenomenul plăților informale către personalul medical, raportate ca fiind mai răspândite în România decât în alte țări europene, ceea ce erodează încrederea în sistem și pune o povară suplimentară pe pacienți.

Pentru a îmbunătăți accesul echitabil, OCDE recomandă adoptarea unor politici care să conducă spre o acoperire universală reală. Extinderea asigurării de sănătate la grupurile neacoperite – de exemplu, persoane fără documente de identitate sau neînregistrate, lucrători informali sau pe cont propriu – este esențială. Totodată, se sugerează reevaluarea sistemului de coplată, astfel încât contribuțiile financiare ale pacienților să nu mai descurajeze accesul la îngrijiri și să reducă procentul de nevoi medicale neacoperite. În paralel, pentru a depăși barierele geografice, raportul subliniază necesitatea dezvoltării serviciilor medicale în zonele rurale și izolate. Se recomandă creșterea numărului și capacității centrelor comunitare integrate (care să ofere, în aceeași locație, servicii medicale primare, servicii sociale și de sănătate publică), dotate cu echipamente de laborator și investigații de bază. De asemenea, extinderea rețelei de centre de permanență (centre de asistență primară cu program prelungit) ar putea asigura asistență medicală de bază și urgențe minore în regim 24/7, indiferent de statutul de asigurat al pacientului – diminuând astfel presiunea pe departamentele de urgență. În 2018, tarifele plătite medicilor pentru serviciile prestate în aceste centre de permanență au fost crescute pentru a stimula dezvoltarea lor, însă capacitatea lor rămâne insuficientă în raport cu nevoile, mai ales din cauza deficitului de medici de familie disponibili. OCDE sugerează continuarea promovării telemedicinei și a unităților mobile de asistență medicală, soluții care s-au dovedit utile în perioada pandemiei, pentru a deservi mai bine populațiile greu accesibile.

Asistența medicală primară: rol și limitări

Medicina primară din România este teoretic gândită ca poartă de intrare în sistem, însă în practică funcția sa este subminată de constrângeri de sistem. Medicii de familie, organizați preponderent în cabinete independente, acționează ca gatekeeperi ai sistemului – pacientul are nevoie de trimitere de la medicul de familie pentru consultații de specialitate sau internare. Cu toate acestea, raportul arată că medicii de familie sunt adesea utilizați doar pentru a obține bilete de trimitere, nu și pentru rezolvarea propriu-zisă a problemelor de sănătate curente. Două cauze principale sunt identificate: aria de competențe limitată în practică a medicilor de familie și lipsa mecanismelor de descurajare a accesului direct la specialiști. Anumite categorii de pacienți – de exemplu, cei cu afecțiuni psihice sau incluși în programe naționale de tratament – sunt exceptați de la obligativitatea trimiterii, putând ocoli nivelul primar chiar și pentru probleme ce ar putea fi gestionate de medicul de familie. De asemenea, consultațiile la medicul specialist din ambulator nu presupun coplată suplimentară în cazul trimiterii de la medicul de familie, ceea ce menține atractivitatea prezentării directe la specialist. Acest cadru face ca unii pacienți să perceapă trecerea pe la cabinetul de familie drept o formalitate birocratică în drumul către specialist, în loc să vadă medicul de familie ca rezolvator principal al problemelor lor de sănătate.

Consecința este o utilizare suboptimală a asistenței primare și o supraaglomerare a nivelurilor superioare de îngrijire. Multe cazuri de boli cronice care ar putea fi monitorizate și tratate efectiv în ambulatorul de medicină primară ajung să fie gestionate de specialiști sau în spitale. Aceasta generează ineficiențe și costuri crescute, dar și timpi lungi de așteptare pentru specialități deficitare, mai ales în zonele rurale. De altfel, raportul notează că România cheltuiește extrem de puțin pentru asistența primară – doar ~9% din totalul cheltuielilor de sănătate în 2023, cel mai scăzut procent din OCDE. Finanțarea cronic insuficientă se traduce în capacitate limitată (număr insuficient de medici și personal, infrastructură precară) și o slăbire a abilității medicinii primare de a servi drept „gardian” eficient al sistemului. OCDE recomandă cu fermitate consolidarea asistenței primare, atât prin investiții sporite, cât și prin reforme de politici. Este necesară întărirea mecanismului de trimitere (gatekeeping), concomitent cu implicarea profesioniștilor din sănătate și a pacienților în efortul de a utiliza adecvat serviciile la nivelul potrivit. Medicilor de familie ar trebui să li se ofere un rol mai larg în depistarea precoce, screeningul și managementul bolilor cronice netransmisibile. De asemenea, se propune introducerea unor mecanisme financiare care să recompenseze calitatea și coordonarea îngrijirilor furnizate de medicii de familie – de exemplu, plăți adiționale sau plăți globale pentru gestionarea eficientă a anumitor boli cronice – astfel încât prevenția complicațiilor și evitarea internărilor inutile să fie stimulate. În plus, dezvoltarea unor programe de îngrijire la domiciliu și a echipelor multidisciplinare (inclusiv asistenți medicali comunitari cu rol de coordonatori de caz) ar putea îmbunătăți monitorizarea pacienților cronici și tranziția acestora între diferite niveluri de asistență.

Un efect colateral al slăbiciunilor asistenței primare este supraaglomerarea serviciilor de urgență. Departamentele de primiri urgențe din marile spitale regionale deservesc adesea pacienți cu probleme minore, care nu ar fi trebuit să ajungă acolo. Potrivit datelor citate de raport, în 2018 mai puțin de 18% dintre prezentările la UPU au fost cazuri urgente; circa 80% dintre pacienți au fost cod verde (non-urgențe), iar 72% din totalul cazurilor aveau diagnostice ce ar fi putut fi gestionate la nivelul asistenței primare. Practic, pentru mulți români, camera de gardă a devenit o cale de acces mai rapid (și pentru neasigurați, gratuit) la consultații și investigații, substituind rolul policlinicilor sau al cabinetelor de familie. Acest fenomen pune o presiune enormă pe urgențe, consumând resursele dedicate cazurilor grave și ducând la aglomerări care afectează calitatea și timpii de răspuns. OCDE subliniază importanța extinderii rețelei de centre de permanență și a serviciilor de ambulator integrat, care să preia din aceste cazuri, și de a educa populația cu privire la utilizarea adecvată a diferitelor niveluri de îngrijire.

Resursele umane în sănătate: evoluții, distribuție și migrație

România se confruntă cu provocări majore legate de forța de muncă medicală, deși în ultimii ani s-au înregistrat și progrese notabile. Numărul de medici a crescut cu ~40% în ultimul deceniu, ajungând la 3,7 medici la 1 000 de locuitori în 2023 – foarte aproape de media OCDE de 3,9/1 000. Creșterea substanțială se datorează în parte extinderii capacității de formare: numărul de absolvenți de medicină a crescut cu ~80% față de acum zece ani, ajungând la 28 de absolvenți la 100 000 locuitori în 2023. Acest salt se explică și prin internaționalizarea învățământului medical românesc – multe facultăți oferind programe în engleză sau franceză – fapt ce a atras un număr mare de studenți străini. Totuși, majoritatea acestor absolvenți internaționali nu rămân să profeseze în țară după terminarea studiilor, la fel cum o parte importantă a absolvenților români aleg să emigreze, evidențiind problema atractivității insuficiente a sistemului de sănătate românesc pentru tinerii medici.

Și numărul de asistenți medicali a crescut (cu ~41% în ultimul deceniu), ajungând la 8,2 asistente la 1 000 locuitori în 2023. Chiar dacă este peste media țărilor vecine, acest indicator rămâne sub media OCDE (~9,2/1 000), România având încă un deficit relativ de personal medical mediu. De remarcat că România produce foarte mulți absolvenți de școală postliceală sanitară – ~100 de asistenți medicali la 100 000 locuitori în 2023, de peste două ori media OCDE. Însă marea majoritate a asistenților în activitate (82%) dețin încă diplome „moștenite” (obținute înainte de aderarea la UE) care nu corespund standardelor actuale pentru recunoaștere automată în UE. Abia în 2024, printr-o directivă europeană, programul special de „revalorizare” a acestor cadre a primit bază legală, ceea ce ar trebui să reducă treptat ponderea asistenților nealiniați standardelor, deși pot persista unele lacune de competențe. O altă problemă este scăderea interesului pentru profesia de asistent medical în rândul tinerilor: doar 1,4% dintre elevii de 15 ani din România își manifestau în 2022 dorința de a urma o carieră în asistență medicală (față de 2,1% media OCDE), în scădere cu 20% față de 2018. Acest trend îngrijorător amenință viitoarea rezervă de personal medical mediu necesar sistemului.

Distribuția specialităților și îmbătrânirea personalului. Doar 18% dintre medicii români sunt medici de familie (medici generaliști), proporție mai mică decât media OCDE (21%). Numărul medicilor de familie a scăzut cu 9% între 2010 și 2023, tendință reflectată și de reducerea numărului de cabinete de medicină de familie contractate cu CNAS (de la 10 157 în 2018 la 9 125 în 2024). Scăderea indică interesul redus al tinerilor medici pentru această specialitate, pe fondul atractivității mai mari a altor domenii și al emigrării, ceea ce semnalează nevoia unor intervenții dedicate pentru a încuraja alegerea medicinii de familie ca profesie. Mai mult, corpul actual al medicilor de familie este îmbătrânit: doar 15% dintre medicii de familie au sub 35 de ani, în timp ce 41% au 61 de ani și peste. Cu aproape jumătate din medicii de familie trecuți de pragul pensionării în următorii ani și cu un bazin mic de înlocuire din urmă, asistența primară se află sub dubla presiune a îmbătrânirii forței de muncă și a lipsei de atractivitate pentru noua generație. În ansamblu, România stă mai bine la capitolul medici specialiști, mulți lucrând însă în mediul urban și în spitale.

Disparități urban–rural. O problemă cronică este distribuția inegală a cadrelor medicale: marea lor majoritate sunt concentrate în orașe, în special în centrele universitare, lăsând comunitățile rurale sever deservite. Peste 90% dintre medici își desfășurau activitatea în mediul urban în 2024, în condițiile în care ~45% din populație locuiește în mediul rural. Spitalele și unitățile din orașe sunt adesea supraîncărcate cu personal, în timp ce dispensarele și spitalele din zonele rurale se zbat să ocupe posturile vacante. Această concentrare urbană a resurselor umane exacerbează inegalitățile de acces menționate anterior. În plus, regiunile mai sărace din punct de vedere economic au dificultăți în a atrage și a reține personal calificat, accentuând dezechilibrele regionale.

Migrația personalului medical. Emigrarea medicilor și asistenților a reprezentat un fenomen masiv în ultimii 15 ani, alimentat de oportunitățile deschise după aderarea României la UE. Țări precum Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie au atras zeci de mii de profesioniști români din sănătate, seduși de condiții de muncă și remunerare mai bune. Deși ritmul plecărilor a încetinit oarecum recent, problema rămâne de actualitate. Un sondaj realizat în 2023 de Colegiul Medicilor arăta că aproape două treimi dintre medicii sub 35 de ani declarau că intenționează să plece la muncă în străinătate. Chiar dacă intenția declarată nu se materializează întotdeauna în acțiune, proporția extrem de ridicată semnalează un risc serios pentru viitorul capacității sistemului. Principalii factori de push menționați sunt nemulțumirile legate de condițiile de lucru din țară – infrastructură medicală învechită, echipamente insuficiente, birocrație excesivă, management ineficient – precum și volumul de muncă mare și stresul accentuat (gărzi frecvente, completare manuală a multor documente, sarcini administrative consumatoare de timp). Aceste probleme s-au acutizat în perioada pandemiei de COVID-19, epuizând personalul și scoțând în evidență lipsurile sistemice. Deși creșterile salariale semnificative implementate în 2018 (detaliate mai jos) au ajutat la reducerea exodului imediat, OCDE atrage atenția că soluțiile pecuniare, deși necesare, nu sunt suficiente pentru a reține personalul pe termen lung, dacă nu sunt însoțite de îmbunătățiri ale mediului de lucru.

Măsuri adoptate și recomandări pentru resurse umane. În 2018, autoritățile au realizat o creștere spectaculoasă a salariilor medicilor din spitalele publice – cu +130% pentru medicii primari și +160% pentru rezidenți, față de nivelul anterior. Acest șoc pozitiv în remunerare a contribuit la îmbunătățirea retenției medicilor în țară, cel puțin temporar. Pentru medicina primară, s-au operat modificări în sistemul de plată per capita și de practică menite să atragă și să mențină medicii de familie în zonele deficitare. De exemplu, plafonul listei de pacienți a fost flexibilizat: limita de 2 200 de pacienți pe medic a fost ridicată în localitățile rurale, permițând medicilor de familie să înscrie peste acest număr. De asemenea, din 2019 medicilor de familie li s-a permis să deschidă două cabinete în locații diferite (chiar în același timp) dacă zonele respective sunt rural marginalizate. Contractul-cadru intrat în vigoare în 2023 a adus și el stimulente: a scăzut pragul minim de pacienți înscriși de la 1 000 la 800 pentru medicii de familie din rural, facilitând astfel înființarea de practici în comunitățile mici, și a introdus plăți suplimentare/subvenții temporare. Mai mult, începând cu 2023, medicii de familie nou-veniți într-o localitate rurală beneficiază de un bonus de 50% la plata per capita timp de 6 luni comparativ cu omologii lor urbani, bonus ce poate ajunge la 100% dacă merg într-o localitate complet descoperită (fără alt medic de familie). Raportul OCDE notează că astfel de stimulente sunt utile, dar experiența altor țări arată că ele nu rezolvă de unele singure problema distribuirii inegale. Recomandarea este ca aceste măsuri financiare să fie însoțite de acțiuni asupra factorilor non-salariali, care cântăresc greu în decizia medicilor de a pleca sau de a evita practica rurală.

OCDE sugerează o abordare comprehensivă pentru atragerea și păstrarea personalului în zonele deficitare, implicând și autoritățile locale. De exemplu, consiliile locale pot oferi mediciilor facilități precum locuințe de serviciu sau sprijin pentru educația copiilor, în schimbul angajamentului de a profesa o perioadă în comunitatea respectivă. Un exemplu de bună practică menționat este inițiativa județului Prahova, care a reușit să atragă medici în mediul rural digitalizând procesele administrative și oferind asistență contabilă medicilor care își deschid cabinet în comunele din județ. Astfel de eforturi locale ar trebui extinse la nivel național pentru a evita competiția inegală între regiuni și pentru a ridica standardul general al condițiilor de practică. De asemenea, se recomandă colaborarea cu autoritățile locale peste tot în țară pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai: de la modernizarea cabinetelor medicale (dotări, echipamente) la oferirea unor facilități de relocare. O altă direcție este formarea de personal medical originar din mediul rural: încurajarea elevilor și studenților din comunități rurale să urmeze cariere sanitare și organizarea de stagii practice în rural pentru studenții la medicină, măsuri care s-au dovedit eficiente în alte țări pentru recrutarea de profesioniști în zonele defavorizate.

Raportul evidențiază și importanța dezvoltării profesiilor medicale de sprijin în comunitate. Asistenții medicali comunitari pot juca un rol vital mai ales în zonele cu deficit de medici, contribuind la implementarea programelor de prevenție și la supravegherea pacienților cu boli cronice la nivel local. România și-a propus formarea a 2 000 de asistenți comunitari suplimentari cu ajutorul fondurilor europene, pentru a întări îngrijirea primară în special în mediul rural. OCDE recomandă chiar luarea în considerare a introducerii rolurilor avansate pentru asistenți medicali, cum ar fi asistenți medicali practicieni cu atribuții extinse (nurse practitioners), care să poată prelua unele dintre sarcinile medicilor în comunitățile unde aceștia lipsesc. De asemenea, păstrarea asistenților comunitari necesită îmbunătățirea salarizării și a condițiilor de muncă ale acestora, pentru a reduce fluctuația și a asigura continuitatea serviciilor în comunitate.

Nu în ultimul rând, se subliniază importanța planificării strategice a forței de muncă. România a elaborat o Strategie multianuală de dezvoltare a resurselor umane din sănătate pentru 2022–2030, iar raportul OCDE recomandă ca aceasta să fie finanțată și implementată cu prioritate, pe baza nevoilor de sănătate ale populației și a distribuției regionale a personalului. Un management proactiv al resursei umane – care să anticipeze deficitul în anumite specialități sau zone și să ajusteze corespunzător cifrele de școlarizare, stimulentele și politicile de angajare – este esențial pentru sustenabilitatea sistemului de sănătate pe termen lung.

Digitalizarea sistemului de sănătate: progrese modeste și oportunități

Infrastructura de date de sănătate din România se află încă într-un stadiu de dezvoltare fragmentat, lucru care afectează atât eficiența administrativă, cât și practica medicală de zi cu zi. Deși există colectare de date de rutină în sistem, aceasta este marcată de duplicări și lipsa interoperabilității, ceea ce duce la informații de calitate scăzută și dificil de utilizat în luarea deciziilor. Lipsa unei strategii coerente în ultimele decenii a lăsat România cu multiple sisteme informatice co-existente, dezvoltate pe fragmente și fără obiective integrate la nivelul unui Sistem Informatic de Sănătate (HIS) unitar. Astfel, diferite instituții și programe (INSP pentru statistici de sănătate publică, CNAS pentru platforma informatică a asigurărilor – SIUI, cardul de sănătate, rețeta electronică, ANMCS pentru date de acreditare etc.) colectează date separat, adesea cu suprapuneri, ceea ce face ca furnizorii de servicii să raporteze aceeași informație de mai multe ori în formate diferite. Aceste procese paralele îngreunează munca personalului medical – medicii petrec timp prețios completând formulare redundante pentru diverse autorități – și împiedică folosirea integrată a datelor în scopuri clinice sau de politici de sănătate. În plus, mecanismele de verificare și validare a datelor colectate sunt slabe, la fel și capacitatea de analiză (lipsa specialiștilor în statistică medicală și sănătate publică), astfel că o parte din datele adunate rămân neutilizate pentru planificare și decizii informate. Un exemplu îngrijorător este lipsa registrelor naționale de boală pentru afecțiuni cheie: în 2023 România nu avea încă registre operaționale pentru boli cronice majore, deși se planifică implementarea unora (de cancer, diabet etc.) prin proiecte finanțate din PNRR.

Investițiile în digitalizarea sănătății au crescut recent, însă pornesc de la un nivel scăzut. În 2023, România a investit ~175 milioane euro în tehnologia informației pentru sănătate și îngrijire socială (circa 0,9 milioane euro la 100 000 de locuitori), mai puțin de jumătate din media UE. Aceste fonduri – provenite în mare parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și fonduri de coeziune UE – au ca obiectiv modernizarea infrastructurii de e-sănătate și atingerea unor standarde internaționale de colectare și schimb de date. S-au făcut unele progrese în standardizarea datelor: platforma CNAS folosește deja clasificări medicale internaționale (ICD-10, ICD-10-AM) pentru raportarea serviciilor spitalicești, cu intenția de a trece la ICD-11. De asemenea, Agenția Națională de Management al Calității (ANMCS) a standardizat seturile de date pe care le colectează de la spitale în vederea acreditării. Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 pune accent pe interoperabilitatea informațiilor și pe digitalizare, iar prin PNRR s-au inițiat primele demersuri pentru un sistem integrat. Un exemplu de bună practică în direcția interoperabilității menționat de raport a fost interconectarea, pe durata pandemiei, a laboratoarelor, DSP-urilor, medicilor de familie și pacienților pentru raportarea testelor COVID-19. Deși limitată, această experiență arată că schimbul electronic de date este posibil și benefic, trebuie doar extins ca rutină și în alte arii.

Un pilon central al digitalizării este Dosarul Electronic de Sănătate (DES), implementat încă din 2014. Până în 2021 se crease un număr impresionant de dosare electronice – ~16 milioane, acoperind circa 85% din populația țării. Cu toate acestea, utilizarea efectivă a DES rămâne extrem de redusă: în 2023 doar aproximativ 12 000 de dosare au fost accesate de pacienți. Această rată scăzută de utilizare se explică în parte prin nivelul scăzut de alfabetizare digitală a populației generale – doar 28% dintre români dețin competențe digitale de bază sau peste, sub jumătate din media OCDE de 61%. Dar și furnizorii contribuie: circa 45% dintre medici (majoritatea medici de familie) au introdus date în DES, ceea ce sugerează că peste jumătate nu folosesc sistemul în mod curent. Chiar și acolo unde datele sunt colectate, ele sunt folosite limitat – preponderent pentru raportări administrative și decontări – în loc să fie valorificate clinic (de pildă, pentru urmărirea integrată a istoricului pacientului între diferiți furnizori). Raportul evidențiază necesitatea de a spori adoptarea și utilizarea reală a dosarelor electronice atât de către medici, cât și de pacienți, prin îmbunătățirea interfețelor, training și creșterea încrederii în confidențialitatea și utilitatea sistemului.

Pandemia a dat un impuls și dezvoltării telemedicinei. În primul an al crizei COVID, proporția românilor care au avut o consultație medicală la distanță a crescut de la 22% la 30%, grație reglementărilor temporare care au permis furnizarea de servicii medicale prin telefon sau internet și decontarea lor. Ulterior, telemedicina a fost legiferată și integrată ca parte a ofertei de servicii. Deși rămâne subutilizată față de potențial, teleconsultațiile reprezintă o oportunitate majoră pentru a îmbunătăți accesul în mediile izolate și pentru a eficientiza îngrijirea ambulatorie (de exemplu, monitorizarea pacienților cronici la domiciliu). OCDE încurajează România să continue promovarea telemedicinei și să investească în dezvoltarea competențelor digitale ale personalului medical și ale populației, ca parte din efortul mai larg de digitalizare a sistemului.

Digitalizarea are și implicații directe asupra sarcinii administrative a medicilor. În prezent, birocratizarea actului medical este o plângere comună, medicii reclamând timpul excesiv petrecut cu hârtiile și raportările redundante. Raportul menționează că Ministerul Sănătății a făcut pași recenți pentru a reduce documentația pe hârtie, recurgând la formulare electronice, însă impactul nu este încă resimțit pe deplin de clinicieni. Lipsa unui HIS integrat face ca de multe ori aceeași informație să fie introdusă manual în mai multe sisteme. Digitalizarea administrativă – așa cum arată exemplul Prahova – poate deveni un atu în atragerea medicilor, dar și o modalitate de a le elibera timp pentru pacienți, reducând povara birocratică. Recomandarea OCDE este ca România să accelereze implementarea Strategiei Naționale privind e-Sănătatea, să aloce resurse adecvate și să urmărească standardele internaționale de interoperabilitate, pentru ca datele să circule eficient și în siguranță între toți actorii sistemului. Un sistem de sănătate modern și rezilient este de neconceput fără o bază digitală solidă care să sprijine deciziile clinice, politicile de sănătate și informarea cetățenilor.

Calitatea îngrijirilor: indicatori și îmbunătățiri necesare

Raportul OCDE indică faptul că rezultatele clinice și calitatea îngrijirilor medicale din România sunt, în ansamblu, sub media țărilor comparabile, deși există și zone de progres. Un mod de a măsura calitatea sistemului este analiza internărilor evitabile pentru afecțiuni care ar trebui gestionate eficient în ambulator (așa-numitele internări sensibile la ambulator). La acest capitol, România stă prost: de exemplu, pentru diabet, astm și BPOC, țara noastră are rate mult mai mari de spitalizare inutilă comparativ cu alte țări OCDE. Așa cum s-a menționat, în 2023 România a înregistrat 228 de spitalizări la 100 000 locuitori din cauza complicațiilor diabetului, un nivel printre cele mai ridicate, atribuit în principal gestionării suboptime la nivelul medicinei primare și diagnosticării tardive. Cu alte cuvinte, mulți pacienți ajung la spital cu crize hiperglicemice, neuropatii, picior diabetic sau alte complicații ce puteau fi prevenite printr-un control mai bun al bolii în cabinetul medicului de familie. În schimb, la alte patologii, precum insuficiența cardiacă congestivă, internările evitabile par a fi la niveluri mai joase, semnalând eventuale diferențe în eficacitatea gestionării unor boli față de altele. Per total însă, rata cumulată a internărilor evitabile (indicator agregat) în România era de 569 la 100 000 locuitori, comparativ cu 473/100 000 media OCDE, ceea ce denotă oportunități clare de îmbunătățire a îngrijirii ambulatorii și de reducere a internărilor nejustificate.

Un alt indicator cheie de calitate este mortalitatea tratabilă, adică decesele care ar fi putut fi evitate prin intervenții medicale oportune și eficiente. Rata acestor decese evitabile prin îngrijiri este ridicată în România, contribuind la diferența de speranță de viață față de țările din vest. De pildă, mortalitatea la 30 de zile după infarctul miocardic acut (un indicator al calității îngrijirii acute cardiologice) este de ~13,1% în România, față de 9,9% media țărilor UE5 vecine. Aceasta sugerează posibile întârzieri sau deficiențe în lanțul de îngrijire al pacientului coronarian – de la recunoașterea rapidă a simptomelor și prezentarea la spital, până la tratamentul efectiv (angioplastie primară, terapie adecvată post-infarct) și monitorizarea de după externare.

Și în sfera oncologiei, supraviețuirea pacienților este mai scăzută decât media europeană, ceea ce corelează cu detectarea târzie a multor cancere și cu accesul limitat la tratamente de ultimă generație. După cum s-a menționat, mortalitatea prin cancer este foarte ridicată, deși o mare parte din diferențe provin din prevalența factorilor de risc. Aici OCDE recomandă, pe lângă intervențiile de prevenire a factorilor de risc (fumat, alcool – discutate anterior), și îmbunătățirea capacității de diagnostic și tratament oncologic. Mai multe echipamente pentru screening (mamografe, colonoscoape), centre specializate regionale, dotări moderne de radioterapie și medicină nucleară, alături de formarea de personal medical specializat (oncologi, radioterapeuți, anatomopatologi) – toate sunt măsuri necesare pentru a crește calitatea îngrijirii cancerului.

În ceea ce privește calitatea percepută și siguranța pacientului, raportul atinge problema infecțiilor asociate asistenței medicale și a rezistenței antimicrobiene. România are cel mai ridicat indice compozit de rezistență antimicrobiană (AMR) din UE, aproape 70% dintre izolatele bacteriene testate fiind rezistente la antibiotice-cheie în 2022–2023. Această situație de criză este rezultatul utilizării excesive și inadecvate a antibioticelor de-a lungul timpului. Consumul de antibiotice în ambulatoriu este foarte mare – ~26 de doze zilnice definite (DDD) per 1 000 locuitori, comparativ cu 16 DDD media OCDE – și, important, nu a scăzut deloc în ultimul deceniu. De asemenea, România încă folosește în proporție relativ redusă antibiotice din grupa „Access” (de primă linie, cu spectru îngust și risc mic de a induce rezistență), situându-se sub ținta OMS de minimum 65% utilizare de astfel de antibiotice – la noi fiind puțin peste 50%. Toate acestea indică nevoia stringentă de politici de antibiotic stewardship. Partea bună este că autoritățile au conștientizat problema: există o Strategie națională de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (HAI) și combatere a AMR pentru 2023–2030, iar România a început să ia măsuri în acord cu aceasta. S-a adoptat o legislație care permite monitorizarea eliberării antibioticelor în situații de urgență (prin colectarea de date despre pacienți și farmacii, pentru a preveni eliberările repetate fără prescripție). De asemenea, au fost inițiate programe de instruire a personalului sanitar privind utilizarea prudentă a antibioticelor și campanii locale de informare despre riscurile automedicației și rezistenței. OCDE recomandă însă accelerarea și întărirea acestor acțiuni: asigurarea finanțării necesare implementării planului național de acțiune împotriva AMR (includerea explicită a bugetelor pentru aceste măsuri în planificarea națională), monitorizarea și feedback-ul sistematic către medicii prescriptori cu privire la consumul de antimicrobiene, precum și implementarea riguroasă a bunelor practici de prevenire a infecțiilor în spitale (proceduri de igienă, protocoale, evaluarea conformării). OCDE estimează că investiția a circa 1 USD per capita anual în astfel de politici de tip „One Health” (care abordează integrat sănătatea umană, veterinară și de mediu) ar aduce economii de ~8 milioane USD anual prin evitarea costurilor asociate infecțiilor și rezistențelor în România.

Pentru a promova calitatea îngrijirilor în mod sistematic, raportul sugerează extinderea conceptului de management al calității dincolo de simplul proces de acreditare a spitalelor. Este nevoie de mecanisme de monitorizare post-acreditare și de evaluare continuă a performanței, precum și de aplicarea acestora și la nivelul ambulatoriului, care în prezent nu este supus acelorași standarde riguroase ca spitalele. De asemenea, integrarea indicatorilor de calitate în finanțarea furnizorilor – de exemplu, plăți suplimentare condiționate de atingerea unor ținte de calitate sau eficacitate, ori pachete de plată care să acopere întreg parcursul unui pacient (bundled payments) – ar putea stimula îmbunătățirea rezultatelor atât în spitale, cât și în asistența primară. Un sistem care recompensează calitatea ar încuraja, de pildă, o mai bună coordonare între medicul de familie și specialist, prevenirea complicațiilor la bolnavii cronici sau reducerea readmisilor evitabile.

Nu în ultimul rând, calitatea îngrijirilor de sănătate mintală și pe termen lung constituie alte domenii unde raportul notează întârzieri, însă acestea depășesc sfera directă de interes a medicilor de familie și a specialiștilor din ambulatorul somatic. Merită totuși menționată recomandarea OCDE de extindere a serviciilor de sănătate mintală la nivelul asistenței primare, pentru depistarea precoce și managementul cazurilor ușoare și moderate de tulburări psihice în comunitate. Acest lucru ar presupune formarea medicilor de familie și a personalului din ambulator în identificarea și tratarea depresiei, anxietății și altor tulburări comune, precum și dezvoltarea echipelor multidisciplinare locale (psihologi, asistenți sociali) care să lucreze împreună cu medicii de familie.

Finanțarea și sustenabilitatea sistemului: nivel scăzut al cheltuielilor și necesitatea eficientizării

România alocă sectorului de sănătate o proporție din PIB semnificativ mai mică decât majoritatea țărilor europene, ceea ce limitează capacitatea sistemului de a răspunde nevoilor populației. Cheltuielile de sănătate au crescut constant în perioada 2012–2022, susținând implementarea strategiei naționale de sănătate (de exemplu, creșterea salariilor pentru a reține personalul, programe naționale de sănătate, extinderea accesului la medicamente) și răspunsul la pandemia COVID-19. Cu toate acestea, în 2024 România cheltuia aproximativ 5,8% din PIB pentru sănătate, în scădere după vârful din pandemie, situându-se mult sub media UE5 (8,3%) și OCDE (9,3%). Chiar și în termeni per capita, cheltuiala de sănătate ajustată la paritatea puterii de cumpărare (2311 USD per locuitor) reprezenta mai puțin de jumătate din media OCDE (~5967 USD). Acest nivel de finanțare „auster” plasează România printre codașii Europei la resursele disponibile sistemului sanitar, cu implicații asupra infrastructurii, personalului și serviciilor oferite.

Din totalul cheltuielilor de sănătate, finanțarea publică (prin Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate – FNUASS și bugetul de stat) acoperă ~76%, o pondere similară cu media OCDE (75%). Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) acoperă cea mai mare parte (aprox. 62% din cheltuieli) – finanțând serviciile medicale curente – iar Ministerul Sănătății prin bugetul de stat acoperă investițiile (infrastructură și echipamente), programele naționale de sănătate și plata contribuțiilor pentru anumite categorii de populație vulnerabilă (șomeri, pensionari fără venit, persoane asistate social). Finanțarea privată provine aproape integral din plăți directe (out-of-pocket – OOP) ale populației, contribuția asigurărilor private voluntare fiind infimă (piața de asigurări private de sănătate e slab dezvoltată). Așa cum s-a menționat, povara OOP (23% din cheltuieli) este printre cele mai mari din regiune, alimentată în principal de cumpărarea de medicamente de către pacienți. În mod particular, anumite servicii rămân aproape în întregime pe seama plăților private: asistența stomatologică este finanțată public doar ~7% (vs. ~30% media OCDE), practic pacienții plătesc aproape tot; la fel, medicamentele și dispozitivele medicale prescrise sunt acoperite public doar ~50%, restul fiind coplată, sub nivelul de protecție din alte țări. Doar serviciile de spitalizare sunt aproape integral suportate din fonduri publice (99% în 2023, față de ~89% media OCDE). Acest tablou indică un sistem orientat către spital, în care îngrijirea de ambulator și prevenția sunt subfinanțate cronic – fapt evidențiat și de ponderea foarte mică alocată asistenței primare (9% din buget, cea mai scăzută din OCDE).

Pentru a asigura sustenabilitatea financiară a sistemului în condițiile unui PIB limitat, raportul OCDE pune accentul pe creșterea eficienței cheltuirii banilor disponibili. Există indicii de ineficiență și risipă de resurse care pot fi corectate. De exemplu, internările evitabile ridicate (menționate anterior) reprezintă cheltuieli ce ar putea fi prevenite prin investiții mai inteligente în ambulator. Prescrierea suboptimală de medicamente (preferința pentru branduri scumpe în locul genericelor sau biosimilarelor echivalente) este o altă sursă de risipă. Raportul recomandă politici de creștere a „value for money” în prescrierea și utilizarea medicamentelor – de pildă, stimularea utilizării medicamentelor generice și biosimilare prin campanii de conștientizare a pacienților și medicilor, ghiduri de prescriere cost-eficiente, monitorizarea atentă a prescripțiilor și contactarea medicilor cu comportament de prescriere inadecvat. S-a constatat că astfel de măsuri pot aduce economii considerabile fără a compromite calitatea îngrijirii. De asemenea, limitarea utilizării excesive a spitalelor este esențială: se recomandă punerea în aplicare a Masterplanurilor regionale de servicii de sănătate, care prevăd redistribuirea unor paturi de spital către îngrijiri de zi sau pe termen lung (acolo unde gradul de ocupare este redus). Mutarea accentului de pe îngrijirea în regim continuu de spitalizare către ambulatoriu și servicii comunitare nu doar că este mai eficientă financiar, dar oferă și îngrijiri mai apropiate de domiciliul pacientului, deci mai accesibile.

O altă direcție pentru sustenabilitate este creșterea transparenței și integrității în sistemul de sănătate. Raportul menționează problema corupției (de la plăți informale la potențiale practici incorecte în alocarea fondurilor, achiziții, angajări), care subminează încrederea publicului și eficiența utilizării resurselor. OCDE sugerează extinderea și întărirea strategiei naționale anticorupție pe componenta de sănătate, inclusiv printr-o evaluare specifică a riscurilor sectoriale. Pe baza acesteia, ar trebui dezvoltată o politică anti-corupție dedicată sectorului sanitar, cu măsuri precum includerea indicatorilor de integritate în evaluarea performanței instituțiilor și mecanisme de monitorizare a proceselor critice (alocări bugetare, numiri în funcții, achiziții de medicamente și echipamente). O mai bună guvernanță și eliminare a scurgerilor de fonduri ar putea elibera resurse care să fie redirecționate către îngrijirea efectivă a pacienților.

Nu în ultimul rând, întărirea rolului CNAS ca achizitor de servicii este văzută ca un element-cheie în creșterea eficienței. În prezent, Casa funcționează mai mult ca un decontator pasiv al serviciilor prestate. OCDE recomandă introducerea unor standarde de performanță în procesul de contractare și bugetare a furnizorilor, astfel încât alocarea fondurilor să țină cont de rezultate și calitate, nu doar de volum. Aceasta ar însemna, de exemplu, contracte care să includă indicatori de sănătate (rată de vaccinare atinsă, controlul tensiunii arteriale la pacienții hipertensivi etc.) sau de satisfacție a pacienților, și stimulente financiare pentru îndeplinirea lor. De asemenea, extinderea mecanismelor de plată în funcție de performanță (menționate anterior la calitate) ar responsabiliza furnizorii și ar orienta sistemul către rezultate mai bune cu costuri mai eficiente.

În concluzie, raportul OCDE 2025 privind sistemul de sănătate din România oferă o radiografie comprehensivă a punctelor tari și, mai ales, a punctelor slabe ale sistemului, formulând totodată o serie de recomandări concrete. Pentru medicii de familie și medicii din ambulator, aceste constatări confirmă multe dintre dificultățile resimțite în practică – de la pacienții care ajung târziu sau bolnavi mai grav din cauza prevenției deficitare, la birocrație, subfinanțare și suprasolicitare. Partea pozitivă este că soluțiile propuse pun accent pe rolul central al asistenței primare și ambulatorii în viitorul sistemului: întărirea medicinei de familie, extinderea atribuțiilor echipelor comunitare, digitalizare, creșterea accesului și a finanțării la acest nivel. Implementarea acestor recomandări ar putea duce nu doar la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, ci și la ameliorarea condițiilor de lucru și a satisfacției profesionale pentru medicii care activează în prima linie a sistemului.

Referință:

• OECD (2025), OECD Reviews of Health Systems: Romania 2025, OECD Reviews of Health Systems, OECD Publishing, Paris,
  https://doi.org/10.1787/f52e4a98-en. (publicat 12 decembrie 2025, accesat 28 decembrie 2025)

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.