Prima clinică de psihiatrie pediatrică cu secție de dezintoxicare pentru adolescenți va fi construită în București

În premieră națională, Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” va include o secție dedicată dezintoxicării adolescenților, într-o nouă clinică modernă, construită de ASSMB și Fundația Metropolis.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Fundația Metropolis, va începe în acest an construcția unei noi Clinici de Psihiatrie Pediatrică în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Inițiativa vine ca răspuns la creșterea alarmantă a consumului de droguri în rândul adolescenților și tinerilor și va aduce o premieră în România: o secție de dezintoxicare cu 9 paturi dedicate pentru adolescenți.

Clinica va fi realizată după standarde internaționale și va include:

  • Cabinete medicale și săli pentru terapie individuală și de grup;
  • Un mediu sigur, care reduce riscurile de autovătămare și favorizează recuperarea psihică;
  • Spații adaptate nevoilor specifice ale adolescenților cu tulburări psihiatrice asociate consumului de substanțe.

În prezent, în România nu există nicio secție specializată pentru dezintoxicarea adolescenților. Copiii dependenți sunt internați în secții generale de psihiatrie pediatrică, fără protocoale specifice și fără condiții adecvate.

Potrivit datelor de la Clinica de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului „Obregia”, consumul de substanțe ilegale este una dintre cele trei patologii majore în psihiatria pediatrică, alături de depresia severă (cu autovătămare) și tulburările de conduită. Cazurile de internare de urgență pentru comportamente autolitice și tulburări emoționale asociate consumului de droguri sunt în creștere constantă.

ASSMB și Fundația Metropolis fac apel la implicarea comunității pentru realizarea acestui proiect, descris ca „mai mult decât o construcție – o investiție într-un sistem care pune copilul în centru”.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.