Președintele CMR cere măsuri pentru a atrage tinerii în medicina de familie

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Președintele CMR avertizează: deficitul de medici de familie este dramatic. Propune creșterea locurilor la rezidențiat și investiții în medicina prespitalicească.

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Cătălina Poiană, a atras atenția asupra situației critice a medicinii de familie în cadrul Conferinței-Dezbatere „Cum facem din Medicina de Familie o specialitate atractivă pentru tinerii medici?”, organizată de Sănătatea Press Group sub egida UMF „Carol Davila” în cadrul Școlii de Vară a Medicilor Rezidenți și Tineri Specialiști.

  • „Deficitul de medici de familie, la acest moment, este dramatic”, a subliniat președintele CMR, care a propus o serie de măsuri concrete pentru redresarea situației:

    creșterea numărului de locuri de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea medicină de familie;

  • extinderea stagiilor pe care medicii rezidenți le desfășoară în mediul rural;
  • consolidarea colaborării cu autoritățile locale;
  • dezvoltarea reală a telemedicinei, care să permită accesul rapid la o a doua opinie;
  • finanțarea adecvată a medicinii de familie și a ambulatoriului de specialitate.

„Investiția în sănătate – mai ales în medicina prespitalicească – nu înseamnă risipă, ci o condiție de supraviețuire. Dacă sistemul de sănătate are astăzi ceva foarte puternic, aceasta este resursa umană. Haideți să investim în ea și să îi oferim locul pe care îl merită, pentru că DA, România Medicală Contează!”, a adăugat prof. dr. Cătălina Poiană.

Președintele CMR a transmis și un mesaj de respect față de profesie și pacienți: „Zeci de mii de medici onești, corecți și profesioniști reprezintă puterea acestui sistem. Eu, ca medic, am #RespectPentruPacienți – și nu sunt de acord cu acei medici care aleg să nu își respecte profesia.”


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro