Premierul anunță toleranță zero față de șpaga din spitale și vrea să demită conducerea CNAS

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat astăzi, la întâlnirea cu jurnaliștii, că va urma o politică "toleranță zero" față de șpaga din spitale, "fenomen adând înrădăcinat în societatea medicală și în societatea românească".

Acesta a precizat că, până în prezent, în lupta împotriva corupției din spitale s-a mers pe un sistem care nu a funcționat.

Nu știu care este cea mai bună soluție la acest fenomen. S-a mers pe un sistem represiv. Nu știu dacă aceste sisteme au funcționat. Dintre țările europene mai este una singură unde se practică acest obicei, pe care nu vreau să o numesc. Vom lupta împotriva acestui fenomen și toleranța va fi zero.
– Victor Costache, ministru al sănătății

Tot astăzi, în cadrul aceleiași întâlniri, premierul Ludovic Orban a anunțat că Adriana Cotel va fi schimbată din funcția de manager al Institutului Clinic Fundeni. Ea preluase acest post în urmă cu două zile, fiind numită în funcție intempestiv, în ultima zi de mandat al fostului ministru Sorina Pintea.

Ludovic Orban a lăsat să se înțeleagă că și conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi schimbată.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator