Analiză Medic24: proiectul de modificare a Ordinului 870/2004. Ce se schimbă la art. 33 și 40, gărzi rezidenți, linia I, scutiri și responsabilitate.
Premieră națională și est-europeană la Spitalul Sf. Constantin Brașov: două transplanturi renale cu implantare robotică realizate integral de echipe românești
Premieră medicală la Brașov: două transplanturi renale cu implantare robotică, realizate integral de echipe românești la Spitalul Sf. Constantin.
Spitalul Sf. Constantin din Brașov anunță o dublă premieră medicală pentru România și Europa de Est: realizarea a două transplanturi renale cu implantare robotică, efectuate integral de echipe medicale autohtone, coordonate de dr. Bogdan Moldovan.
Primul caz a implicat un pacient de 36 de ani din Zalău, aflat pe dializă din 2024, care a primit un rinichi donat de sora sa. Al doilea transplant a fost efectuat la un pacient de 49 de ani din județul Mureș, aflat pe dializă de trei ani, care a beneficiat de un transplant de la sora sa, în vârstă de peste 50 de ani.
Ambii donatori se află în stare stabilă și au fost transferați pe secția de spitalizare încă din ziua intervenției, semn al recuperării rapide și al evoluției postoperatorii favorabile.
Echipa medicală coordonată de dr. Bogdan Moldovan a reunit specialiști din mai multe domenii:
- Anestezie: dr. Doly Stoica, as. Raluca Zaharia, dr. Vlad Untaru, as. Diana Șerban
- Nefrologie: dr. Mihaela Verzan
- Prelevare: dr. Alexandru Cealan, dr. Ion Perciuleac, as. Delia Melinte, dr. Bogdan Moldovan
- Back-table: dr. Viorel Rusu, as. Ioana Neacșu, as. Flavia Andraș, dr. Bogdan Moldovan
- Implantare: dr. Radu Pișică, as. Angela Cotoară, as. Miruna Rășină, dr. Bogdan Moldovan
- Asistență și îngrijire: Ramona Teutsch, Mihaela Gârgâz, Paraschiva Vîlcu, as. Mihaela Neblea
Intervențiile au fost supervizate de prof. Angelo Territo (Barcelona), expert internațional în chirurgie robotică, care a oferit sprijin și consultanță echipei românești.
Spitalul Sf. Constantin, reacreditat în 2025 ca centru de transplant renal, este în prezent singurul centru din România cu program activ de transplant renal robotic, reconfirmând nivelul înalt de profesionalism și maturitatea programului coordonat de dr. Bogdan Moldovan.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






