Inflamația cronică este un factor cheie în apariția și progresia multor boli moderne, de la afecțiuni cardiovasculare și metabolice până la boli autoimune și degenerative. În ultimii ani, tot mai multe dovezi științifice arată că alimentația joacă un rol esențial în reglarea răspunsului inflamator al organismului. Prin urmare, am considerat necesar să oferim un ghid clar și bine structurat despre ce înseamnă o dietă antiinflamatoare, pe ce principii se bazează și care sunt alimentele recomandate în acest context.
Pauliuc: Screeningul neonatal trebuie extins pentru a salva viețile copiilor

Extinderea programelor de screening neonatal, esențială pentru reducerea mortalității infantile, susține senatoarea Nicoleta Pauliuc.
Screeningul neonatal reprezintă o investiție crucială în sănătatea publică și în viitorul demografic al României, a declarat marți Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare din Senat, în cadrul unei mese rotunde organizate sub egida Comisiei de sănătate, la inițiativa Novartis România.
„Screeningul neonatal poate salva vieți, poate preveni suferințe, poate reduce costurile ulterioare ale sistemului de sănătate și poate da încredere părinților că statul este alături de ei”, a afirmat Pauliuc, subliniind că extinderea programelor de screening prenatal și neonatal ar putea contribui la reducerea mortalității infantile – un indicator la care România ocupă, în prezent, locul al doilea în Uniunea Europeană.
În contextul declinului demografic sever, cu o populație în scădere cu peste un milion de locuitori între 2011 și 2022 și un spor natural negativ de peste 96.000 de persoane în 2024, Pauliuc a atras atenția asupra urgenței implementării unor politici de sprijin pentru sănătatea nou-născuților.
„Este inadmisibil ca în marile orașe doar părinții care își permit să achite pachete de screening în spitale private să aibă acces la aceste servicii. Este momentul ca statul român să preia această responsabilitate. Laboratoare avem, specialiști avem, și știu că și voință există. Ne mai trebuie curaj și coerență în alocarea fondurilor”, a spus senatoarea.
Nicoleta Pauliuc a anunțat că va susține activ, inclusiv din punct de vedere legislativ, dezvoltarea unui cadru coerent și predictibil pentru screeningul neonatal și prenatal, în colaborare cu instituțiile relevante.
„Fac un apel deschis către toate instituțiile implicate – Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei, autoritățile locale, societatea civilă și mediul de afaceri – să colaborăm concret pentru a transforma acest proiect în realitate”, a declarat aceasta.
Referindu-se la bugetul alocat sănătății, Pauliuc a subliniat că, deși cheltuielile totale pentru sănătate sunt estimate în 2025 la aproape 6% din PIB, România rămâne în continuare sub media europeană. În acest sens, a pledat pentru o creștere graduală a bugetului spre 9% din PIB în anii următori.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.
Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.