Opinie: Semnele declinului vaccinării erau deja vizibile dinainte de pandemie

Cu ani înainte de pandemia de COVID-19, România avea deja dificultăți importante în menținerea unei acoperiri vaccinale adecvate a copiilor. O analiză INSP a copiilor născuți în iulie 2016, evaluați la vârsta de 24 de luni, arată acoperiri sub ținta de 95% pentru majoritatea vaccinurilor analizate, diferențe foarte mari între județe și, poate cel mai important, o problemă care nu poate fi explicată doar prin refuzul vaccinării. Neprezentarea la vaccinare era, de departe, motivul raportat cel mai frecvent.

Documentul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul INSP, a fost publicat pe site-ul institutului la 6 iulie 2026, deși analiza propriu-zisă se referă la evaluarea realizată în august 2018. Este o fotografie relevantă a Programului Național de Vaccinare din acel moment. Au fost analizate antecedentele vaccinale ale unui număr de 14.916 copii născuți în luna iulie 2016, reprezentând 85,7% din cohorta respectivă de născuți vii.

Datele sunt cu atât mai interesante privite din perspectiva anului 2026. Ele arată că problemele observate ulterior în România nu au apărut odată cu pandemia, ci s-au suprapus peste vulnerabilități deja existente: dificultăți de urmărire a copiilor, neprezentare, diferențe teritoriale importante, refuz selectiv pentru anumite vaccinuri și neconcordanțe în evidențele vaccinale.

La 24 de luni, majoritatea vaccinurilor erau deja sub ținta de 95%

Pentru copiii evaluați, acoperirea cu BCG ajungea la 95,8%, fiind singurul indicator național care depășea ținta de 95% utilizată de INSP în analiza sa.

Pentru celelalte vaccinuri, valorile erau mai mici: 93,4% pentru trei doze de vaccin hepatitic B pediatric, 87,7% pentru trei doze DTPa, VPI și Hib și 90,2% pentru o doză de vaccin RRO.

Aici apare însă una dintre cele mai importante precauții în interpretarea documentului. INSP prezintă atât acoperirea în rândul celor 14.916 copii ale căror antecedente au fost evaluate, cât și valorile rezultate atunci când numitorul este reprezentat de toți născuții vii ai cohortei.

De exemplu, acoperirea RRO este de 90,2% în grupul evaluat, dar proporția raportată la întreaga cohortă de născuți vii este de 77,4%. Diferența este de 12,8 puncte procentuale.

Aceasta nu înseamnă însă că toți copiii care nu au putut fi evaluați erau nevaccinați. Documentul nu descrie statutul vaccinal al întregului grup rămas în afara evaluării, astfel încât acești copii nu pot fi considerați automat nevaccinați. Valoarea calculată folosind totalul născuților vii este utilă mai ales pentru a arăta dimensiunea zonei de incertitudine a sistemului.

Una dintre cele mai importante concluzii: refuzul nu era principala cauză raportată

Dintre copiii evaluați, 2.617, respectiv 17,5%, erau incomplet vaccinați pentru vârsta lor.

Cel mai frecvent motiv consemnat de INSP nu a fost refuzul vaccinării, ci neprezentarea, raportată pentru 46,7% dintre copiii nevaccinați corespunzător vârstei.

Urmau situația „născut/plecat în străinătate”, cu 17,1%, refuzul vaccinării RRO, cu 11,3%, contraindicațiile medicale, cu 10,6%, și refuzul general, pentru toate vaccinurile, cu 7,4%.

Procentele trebuie interpretate cu prudență și nu pot fi pur și simplu adunate: documentul include atât motive generale, cât și motive specifice anumitor vaccinuri, astfel încât categoriile nu reprezintă în mod necesar grupuri complet distincte.

Un alt detaliu este relevant. Lipsa vaccinului nu a fost raportată drept cauză pentru vaccinurile Hep B, DTPa/VPI/Hib sau RRO în această evaluare. Pentru BCG, lipsa vaccinului a reprezentat 1,1% dintre motivele consemnate și a fost raportată într-un singur județ, Vrancea.

Mesajul general rămâne important. Datele nu susțin o explicație simplă potrivit căreia acoperirea vaccinală insuficientă ar fi fost produsă predominant de părinții care respingeau vaccinarea. O parte importantă a problemei pare să fi ținut de continuitatea contactului cu serviciile medicale și de recuperarea copiilor care nu se prezentau la vaccinare.

Datele din 2018 seamănă cu barierele identificate ani mai târziu

Această interpretare este susținută și de cercetări oficiale mult mai recente.

În 2025, OMS și INSP au prezentat rezultatele unui studiu calitativ realizat la sfârșitul anului 2024 în comunități rurale și semiurbane din Brașov, Timiș și Covasna. Printre problemele identificate s-au numărat programările ratate și absența unor reamintiri suplimentare după acestea, dificultățile de acces la informații ușor de înțeles, lipsa documentelor, problemele de înscriere la medicul de familie și dificultățile practice legate de accesul la servicii.

Categoria aparent simplă „neprezentare”, care reprezenta aproape jumătate dintre situațiile identificate de INSP în cohorta din 2016, poate acoperi mecanisme foarte diferite. Uneori poate exista ezitare față de vaccinare, dar în alte situații pot interveni mobilitatea familiei, dificultăți administrative, comunicarea insuficientă, problemele de acces sau pur și simplu pierderea legăturii dintre familie și sistemul de sănătate.

Raportul din 2018 nu permite separarea acestor mecanisme în interiorul categoriei „neprezentare”. Studiul OMS-INSP de mai târziu arată însă de ce această categorie nu trebuie echivalată automat cu refuzul vaccinării.

Paradoxul urban: acoperirea era mai slabă în orașe pentru mai multe vaccinuri

Documentul INSP complică și o altă explicație intuitivă: aceea că problemele de vaccinare trebuie căutate în primul rând în mediul rural.

Pentru cele trei doze DTPa, VPI și Hib, acoperirea era de 86,3% în mediul urban și de 89,7% în mediul rural. În cazul vaccinului RRO, diferența era și mai mare: 87,9% în urban față de 93,5% în rural.

Dintre cei 2.617 copii incomplet vaccinați, 1.702 proveneau din mediul urban și 915 din mediul rural. Un calcul realizat pe baza efectivelor prezentate în raport arată că aproximativ 19,7% dintre copiii evaluați din urban erau incomplet vaccinați, față de aproximativ 14,6% dintre cei din rural.

Și motivele raportate diferă. Neprezentarea era consemnată pentru 50,6% dintre copiii nevaccinați corespunzător vârstei din urban și pentru 39,5% din rural. Refuzul RRO era, de asemenea, mai frecvent în urban: 13,5% față de 7,4%.

Aceste rezultate nu înseamnă că accesul la vaccinare nu reprezintă o problemă în anumite comunități rurale. Cercetările recente OMS-INSP arată contrariul în unele zone vulnerabile. Ele indică însă faptul că o politică națională care ar trata acoperirea vaccinală scăzută exclusiv drept o problemă de acces rural ar rata o parte importantă a fenomenului.

Bucureștiul era unul dintre cele mai clare semnale de alarmă

Cele mai spectaculoase diferențe apar atunci când datele sunt analizate teritorial.

Pentru DTPa, VPI și Hib, numai patru dintre cele 42 de unități teritoriale analizate aveau o acoperire de cel puțin 95%, în timp ce 18 se situau sub 90%.

La vaccinarea RRO, 15 ajungeau la cel puțin 95%, iar opt se aflau sub 90%.

Municipiul București reprezenta extrema inferioară pentru ambele categorii: doar 69,9% acoperire cu trei doze DTPa/VPI/Hib și 68,5% pentru o doză RRO. În același timp, acoperirea BCG era de 99,3%.

Contrastul merită observat. BCG este prevăzut în calendarul național pentru administrare în maternitate, în primele zile de viață, în timp ce vaccinurile ulterioare presupun revenirea copilului în sistemul de asistență medicală primară. Diferența poate sugera o problemă legată de continuitatea vaccinării după externarea din maternitate, dar datele INSP nu permit stabilirea cauzei.

În cazul particular al Bucureștiului, raportul nu arată în ce măsură valorile erau influențate de mobilitatea populației, neprezentare, refuz, evidențe incomplete sau alți factori.

Media națională ascundea comunități cu niveluri foarte diferite de protecție

În cazul RRO, diferența dintre extreme era de peste 30 de puncte procentuale: 68,5% în București și 99,3% în Harghita.

Pentru DTPa/VPI/Hib, acoperirea varia de la 69,9% în București la 97,3% în Giurgiu.

Această dispersie este importantă din perspectiva sănătății publice. În special pentru rujeolă, o medie națională relativ ridicată nu compensează existența unor comunități în care se acumulează un număr mare de persoane susceptibile. OMS recomandă o acoperire de cel puțin 95% împotriva rujeolei în fiecare an, pentru prevenirea focarelor și menținerea imunității populaționale.

Experiența recentă din România susține, de altfel, necesitatea intervențiilor adaptate local. În 2026, OMS a anunțat că monitorizarea preliminară realizată de INSP după intervențiile din Brașov, Covasna și Timiș – care au inclus instruirea profesioniștilor din asistența medicală primară, activități de comunicare și outreach comunitar – a indicat o creștere medie de aproximativ 20 de puncte procentuale a vaccinării cu prima doză RRO la copiii de 12-24 de luni, comparativ cu august 2025.

Rezultatul este preliminar și nu poate fi extrapolat automat la întreaga țară, dar arată că diferențele teritoriale pot necesita soluții adaptate teritoriului, nu doar campanii naționale uniforme.

Un alt semnal din document: evidențele nu erau perfect concordante

Analiza INSP include și o verificare a concordanței dintre informațiile utilizate pentru evaluare și cele înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări.

Au fost verificați prin sondaj 56,2% dintre medicii vaccinatori. Datele au coincis pentru 4.762 dintre cei 5.413 medici de familie incluși în verificare, respectiv în 88% dintre cazuri.

Pentru aproximativ 12% dintre medicii incluși în această verificare datele comparate nu au fost concordante. Procentul nu înseamnă că 12% dintre vaccinări au fost raportate greșit și nici nu permite estimarea directă a dimensiunii erorilor din registru. Arată însă că monitorizarea acoperirii vaccinale depinde nu numai de administrarea vaccinurilor, ci și de existența unor evidențe nominale complete și actualizate.

Ce s-a întâmplat după 2018 confirmă că semnalul nu era temporar

Datele oficiale disponibile pentru anii următori arată că problema nu s-a corectat.

Potrivit OMS, acoperirea națională cu prima doză de vaccin RRO a scăzut în România de la 90% în 2018 la 78% în 2024. Pentru doza a doua, scăderea a fost de la 81% la 62%.

În decembrie 2023, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, într-un moment în care erau înregistrate aproape 2.000 de cazuri în 29 de județe.

În 2024, România a raportat 30.692 de cazuri de rujeolă, cel mai mare număr înregistrat de o țară din Regiunea Europeană a OMS în acel an.

Nu ar fi corect să atribuim această epidemie copiilor din cohorta analizată de INSP în 2018. Epidemia este rezultatul acumulării în timp a persoanelor susceptibile în mai multe cohorte și comunități. Documentul din 2018 este însă important tocmai pentru că arată că o parte dintre premisele problemei erau vizibile cu mult înainte.

Ce ne spune, de fapt, cohorta din 2016

Privite împreună, datele susțin câteva concluzii relevante pentru politicile de vaccinare de astăzi.

Prima este că problema acoperirilor vaccinale insuficiente din România nu poate fi explicată exclusiv prin efectele pandemiei. În 2018, DTPa, VPI, Hib și RRO se aflau deja sub ținta de 95%, iar în numeroase județe diferența era considerabilă.

A doua este că refuzul vaccinării reprezintă numai una dintre componentele problemei. Neprezentarea domina motivele raportate în această cohortă, iar cercetările OMS-INSP realizate ulterior arată că în spatele vaccinărilor ratate pot exista mecanisme foarte diferite, de la ezitare până la probleme de acces, comunicare sau continuitate a contactului cu serviciile medicale.

A treia este că media națională poate ascunde vulnerabilități locale importante. Diferențele de peste 20-30 de puncte procentuale între teritorii arată că acumularea persoanelor susceptibile nu este uniformă și că intervențiile trebuie construite și în funcție de realitatea locală.

Iar a patra este că recuperarea copiilor restanțieri trebuie să reprezinte o componentă permanentă a programului de vaccinare. Sistemele de rechemare, evidențele nominale corecte, comunicarea medic-părinte și intervențiile comunitare sunt elemente esențiale pentru reducerea numărului de copii care rămân cu scheme incomplete.

Ce nu ne spune documentul INSP

Există și limite importante. Studiul nu analizează toți copiii născuți în România în anul 2016, ci cohorta celor născuți în luna iulie. În plus, antecedentele vaccinale au fost evaluate pentru 85,7% dintre născuții vii din această cohortă.

Analiza descrie situația la vârsta de 24 de luni și nu arată câți dintre copiii incomplet vaccinați au recuperat ulterior dozele restante. Copiii născuți în iulie 2016 au astăzi zece ani, dar din acest document nu se poate deduce care este statutul lor vaccinal actual.

Tocmai de aceea, raportul INSP nu trebuie lecturat ca un inventar statistic al copiilor nevaccinați de astăzi, ci ca un semnal timpuriu al unor vulnerabilități structurale ale programului de vaccinare. Problemele care aveau să devină mult mai vizibile în anii următori – acoperire insuficientă, diferențe teritoriale, pierderea unor copii din urmărire și acumularea de cohorte susceptibile – erau deja prezente în datele din 2018.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.