Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat, luni, o prelevare de organ şi ţesut, de la o pacientă declarată în moarte cerebrală.
Pacienta fusese transferată la Spitalul Militar Central pe 28 februarie de la Spitalul Județean Târgoviște, cu diagnosticul de Anevrism rupt de arteră oftalmică, Hemoragie subarahnoidiană severă și inundare ventriculară.
Pacienta a fost supusă, imediat după transfer, unei proceduri angiografice cerebrale pentru embolizarea dilatației anevrismale, procedură realizată în cadrul Compartimentului de angiografie și cateterism cardiac.
Evoluția postintervenție a fost una nefavorabilă, în contextul gravității hemoragiei inițial, cu deteriorarea rapidă a stării neurologice, toate acestea conducând către un prognostic nefavorabil.
Astfel, în data de 01.03.2020, se formulează de către echipa medicală multidisciplinară (dr. Daniel Mihalache, medic primar Radiologie și imagistică medicală și cpt. medic dr. Cristina Luiza, medic specialist Neurologie) care avea în îngrijire pacienta aflată în stare critică în Secția ATI, echipă coordonată de col. medic dr. Narcis Tănase, Coordonator al Programului de Transplant de la nivelul SUUMC, diagnosticul de moarte cerebrală, conform protocoalelor naționale în vigoare. În aceeași zi, familia a avut bunăvoința de a accepta donarea de organe.
În dimineața acestei zile, respectiv la ora 07.00, se intră în Blocul operator al Secție Chirurgie generală II pentru prelevarea de organe, conform protocoalelor Agenţiei Naţionale de Transplant ANT, de către echipe medicale specializate de la: Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi şi ficat).
Echipa ATI care a asigurat suportul vital pe durata prelevării a fost condusă de căpitan medic dr. Bogdan Sorel Petre, medic primar ATI, fiind compusă din: dr. Ivașcu Robert, medic specialist ATI și Petre Alexandra Mirciulescu Mara și Mihai Neguțu și Ciprian Udroiu, medici rezidenți ATI.
Potrivit Spitalului Militar Central, pacienta avea un status biologic corespuzător necesităților activităților de donare.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.