Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
Numărul infecțiilor respiratorii continuă să crească la nivel național
Insitutul Național de Sănătate Publică raportează creșterea cazurilor de infecții respiratorii: 154.833 de îmbolnăviri.
Astfel, datele comunicate de INSP arată că în perioada 10 – 16 februarie, au fost raportate 154.833 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS și pneumonii), iar numărul deceselor asociate gripei a ajuns la 43.
Comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent, s-a înregistrat o creștere de 40,7% a cazurilor (de la 110.041 la 154.833), însă cu 2,3% mai puține cazuri decât în săptămâna anterioară (158.395). Totodată, numărul actual este cu 46,1% peste media ultimilor cinci sezoane gripale (excluzând sezoanele pandemice).
În această perioadă, la nivel național au fost semnalate 11.980 de cazuri de gripă clinică, cele mai multe fiind raportate în București (1.725) și în județele Cluj (1.355), Prahova (721), Constanța (615) și Iași (519). De asemenea, au fost confirmate prin analize de laborator 227 de cazuri de gripă, dintre care 97 cu virus gripal de tip A nesubtipat, 27 cu virus gripal AH1, 11 cu virus gripal AH3, 88 cu virus gripal tip B și 4 coinfecții cu virusurile gripale A și B.
În ceea ce privește vaccinarea antigripală, până la data de 16 februarie, 1.149.334 de persoane s-au imunizat, dintre care 1.128.176 fac parte din grupele populaționale care beneficiază de vaccin gratuit.
Specialiștii recomandă în continuare măsuri de prevenție, precum vaccinarea, igiena riguroasă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor și purtarea măștii în spațiile închise, pentru a limita răspândirea virusului gripal.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






