Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Ministerul Sănătății introduce cinci medicamente noi pe lista medicamentelor cu preț maximal
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Ministerul Sănătății anunță introducerea a cinci noi medicamente pe lista prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România.
Măsura este aplicată în regim de urgență pentru acoperirea unor nevoi medicale speciale și include medicamente autorizate pentru comercializare în relație contractuală cu instituțiile publice din domeniul sănătății.
Cele cinci medicamente introduse sunt:
Levosimendan Waymade (2,5 mg/ml), concentrat pentru soluție perfuzabilă, produs de Besmax Pharma Solutions România, cu un preț maximal de vânzare cu amănuntul de 692,15 lei.
Synachten Depot (1 mg/ml), suspensie injectabilă, distribuit de CN Unifarm, având prețul maximal de 93,61 lei.
Synacthen (0,25 mg/1 ml), soluție injectabilă, distribuit de CN Unifarm, cu un preț maximal de 93,61 lei.
Modigraf (0,2 mg), granule pentru suspensie orală, distribuit de CN Unifarm, al cărui preț maximal ajunge la 805,62 lei.
Synachten Depot (1 mg/ml), o altă autorizare specială pentru aceeași substanță, distribuit de CN Unifarm, cu prețul maximal tot de 93,61 lei.
Aceste medicamente sunt incluse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (CANAMED) și au prețuri valabile până în februarie 2026.
Măsura a fost luată conform prevederilor legale pentru stabilirea prețurilor maximale și a fost publicată în secțiunea transparență decizională a Ministerului Sănătății.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






