Metformina acționează și la nivelul creierului pentru a reduce glicemia, arată un studiu

Metformina, unul dintre cele mai utilizate medicamente pentru diabetul zaharat de tip 2, ar putea exercita o parte din efectul său de scădere a glicemiei direct la nivelul creierului. Cercetătorii au identificat în hipotalamus o cale neuronală dependentă de proteina Rap1, care pare să fie importantă pentru răspunsul la doze mici de metformină. Descoperirea provine însă din experimente pe animale și nu justifică, deocamdată, modificarea tratamentului administrat pacienților.

Studiul, intitulat „Low-dose metformin requires brain Rap1 for its antidiabetic action”, a fost publicat în revista Science Advances de o echipă coordonată de cercetători de la Baylor College of Medicine, SUA.

Metformina este utilizată în tratamentul diabetului de tip 2 de mai multe decenii. Efectul său antihiperglicemiant a fost atribuit în special reducerii producției hepatice de glucoză, iar cercetările din ultimii ani au evidențiat și mecanisme care implică intestinul. Noul studiu adaugă o posibilă componentă cerebrală acestui tablou.

Cercetătorii au urmărit o proteină din hipotalamus numită Rap1

Echipa s-a concentrat asupra Rap1, o proteină implicată în reglarea metabolismului glucozei, și asupra nucleului ventromedial al hipotalamusului (VMH), o regiune cerebrală care participă la controlul echilibrului energetic și al glicemiei.

În experimentele efectuate pe șoareci modificați genetic, cercetătorii au constatat că eliminarea Rap1 din sistemul nervos central modifica răspunsul la metformină. La doze mai mici ale medicamentului, efectul suplimentar de reducere a glicemiei observat la animalele de control nu mai apărea la șoarecii fără Rap1.

Fenomenul nu a fost observat în același mod în cazul altor terapii antidiabetice testate, animalele păstrând răspunsul la insulină și la agoniști ai receptorului GLP-1. Autorii consideră că rezultatul susține existența unui mecanism specific prin care metformina utilizează calea cerebrală Rap1.

Cantități foarte mici de metformină administrate cerebral au redus glicemia

Un alt experiment a oferit cercetătorilor un indiciu suplimentar. Administrarea metforminei direct la nivelul sistemului nervos central a inhibat Rap1 și a redus hiperglicemia la șoareci.

În sens opus, activarea experimentală a Rap1 a crescut glicemia și a împiedicat efectul antihiperglicemiant al metforminei.

Autorii au identificat mai precis și populația neuronală care ar putea participa la acest mecanism. Metformina a activat un grup de neuroni care exprimă factorul steroidogenic 1 (SF1), localizați în nucleul ventromedial al hipotalamusului.

În înregistrările electrofiziologice realizate pe secțiuni cerebrale, metformina a depolarizat majoritatea neuronilor SF1 studiați. Răspunsul neuronal a fost însă puternic diminuat atunci când Rap1 lipsea din aceste celule.

Metformina nu acționează doar asupra ficatului și intestinului

Rezultatele sugerează că imaginea clasică asupra mecanismului metforminei este incompletă. Efectul medicamentului pare să rezulte din interacțiunea mai multor organe și sisteme, iar creierul ar putea participa direct la controlul glicemic produs de tratament.

Descoperirea este importantă și pentru cercetarea unor viitoare terapii. Dacă sensibilitatea ridicată a sistemului nervos central la metformină și rolul căii Rap1 vor fi confirmate la oameni, această cale ar putea deveni o țintă pentru dezvoltarea unor medicamente care să reproducă o parte dintre efectele metabolice ale metforminei.

Aceasta este însă, în prezent, o ipoteză de cercetare și nu o strategie terapeutică disponibilă.

Studiul nu demonstrează încă același mecanism la pacienții cu diabet

Cea mai importantă limitare este faptul că experimentele au fost realizate predominant pe șoareci, inclusiv pe animale modificate genetic, precum și pe preparate cerebrale experimentale.

Rezultatele nu demonstrează că inhibarea Rap1 din hipotalamus are aceeași importanță pentru efectul metforminei la persoanele cu diabet zaharat de tip 2 și nici că administrarea unor doze mai mici sau utilizarea unei căi de administrare care să țintească sistemul nervos central ar oferi avantaje clinice.

De asemenea, studiul nu reprezintă un argument pentru reducerea dozei de metformină sau modificarea schemei terapeutice la pacienții care primesc deja medicamentul.

Cercetarea oferă în schimb o explicație biologică nouă pentru un medicament utilizat de zeci de ani și indică hipotalamusul și calea Rap1 drept posibile componente ale mecanismului său antihiperglicemiant.

Date noi din 2026 detaliază mecanismul cerebral al metforminei

Cercetătorii au continuat investigarea acestui mecanism și, în iunie 2026, au prezentat noi rezultate care indică mai precis modul în care semnalizarea Rap1 din hipotalamus ar putea participa la efectul metforminei.

Într-un abstract publicat în revista Diabetes, în suplimentul dedicat sesiunilor științifice ale American Diabetes Association din 2026, Weisheng Lu, Hidetaka Kosako și Makoto Fukuda descriu o posibilă axă de semnalizare Rap1–AMPK la nivelul hipotalamusului.

AMPK (AMP-activated protein kinase) este o enzimă cu rol central în detectarea statusului energetic al celulelor și este implicată de mult timp în cercetările privind mecanismele de acțiune ale metforminei. Noile experimente sugerează că AMPK ar putea reprezenta o componentă aflată în aval de Rap1 în circuitul cerebral implicat în reglarea glicemiei.

Autorii au observat că administrarea metforminei a crescut fosforilarea AMPK în hipotalamus, în special în nucleul ventromedial hipotalamic (VMH). Nivelul fosforilării a crescut de aproximativ 2,26 ori în această regiune, diferența fiind semnificativă statistic.

Mai important, la șoarecii la care AMPK fusese eliminată genetic din neuroni, efectul metforminei de reducere a glicemiei nu a mai fost observat. În paralel, eliminarea Rap1 din sistemul nervos central a fost asociată cu o activare persistentă a AMPK.

Pe baza acestor rezultate, cercetătorii propun un model în care metformina acționează asupra unei axe Rap1–AMPK din hipotalamus, iar această cale contribuie la efectul antihiperglicemiant al medicamentului. Datele dezvoltă astfel rezultatele studiului publicat în 2025 în Science Advances, care identificase Rap1 din nucleul ventromedial hipotalamic drept un mediator important al răspunsului la doze mici de metformină.

Și aceste rezultate rămân însă preclinice. Datele prezentate în 2026 provin din experimente pe animale și au fost publicate, deocamdată, sub forma unui abstract științific. Sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili dacă aceeași axă Rap1–AMPK are o contribuție relevantă la efectele metforminei și la persoanele cu diabet zaharat de tip 2.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.