Mere în schimbul țigărilor: campanie inedită antifumat în centrul Sibiului

Bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu va găzdui vineri, începând cu ora 13:30, o acțiune simbolică de renunțare la fumat: trecătorii sunt invitați să predea țigările și să primească, în schimb, mere.

Evenimentul face parte din campania antifumat „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cu sprijinul Crucii Roșii Sibiu, al Organizației Tinerilor Sibiu (OTS) și al companiei Carrefour.

Cadre medicale, voluntari și reprezentanți ai societății civile vor împărți zeci de kilograme de mere cetățenilor dispuși să renunțe simbolic la țigări. Tutunul colectat va fi ars în mod simbolic în fața sediului Crucii Roșii, pentru a marca angajamentul față de un stil de viață sănătos.

„Ne bucurăm că mesajul echipelor noastre medicale este consolidat prin implicarea mai multor organizații din Sibiu, iar cei care au de câștigat sunt cetățenii. Îi îndemnăm pe toți să adopte un stil de viață cât mai sănătos, fără efectele nocive ale fumatului”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Directorul Crucii Roșii Sibiu, Raluca Morar, a subliniat tradiția acestui marș: „De peste 20 de ani marcăm Ziua Mondială Antifumat la Sibiu. Acțiunea noastră – mere în schimbul țigărilor – este deja cunoscută și așteptată de sibieni.”

La eveniment participă și voluntarii OTS. „Cu o floare nu se face primăvară – și nici cu un măr nu se stinge o dependență. Dar primăvara tot începe cu o floare. De aceea vom fi prezenți, pentru a arăta că ne pasă”, a transmis Alina Prichici, președinta organizației.

Merele distribuite sunt oferite cu sprijinul Carrefour România. Campania antifumat continuă până în 5 iunie și include spirometrii gratuite, sesiuni de consiliere pentru elevi și sportivi, precum și o conferință dedicată publicului larg, organizată în data de 3 iunie, ora 18:00, la Facultatea de Medicină Sibiu.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.