Medicii de familie din Cluj critică intenția de introducere a validării prin SMS

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Medicii de familie din Cluj critică propunerea validării prin SMS: Avem deja cardul de sănătate. Nu mai adăugați birocrație inutilă.

Patronatul Medicilor de Familie Cluj consideră că propunerea ministrului Alexandru Rogobete privind validarea serviciilor medicale prin SMS este o măsură birocratică inutilă și costisitoare, care ignoră existența cardului național de sănătate – un sistem care a costat aproape 20 de milioane de euro și funcționează oficial din 2015.

„Cardul naţional de sănătate este unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Este dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii și a beneficiat de acestea”, au transmis medicii din Cluj.

„Considerăm un abuz și o risipă financiară introducerea unei noi metode de supracontrol, atâta timp cât avem deja un sistem funcțional de validare: cardul de sănătate.”

Ei atrag atenția că introducerea unei metode suplimentare, cum ar fi validarea prin SMS, ar presupune corelarea CNP-ului cu numărul de telefon al fiecărui pacient, lucru dificil în rândul persoanelor vârstnice, al celor fără telefon mobil sau cu acces precar la rețelele de telefonie. Situații similare au fost semnalate în perioada pandemiei, în platforma CoronaForms.

„Nu este normal să restricționăm accesul pacienților la servicii medicale din cauza unor detalii tehnologice, mai ales că restul componentelor din PIAS nu funcționează optim de peste 7 ani”, subliniază reprezentanții patronatului.

În locul introducerii unui nou „sistem de supracontrol”, aceștia cer măsuri reale de debirocratizare, printre care:

  • eliminarea formularelor tipizate pe hârtie pentru bilete de trimitere și concedii medicale,
  • renunțarea la rețetele speciale (TAB II și III) în format fizic,
  • asigurarea funcționării optime a sistemelor informatice medicale,
  • acces real și ușor la Dosarul Electronic al Pacientului,
  • introducerea cardului de sănătate pentru întreaga populație a României.

Patronatul avertizează că eficientizarea sistemului nu se poate face fără un dialog real cu medicii de familie, care cunosc direct problemele din cabinete. „Avem nevoie de soluții simple, funcționale și adaptate realităților din teren, nu de măsuri care complică și mai mult actul medical”, au concluzionat aceștia.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro