Indicele de masă corporală (IMC) este unul dintre cei mai frecvent utilizați indicatori în evaluarea statusului nutrițional, dar și unul dintre cei mai des interpretați superficial în practica medicală. Medic24 a decis să elaboreze acest ghid pentru a oferi o resursă profesionistă, structurată și actualizată, adaptată nevoilor medicului de familie.
Lucrări demarate pentru un nou centru de oncologie și radioneurochirurgie la Spitalul Bagdasar-Arseni din București

Spitalul Bagdasar-Arseni din București va avea un centru de oncologie și radiochirurgie stereotactică, cu o investiție de 100 milioane euro, finalizare în 3 ani.
Ministerul Sănătății a anunțat joi începerea lucrărilor de construcție a Centrului de Oncologie și Radiochirurgie Stereotactică în curtea Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Proiectul, unul dintre cele mai ambițioase din infrastructura medicală oncologică a Capitalei, are o valoare estimată la aproximativ 100 de milioane de euro și va fi realizat în decurs de trei ani, cu finanțare de la bugetul de stat.
Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, proiectul a fost inițiat în 2022 și a obținut recent toate avizele necesare pentru începerea execuției. În prima etapă va fi demolată o clădire existentă pe amplasament, urmată de construirea a două corpuri noi (P+1 și P+2+etaj tehnic), cu o suprafață totală de peste 10.000 de metri pătrați.
Centrul va include echipamente de ultimă generație, inclusiv tehnologie de tip CyberKnife, care va permite extinderea tratamentelor către afecțiuni oncologice și benigne localizate nu doar la nivelul creierului, ci și la nivelul măduvei spinării și altor organe. Medicul Fery Stoica, coordonatorul laboratorului Gamma Knife, a subliniat că noua investiție va crește semnificativ capacitatea de tratament pentru patologii complexe.
În cadrul aceluiași proiect, va fi amenajat și un spațiu nou, modernizat și complet dotat, destinat Secției Clinice de Recuperare neuromusculară a spitalului.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.
Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.