La Maternitatea Odobescu Timișoara, au fost analizate structura funcțională și fluxurile unității sanitar

Direcția de Sănătate Publică Timiș a informat Ministerul Sănătății că astăzi, la Maternitatea Odobescu Timișoara, au fost analizate structura funcțională și fluxurile unității sanitare de către o echipă de epidemiologi.

Echipa de control a stabilit măsuri de reorganizare a activității medicale, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical, cât și pentru minimizarea expunerii.

Astfel, în Spitalul Odobescu s-au constituit două zone: o zonă verde și una roșie. Pacientele ce se vor adresa acestei unități, vor fi consultate de personal medical care va purta echipament corespunzător, după care se vor izola și vor fi testate Sars-Cov 2. În funcție de rezultat, pacientele vor fi îndrumate către Spitalul Bega dacă rezultatul va fi pozitiv, iar dacă acesta va fi negativ vor fi internate la Spitalul Odobescu.

De asemenea, s-a dispus izolarea la domiciliu a persoanelor externate si retestarea acestora.
Menționăm faptul că repetarea testelor Covid-19 se va efectua atât pentru nou născuții depistați pozitiv (în număr de 10), cât și pentru mame.

În acest context, la Timișoara au fost prelevate deja probele de la 5 mame și tot atâția nou născuți. S – a luat legătura și cu direcțiile de sănătate publică din județele limitrofe pentru prelevarea probelor pentru celelalte persoane.
Ancheta epidemiologică este in desfășurate.

Mai mult, conducerea DSP Timiș a dispus efectuarea unei anchete de către o echipă de inspectori sanitari.

Control la Spitalul Municipal Timisoara

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timiș să demareze de urgență o verificare la Spitalul Municipal cu privire la cazurile de nou născuți depistați pozitiv la COVID 19.

Din primele informații, la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou născuți în data de 01 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020.

Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou născuți pozitiv la COVID-19. Menționăm că testele mamelor acestor nou născuți sunt negative.

Un număr de 9 mame împreună cu nou născuții lor au fost externate deja, in perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.

Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgență a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate și retestarea tuturor persoanelor.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro:

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator