Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Institutul Parhon lansează primul compartiment integrat de studii clinice dintr-un spital public din România
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” a inaugurat, luni, primul compartiment integrat de studii clinice dintr-un spital public, un proiect-pilot ce își propune să devină model de bune practici în sistemul sanitar.
Inițiativa a fost realizată în colaborare cu Ministerul Sănătății, DSP, UMF „Carol Davila”, CNAS, Patriarhia Română și alți parteneri instituționali.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți de marcă ai sistemului medical, printre care ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, și Președintele Colegiului Medicilor din România, Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană.
Noul compartiment are ca obiectiv facilitarea accesului pacienților la tratamente inovatoare și susținerea cercetării medicale în România.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






