Cine beneficiază de vaccin antigripal compensat în sezonul 2026–2027, ce produse sunt autorizate și care sunt condițiile de păstrare și transport.
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. 37 de pacienți au fost evacuați
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață într-un salon al Institutului Clinic Fundeni. 37 de pacienți au fost evacuați. Nu au fost victime.
Un incendiu de mici proporții, izbucnit sâmbătă dimineață, 22 august 2026, într-un salon al Secției Chirurgie 2 a Institutului Clinic Fundeni din București, a determinat activarea Planului Roșu de Intervenție și evacuarea preventivă a pacienților de la etajul al treilea. Nu au fost înregistrate victime, iar conducerea institutului anunță că activitatea medicală se desfășoară în prezent în condiții normale și de siguranță.
Incendiul s-a produs în intervalul 06:00–06:30, într-un salon situat la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni. Potrivit unității medicale, personalul aflat la fața locului a evacuat imediat pacientul din salon și a apelat serviciul 112.
Ulterior, personalul medical și echipa de pază a institutului au intervenit cu extinctoarele aflate în dotarea Secției Chirurgie 2. La sosirea primelor echipaje ale ISU București-Ilfov, incendiul mai producea doar degajări de fum și a fost ulterior lichidat.
37 de pacienți au fost evacuați preventiv
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, iar pacienții aflați la nivelul afectat au fost evacuați preventiv și mutați temporar într-o altă secție a institutului.
Potrivit informațiilor transmise de ISU București-Ilfov, 37 de pacienți au fost evacuați de la etajul al treilea. Nu au fost identificate victime. Pentru intervenție au fost mobilizate autospeciale de stingere, echipaje SMURD și Detașamentul Special de Salvatori.
Conducerea Institutului Clinic Fundeni precizează că incidentul nu a produs pagube materiale însemnate.
Activitatea Secției Chirurgie 2 a revenit la normal
După încheierea intervenției și securizarea zonei, pacienții transferați temporar au fost readuși în saloanele Secției Chirurgie 2.
„Activitatea secției Chirurgie 2 se desfășoară în mod normal și în condiții de siguranță”, a transmis conducerea Institutului Clinic Fundeni, precizând că activitatea medicală din cadrul întregii unități se desfășoară în prezent în condiții de siguranță.
Focul ar fi pornit de la o saltea
Potrivit primelor verificări efectuate la fața locului, incendiul ar fi pornit de la o saltea aflată într-unul dintre saloanele Secției Chirurgie 2. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită în urma cercetărilor efectuate de pompieri.
Institutul Clinic Fundeni a mulțumit echipelor ISU București-Ilfov, personalului medical și echipei de pază pentru intervenția rapidă.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






