Important! Ce schimbări sunt prevăzute în proiectul de Ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății pe 11 noiembrie

Ministerul Sănătății a publicat marți, 11 noiembrie, proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a unor acte normative în domeniul sănătății. Documentul include propuneri cu impact direct asupra practicii medicale și organizării sistemului sanitar. Medic24 vă prezintă, punctual, o analiză a celor mai importante modificări propuse.

Analiza de mai jos sintetizează principalele modificări aflate în discuție, cu accent pe implicațiile pentru medici, în special pentru medicii de familie. Menționăm că aceste prevederi se află în stadiu de proiect, nu reprezintă forma finală și vom actualiza informațiile după publicarea ordonanței în Monitorul Oficial.

Ghidurile de practică medicală – de la avizarea ministerială la autonomia profesională

Situația anterioară: Conform legii actuale, ghidurile de practică medicală erau elaborate de Colegiul Medicilor din România (CMR) sau de societăți profesionale, însă pentru aprobarea lor era necesar avizul Ministerului Sănătății. Această procedură birocratică genera întârzieri semnificative în actualizarea și implementarea ghidurilor clinice, punând profesioniștii în situația de a lucra după recomandări depășite. Ghidurile rămâneau uneori nealiniate la evoluțiile științifice recente din cauza așteptării avizului ministerial.

Modificarea propusă prin OUG: Proiectul de OUG transferă responsabilitatea avizării ghidurilor direct către organismul profesional reprezentativ (CMR sau Colegiul Medicilor Stomatologi, după caz), eliminând cerința avizării de către Ministerul Sănătății. Astfel, definiția „ghidurilor de practică medicală” din Legea 95/2006 este modificată pentru a stipula că acestea sunt documente bazate pe dovezi, elaborate de CMR/CMDR, societăți de specialitate sau experți cu avizul Colegiului Medicilor ori al Colegiului Medicilor Stomatologi, după caz. Totodată, Colegiile profesionale devin obligate să asigure publicarea ghidurilor pe site-urile proprii. În oglindă, atribuțiile CMR și CMDR sunt revizuite: la art. 414 alin. (1) lit. g) (respectiv art. 512 alin. (1) lit. g) pentru stomatologi) se precizează că aceste organisme „elaborează, actualizează și avizează, după caz, ghidurile de practică medicală, adaptând conținutul la ghidurile internaționale”. Cu alte cuvinte, avizul final aparține acum forurilor profesionale, nu ministerului.

Impact și implicații: Această schimbare are un caracter tehnic și profesional pronunțat, aliniind România la recomandările europene privind autonomia corpului medical în stabilirea standardelor de practică.

Pentru medici – inclusiv medicii de familie – înseamnă că noile protocoale și ghiduri clinice vor putea fi aprobate și difuzate mult mai rapid. Se reduce birocrația și se evită situația în care medicii practică pe baza unor ghiduri depășite din punct de vedere științific.

Exemplu: dacă apar dovezi noi privind tratamentul hipertensiunii sau managementul diabetului în practica medicului de familie, CMR și societățile de specialitate vor putea actualiza ghidul național prompt, publicându-l pe site, fără a mai aștepta un ordin de ministru. Astfel, medicii de familie vor avea acces mai rapid la recomandări actualizate și vor putea oferi pacienților îngrijiri conforme celor mai recente standarde, crescând calitatea actului medical și siguranța pacientului.

Cabinetele de medicină de familie – recunoaștere ca entități de utilitate publică

Situația anterioară: Legea 95/2006 prevedea (art. 63) că atât cabinetele de medicină de familie, cât și punctele lor de lucru pot dobândi statutul de utilitate publică. Totuși, legea nu detalia criteriile de acordare și nici beneficiile concrete ale acestui statut. Practic, exista o lipsă de claritate legislativă: cabinetele de familie nu erau explicit încadrate ca structuri de utilitate publică și nu era prevăzut accesul lor la facilitățile asociate acestui statut (de exemplu, posibilitatea de a primi bunuri sau spații în folosință gratuită de la autoritățile locale). Această lacună legislativă a condus la dificultăți în menținerea continuității și stabilității funcționării cabinetelor, mai ales în zone rurale defavorizate, neexistând un cadru care să recunoască rolul lor esențial de interes public. Fără statut de utilitate publică, cabinetele MF nu puteau accesa anumite forme de sprijin financiar sau logistic necesare infrastructurii medicale de bază.

Modificarea propusă prin OUG: Articolul 63 din Legea 95/2006 este modificat pentru a declara explicit că „asistența medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie și punctele secundare de lucru ale acestora, care sunt de utilitate publică”. Cu alte cuvinte, cabinetele medicilor de familie dobândesc direct, prin efectul legii, statutul de entități de utilitate publică. În completare, se introduce un nou alineat care prevede că „autoritățile administrației publice locale pot atribui unităților sanitare prevăzute la alin. (11), în folosință gratuită, bunuri ce aparțin domeniului public sau privat, local sau județean”. Această dispoziție corelează statutul cabinetelor MF cu prevederile OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile (art. 41 lit. a), conferindu-le aceleași drepturi ca persoanelor juridice de utilitate publică. Practic, primăriile și consiliile locale vor putea oferi, cu titlu gratuit, spații, terenuri sau alte bunuri din patrimoniul public local pentru înființarea sau funcționarea cabinetelor de familie.

Impact și implicații: Această măsură are un impact direct și major asupra medicilor de familie, consolidând rolul lor în sistemul sanitar. În termeni practici, cabinetele MF vor beneficia de sprijin logistic și financiar sporit din partea autorităților locale, ceea ce le va ușura povara administrativă. Spre exemplu, o primărie din mediul rural va putea oferi unui medic de familie un spațiu adecvat pentru cabinet fără chirie, sau va putea suporta utilități ori modernizări, recunoscând că serviciul medical furnizat este de interes public general. În contextul crizei de medici de familie în zonele defavorizate, acest sprijin poate preveni închiderea unor cabinete și menține accesul populației la servicii medicale primare esențiale. Ministerul Sănătății subliniază că, prin această reglementare, se urmărește menținerea activității a sute de cabinete de medicină de familie (mai ales în rural) și asigurarea continuității asistenței medicale în comunitate. De asemenea, se creează predictibilitate pentru medicii de familie și entitățile juridice care administrează cabinetele medicale, știind că pot accesa resurse locale pentru dezvoltare și funcționare.

Exemplu: Un medic de familie care dorește să își deschidă un punct de lucru într-un sat izolat va putea solicita consiliului local un spațiu adecvat (de ex. o clădire neutilizată a comunității) în folosință gratuită. În baza noilor prevederi, autoritatea locală are temei legal clar să aprobe această solicitare, recunoscând cabinetul ca fiind „de utilitate publică”. Astfel, comunitatea locală câștigă un serviciu medical permanent, iar medicul își poate desfășura activitatea fără povara chiriei, concentrându-se pe îngrijirea pacienților. Măsura, așadar, întărește rețeaua de asistență primară și previne colapsul funcțional al acesteia în zonele vulnerabile.

Structura organizatorică a spitalelor vs. structura medicală – clarificarea competențelor de avizare

Context și situația actuală: Structura organizatorică a unui spital (art. 171 alin. 1 din Legea 95/2006) desemnează totalitatea componentelor și departamentelor – medicale, administrative și tehnice – care asigură funcționarea spitalului ca instituție. În forma actuală, legea enumeră elementele structurii (secții, laboratoare, servicii de diagnostic și tratament, compartimente, servicii/birouri tehnice, economice și administrative, unitate de primiri urgențe etc.), însă nu face o distincție explicită între partea medicală a structurii și cea administrativă. Această omisiune a generat confuzii în practică, mai ales în privința competenței de aprobare sau avizare a modificărilor structurii spitalelor care nu sunt în subordinea directă a Ministerului Sănătății. Până acum, art. 172 alin. (6)-(8) prevedea că: pentru spitalele publice din rețeaua proprie a MS, structura organizatorică se aprobă prin ordin al ministrului sănătății; pentru spitalele publice ale altor ministere, modificările se aprobă de ministerul respectiv cu avizul MS; iar pentru spitalele private, atât înființarea/desființarea, cât și schimbările de structură se avizează de MS sau DSP. Această formulare amesteca însă noțiunile, nefiind clar dacă avizul privește întreaga structură sau doar componenta medicală.

Modificările propuse prin OUG: Se introduce explicit conceptul de „structură medicală a spitalului” ca sub-parte a structurii organizatorice. Art. 171 alin. (1) este modificat pentru a defini structura medicală drept ansamblul secțiilor, compartimentelor, laboratoarelor, cabinetelor și serviciilor medicale în care se desfășoară activitate medicală, parte integrantă a structurii organizatorice a spitalului. Astfel, se separă clar componenta medicală de cea administrativă a structurii, fiecare având regim de aprobare propriu.

Consecvent, art. 172 alin. (6)–(8) este reformulat pentru a stabili competențe distincte:

• Spitalele publice din rețeaua Ministerului Sănătății: Structura organizatorică completă (incluzând structura medicală) rămâne aprobată prin ordin al ministrului Sănătății (MS fiind ordonatorul principal de credite). Practic, pentru spitalele din subordinea sa directă, MS va continua să emită ordin de aprobare a întregii structuri (secții, birouri administrative etc.), ca și până acum.
• Spitalele publice din rețeaua altor ministere sau instituții cu rețea sanitară proprie: Aprobarea întregii structuri organizatorice revine ministrului/instituției de resort (ordonatorul principal de credite al acelui spital), în timp ce Ministerul Sănătății avizează doar structura medicală a spitalului respectiv. Cu alte cuvinte, MS nu va mai aproba formal secțiile și compartimentele acestor spitale prin ordin propriu, ci va emite un aviz consultativ privind structura medicală (organizarea pe secții, număr de paturi, profile medicale etc.), înainte ca ministerul în subordinea căruia se află spitalul să emită ordinul/actul de aprobare. Această schimbare elimină suprapunerile de competență și clarifică faptul că responsabilitatea finală pentru organizarea spitalelor altor ministere aparține acelui minister, MS asigurând doar conformitatea componentei medicale cu politicile sanitare naționale.
• Spitalele private: Se păstrează necesitatea avizului autorităților sanitare pentru înființarea sau desființarea spitalelor private, însă textul este nuanțat: înființarea ori desființarea unui spital privat, precum și structura medicală și modificările acesteia, schimbarea sediului și a denumirilor se avizează de Ministerul Sănătății sau de DSP județean/a municipiului București (după caz), în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății. Astfel, orice schimbare importantă la un spital privat (de la structură medicală până la relocare) necesită avizul prealabil al autorităților sanitare, asigurându-se controlul calității și siguranței rețelei sanitare private.

Implicații practice: Pentru medici, aceste modificări de structură pot părea mai degrabă administrative, însă ele au rolul de a asigura un management clar și eficient al spitalelor. Distincția dintre structura organizatorică (care include și componente administrative/tehnice) și structura medicală (strict partea de servicii medicale) elimină confuzii terminologice și juridice. De exemplu, un medic care lucrează într-un spital al Ministerului Apărării va ști că orice reorganizare a secțiilor sale va fi decisă de MApN (care își gestionează propria rețea sanitară), însă organizarea acelor secții va trebui avizată de MS pentru a respecta normele sanitare generale. Pentru medicii de familie, impactul direct este redus, întrucât ei își desfășoară activitatea în cabinete individuale sau centre de permanență, nu în structurile spitalicești vizate aici. Totuși, o claritate sporită în organizarea spitalelor poate duce la colaborări mai eficiente în integrarea asistenței primare cu cea spitalicească (ex. rute de trimitere mai bine definite între medicul de familie și secțiile de specialitate, odată ce structura medicală este clar stabilită și cunoscută).

Exemplu practic: Dacă un spital aflat în rețeaua Ministerului Transporturilor dorește să transfere o secție sau să deschidă un compartiment nou, decizia finală (și actul administrativ) aparține Ministerului Transporturilor. Însă înainte de asta, Ministerul Sănătății, prin DSP, va analiza și aviza structura medicală propusă – de pildă, va verifica dacă noua secție respectă normativele de specialitate, că are personalul și dotările necesare. După obținerea avizului, Ministerul Transporturilor aprobă oficial modificarea. Această procedură asigură că modificările structurale nu afectează calitatea actului medical și se realizează în conformitate cu politicile sanitare naționale, fără a duplica inutil procesele decizionale.

Extinderea entităților care pot înființa spitale private (art. 172^1)

O modificare punctuală, dar notabilă, este cea a art. 172^1 din Legea 95/2006. În forma actuală, doar regiile autonome erau menționate ca putând înființa unități sanitare private (cu sau fără personalitate juridică) pentru furnizarea de servicii medicale.

Proiectul de OUG extinde această posibilitate și la cultele religioase recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Astfel, pe lângă regii autonome (entități economice de stat), și organizațiile religioase (ex. culte precum Biserica Ortodoxă, Catolică etc., care au recunoaștere legală) vor putea înființa spitale, clinici sau alte unități medicale private. Scopul este de a valorifica potențialul acestor instituții în oferirea de servicii de sănătate, mai ales că unele culte deja administrează cămine pentru vârstnici, spitale mici sau ambulatorii în parteneriat cu statul.

Impactul asupra medicilor: Această schimbare ar putea crea noi oportunități de practică în sistemul privat non-profit, sub egida cultelor, lărgind paleta de furnizori de servicii medicale. Un medic de familie, de pildă, ar putea colabora într-o clinică medicală înființată de un cult religios într-o comunitate izolată, care astfel completează rețeaua publică de asistență medicală.

Funcția de asistent medical șef în spitalele publice – criterii de ocupare și salarizare

Situația actuală: Potrivit art. 185 alin. (2) din Legea 95/2006, funcțiile de conducere de șef de secție, șef de laborator și asistent medical șef pot fi ocupate numai de persoane cu studii în specialitatea respectivă (medici pentru secții/laboratoare sau asistenți medicali pentru funcția de asistent șef), având cel puțin 5 ani vechime în specialitate. Textul actual, însă, nu precizează în mod explicit nivelul studiilor asistentului medical șef și nici nu detaliază grila de salarizare aferentă acestei poziții de conducere, generând interpretări neunitare în practică. Era necesară o armonizare cu legislația salarizării (Legea-cadru nr. 153/2017) pentru a stabili corect nivelul salariului unui asistent șef, precum și confirmarea cerinței de vechime în funcție (nu doar în specialitate generic).

Modificarea propusă prin OUG: La art. 185 se introduce un nou alineat (alin. (2^1)) care reglementează expres condițiile pentru funcția de asistent medical șef în spitalele publice. Conform noilor prevederi: „În spitalele publice funcția de asistent medical șef este funcție de conducere și va putea fi ocupată de asistenți medicali sau moașe, cu o vechime de cel puțin 5 ani în funcția de asistent medical sau de moașă, după caz. Salariul de bază pentru funcția de asistent medical șef/asistent coordonator este salariul de bază stabilit pentru funcția de asistent medical principal cu studii superioare și vechime la nivel maxim în aceeași specialitate, majorat cu 20%”.

Prin urmare, se clarifică două aspecte importante:

(1) Criteriul de experiență – candidatul trebuie să aibă minimum 5 ani vechime în exercitarea efectivă a profesiei de asistent medical/moașă (nu doar în specialitate, ci în funcția de bază), asigurând că doar personal experimentat preia conducerea asistentială;
(2) Nivelul de salarizare – se aliniază la maximul prevăzut de legea salarizării pentru un asistent medical principal studii superioare (gradul profesional cel mai înalt pentru asistenți), cu un spor de conducere de 20%. Practic, asistentul medical șef va avea un salariu de bază echivalent cu al unui asistent principal gradul V (cea mai mare treaptă de vechime) plus 20%, reflectând răspunderea managerială suplimentară.

Impact și aplicații practice: Pentru personalul medical, această modificare uniformizează criteriile la nivel național, eliminând orice incertitudine. Managerii de spital și directorii de îngrijiri au acum un cadru legal clar atunci când scot la concurs postul de asistent medical șef: se vor adresa asistenților licențiați cu minim 5 ani vechime care demonstrează competență și leadership, știind și cum va fi remunerat postul. Exemplu: într-un spital județean, dacă postul de asistent șef al Secției de Medicină Internă devine vacant, la concurs se vor putea înscrie asistenți medicali (sau moașe, dacă era vorba de obstetrică-ginecologie) cu cel puțin 5 ani experiență ca asistent. Odată numit, noul asistent șef va beneficia de un salariu de bază consistent – de exemplu, dacă salariul unui asistent medical principal grad maxim este 8000 lei, asistentul șef va avea ~9600 lei (8000 + 20%). Pentru medici, această prevedere nu are impact direct, însă contribuie la o mai bună organizare a echipei medicale, asigurând că poziția-cheie a asistentului șef este ocupată de persoane calificate și motivate, ceea ce indirect îmbunătățește calitatea îngrijirilor (un asistent șef competent optimizează activitatea asistenților, gestionarea materialelor sanitare, coordonarea îngrijirilor, etc.).

Răspunderea civilă pentru malpraxis – extinderea răspunderii unității sanitare

Situația anterioară (art. 655 alin. 2 din Legea 95): Legislația actuală stipulează că unitățile sanitare răspund civil, în solidar cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile cauzate de acesta pacienților. Prin folosirea expresă a cuvântului „angajat”, legea exclude de la răspunderea solidară situațiile în care medicii sau alți profesioniști lucrează în spital/clinică sub alte forme legale decât contractul de muncă. În practică, în sistemul privat (și chiar public) există numeroase forme de colaborare recunoscute legal – medici care lucrează ca Persoane Fizice Independente (PFI), ca asociați sau angajați ai unor SRL-uri, ori în baza unor contracte de prestări servicii (freelance).

Dacă un astfel de colaborator comite o eroare profesională, formularea actuală a legii permite unității sanitare să susțină că nu are răspundere solidară (deoarece medicul nu e angajat în sens contractual de muncă). Aceasta a generat: ambiguitate juridică privind răspunderea civilă, dificultăți pentru pacienți în obținerea de despăgubiri (ei putând acționa în instanță doar medicul, nu și clinica/spitalul), precum și probleme pentru instanțe în a stabili părțile responsabile. Mai mult, companiile de asigurări întâmpină dificultăți în oferirea de polițe adecvate, nefiind clar dacă unitatea trebuie sau nu asigurată pentru acțiunile colaboratorilor neangajați.

Modificarea propusă prin OUG: Art. 655 alin. (2) se modifică pentru a elimina referirea la „personalul angajat” și a o înlocui cu sintagma „întreg personalul medical care își exercită profesia în unitatea respectivă”. Noua prevedere va stipula: „Unitățile … răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de întreg personalul medical care își exercită profesia în unitatea respectivă, în solidar cu acesta.”. Cu alte cuvinte, toate cadrele medicale care își desfășoară activitatea într-o unitate sanitară (indiferent de forma juridică a colaborării: angajat, colaborator cu contract de servicii, PFI etc.) atrag răspunderea solidară a unității pentru faptele lor de malpraxis. Unitatea devine co-debitor alături de medic pentru despăgubirea pacientului vătămat.

Implicații și exemple: Această modificare are un efect protector atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Pentru pacienți, crește șansele de a obține compensații în caz de malpraxis – pot ține răspunzătoare și clinica/spitalul, care are de obicei resurse financiare și asigurări de malpraxis extinse. Pentru medici, mai ales pentru cei ce lucrează ca independenți, schimbarea înseamnă că nu vor mai purta singuri povara despăgubirilor: unitatea va fi obligată legal să contribuie, ceea ce stimulează și unitățile sanitare să se asigure adecvat și să implementeze măsuri de prevenire a erorilor.

Un exemplu concret: un medic de familie care colaborează (fără contract de muncă) cu o clinică privată pentru consultații periodice era, până acum, singurul răspunzător direct dacă un pacient suferea un prejudiciu din culpa sa – clinica putea susține în instanță că medicul nu e angajat, deci nu răspunde alături de el. După adoptarea OUG, aceeași clinică va răspunde în solidar cu medicul, pacientul putând să ceară despăgubiri ambilor. În consecință, clinicile vor fi mai atente la standardele de practică ale colaboratorilor și se vor asigura că toți medicii (angajați sau nu) sunt acoperiți de polițe de malpraxis. Pentru medicii de familie care lucrează pe cont propriu (cabinet individual), situația rămâne neschimbată – ei fiind atât prestatorul, cât și unitatea în sine – însă dacă fac gărzi la un centru de permanență sau la un UPU ca PFI, centrele respective vor avea acum clar obligația să răspundă alături de ei.

Procedura de malpraxis – lista experților și comisiile de monitorizare

Actualizarea listei naționale a experților medicali (art. 680): În cazurile de malpraxis, legea prevede existența unei liste naționale de experți medicali, pe specialități, la care apelează comisiile de malpraxis pentru consultanță de specialitate. Până acum, această listă era aprobată prin ordin al ministrului Sănătății, la propunerea Colegiilor profesionale teritoriale.

Procedura era greoaie: orice modificare (includerea unui nou expert, retragerea unuia indisponibil etc.) necesita parcurgerea unui lanț birocratic (propunere de la colegiul teritorial → avizare la colegiul național → emitere ordin ministerial de modificare) care întârzia actualizarea listei.

În practică au apărut situații în care un expert figurând pe listă refuza cazul (sau se pensionase/decedase) și, nefiind actualizată lista la timp, comisia de malpraxis depășea termenele legale așteptând numirea altui expert.

Modificarea propusă: OUG mută această responsabilitate integral către organismele profesionale. Noua formă a art. 680 alin. (1) prevede că Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi, Colegiul Farmaciștilor și Ordinul Asistenților Medicali – la propunerea filialelor teritoriale – aprobă, prin hotărâre a Consiliului Național, lista națională de experți medicali pentru fiecare județ și municipiul București, pe specialități. Fiecare organism profesional își va publica și actualiza lista proprie de experți și va informa Ministerul Sănătății ori de câte ori apar modificări. Astfel, nu va mai fi necesar un ordin de ministru pentru fiecare schimbare – actualizarea devine continuă și flexibilă, la nivelul forurilor profesionale, care au contact direct cu experții din teren.

Impact: Comisiile de malpraxis vor putea desemna mai rapid experți potriviți, reducându-se riscul de blocaj. Medicii care sunt implicați în sesizări de malpraxis pot avea mai multă încredere că evaluarea va fi realizată de experți actuali și relevanți, numiți fără întârziere. De asemenea, Colegiile de specialitate pot gestiona dinamic lista (de exemplu, pot include rapid experți noi în domenii emergente sau pot șterge pe cei retrași), asigurând o calitate sporită a expertizei oferite.

Exemplu practic: dacă un chirurg ortoped de pe lista aprobată se pensionează și dorește retragerea, Colegiul Județean poate propune imediat un alt medic ortoped pentru listă; CMR central aprobă prin hotărâre și actualizează site-ul, astfel încât, în cazul unui nou dosar de malpraxis ortopedie, comisia va avea la dispoziție noul expert. Tot acest proces ar putea dura câteva zile, comparativ cu lunile necesare anterior pentru emiterea unui ordin ministerial.

Reprezentarea comisiei de malpraxis în instanță (art. 684 alin. (11)): O altă problemă practică era lipsa de reprezentare juridică explicită a comisiilor de malpraxis în eventualitatea acțiunilor în justiție. Proiectul de OUG introduce un alineat nou care stipulează că în instanță, comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis va fi reprezentată de direcția de sănătate publică (DSP) în a cărei rază își are sediul comisia. Aceasta înseamnă că, dacă o decizie a comisiei este contestată în justiție sau dacă comisia este dată în judecată (de ex., de un pacient nemulțumit de soluționarea cazului de malpraxis), DSP-ul județean (sau al municipiului București) va asigura apărarea și reprezentarea legală a comisiei.

Implicit, comisia nu mai este nevoită să își desemneze ad-hoc un reprezentant sau avocat, ci se bazează pe structura juridică a DSP, conferind un cadru instituțional clar pentru aceste litigii. Pentru medicii implicați în astfel de cazuri, acest lucru oferă o garanție că procedurile legale ce vizează comisia (care le analizează cazul) vor fi corect gestionate, DSP având experiență juridică.

Plata cheltuielilor rezultate din litigii (art. 684 alin. (12)): Se mai introduce o prevedere privind eventuala răspundere patrimonială a comisiilor de malpraxis. Noua normă prevede că orice cheltuieli impuse prin hotărâri judecătorești îndreptate către comisia de malpraxis (de exemplu, cheltuieli de judecată, despăgubiri dacă s-ar stabili vreo culpă a comisiei etc.) sunt suportate, în solidar, de fiecare instituție care și-a desemnat membri în comisie. Comisiile de malpraxis sunt alcătuite, conform legii, din reprezentanți ai mai multor instituții: DSP (ca președinte), Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Stomatologi (dacă e cazul), Ordinul Asistenților (dacă e cazul), autorități locale etc.

Noua regulă impune așadar o responsabilitate financiară comună: dacă, să zicem, o instanță obligă comisia la plata unor daune sau cheltuieli, atunci Ministerul Sănătății (prin DSP) împreună cu Colegiul Medicilor și celelalte entități reprezentate vor achita aceste sume împreună, nu rămâne doar DSP-ul sau vreo persoană fizică să plătească. Acest mecanism protejează membrii comisiei (de ex., medicii experți din comisie) de a suporta personal costuri legale și asigură totodată că instituțiile implicate au interesul să gireze pentru buna funcționare a comisiei.

Consecințe: Noile prevederi privind comisiile de malpraxis sporesc siguranța juridică a procesului de soluționare a cazurilor de malpraxis. Medicii acuzați sau pacienții reclamanți vor interacționa cu o comisie care are clar stabilit cine o reprezintă legal și cum sunt suportate eventualele consecințe financiare, ceea ce poate crește încrederea în echidistanța și soliditatea procedurală a acestor comisii. Instituțiile precum Colegiul Medicilor vor fi co-interesate în bunul mers al comisiilor, știind că pot avea obligații financiare dacă ceva merge prost, ceea ce le va responsabiliza în desemnarea membrilor competenți și în sprijinul acordat comisiilor.

Formarea și examenele de rezidențiat – modificări ale OG nr. 18/2009

Proiectul de OUG aduce o serie de modificări menite să flexibilizeze și eficientizeze procesul de rezidențiat, având impact indirect asupra viitoarei generații de medici (inclusiv viitori medici de familie). Iată principalele schimbări:

• Publicarea curriculumurilor de pregătire: Se introduce obligativitatea ca toate curriculumurile de pregătire în rezidențiat (aprobate de universitarii de profil și Minister) să fie publicate pe site-ul Ministerului Sănătății. Până acum, deși aprobate, aceste programe de pregătire nu erau ușor accesibile, ceea ce crea opacitate pentru rezidenți și tutori. Acum transparența sporește – orice medic rezident sau coordonator de rezidențiat (inclusiv în medicina de familie) va putea consulta online curriculumul oficial al specialității sale, facilitând planificarea studiului și înțelegerea competențelor ce trebuie atinse.
• Examen național suplimentar și echivalarea punctajelor: La art. 15 din OG 18/2009 s-au introdus două noi alineate ((3^3) și (3^4)) care permit organizarea unui examen suplimentar de rezidențiat și recunoașterea rezultatelor acestuia. Concret, se prevede că punctajul obținut la examenul special introdus (alin. 3^1) – probabil un examen distinct de cel clasic, organizat în condiții speciale – poate fi echivalat fie cu media generală de la proba scrisă a concursului național clasic, fie cu nota de la una dintre probele concursului. De asemenea, Ministerul Sănătății este autorizat să organizeze în același an calendaristic, în sesiuni diferite, atât concursul național obișnuit (alin. 2), cât și acest concurs special (alin. 3^1). Interpretare: Aceste prevederi creează cadrul legal pentru a avea două sesiuni de intrare în rezidențiat pe an, de exemplu o sesiune principală în toamnă și o sesiune secundară în primăvară. Punctajele obținute la sesiunea secundară ar putea fi folosite fie pentru ocuparea locurilor rămase vacante, fie pentru a echivala rezultatul cu cel al examenului din toamnă (detaliile urmând a fi stabilite prin metodologie). Impactul este potențial major: creșterea numărului de oportunități de intrare în sistem pentru tinerii medici și ocuparea mai rapidă a posturilor deficitare (de exemplu, dacă în toamnă nu s-au ocupat toate posturile de medic de familie disponibile, o sesiune suplimentară în primăvară ar putea atrage alți candidați). Exemplu: un proaspăt absolvent de medicină care ratează concursul din noiembrie 2025 ar putea avea șansa să reîncerce în mai 2026, fără să aștepte un an întreg, și dacă obține un punctaj bun, acesta i se poate recunoaște ca fiind echivalent cu media necesară intrării în specialitate.
• Înscrierea separată pe locurile/posturile rezervate altor ministere: Rezidențiatul nu este doar al Ministerului Sănătății; există locuri/posturi finanțate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Justiției (pentru rețeaua medicală a sistemului penitenciar) și Ministerul Educației (pentru medicii români de pretutindeni). OUG introduce la art. 16 două alineate noi ((2^1) și (2^2)) care precizează că la înscriere, candidații vor opta distinct pe locurile/posturile alocate fiecărei instituții (MS, MApN, MAI, MJ, Educație) și se vor întocmi clasificări separate pentru fiecare categorie. După concurs, candidații își aleg locurile/posturile în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, pe fiecare listă separată. Această măsură asigură o concurență echitabilă în interiorul fiecărui subsistem: de exemplu, locurile de rezident la spitalele militare vor fi ocupate pe baza unei liste doar cu cei ce au optat pentru MApN, astfel încât un punctaj de, să zicem, 800 poate fi suficient acolo chiar dacă în lista generală MS ar fi fost sub linie. Pentru candidați, devine foarte importantă strategia de înscriere – vor alege explicit dacă vor să intre prin MS sau pe unul din ministerele speciale, știind că nu concurează direct unii cu alții, ci pe liste paralele.
• Comunicarea promptă a absolvirii rezidențiatului (art. 15 alin. (6^1)): Se impune acum o obligație administrativă nouă: unitățile sanitare în care rezidenții își termină stagiile de pregătire trebuie să transmită, în maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea rezidențiatului, lista rezidenților care au încheiat pregătirea, însoțită de dovada finalizării, către DSP-ul județean/București. La rândul său, DSP-ul are 3 zile lucrătoare să trimită Ministerului Sănătății lista centralizată a acestor rezidenți și dovezile. Această procedură asigură că Ministerul este informat imediat despre toți medicii care și-au încheiat rezidențiatul, putând astfel să emită rapid ordinul de confirmare ca specialist și să îi repartizeze (dacă e cazul) pe posturile vacante. Impactul practic: medicii tineri vor obține mai repede certificatul de specialist și dreptul de liberă practică independentă, reducând timpul de așteptare între finalizarea pregătirii și intrarea efectivă ca specialiști în sistem. În special în medicina de familie, unde este nevoie urgentă de personal în rural, a avea proceduri de notificare rapidă înseamnă că un rezident care tocmai a terminat își poate prelua cabinetul (sau postul dintr-un dispensar) cât mai curând posibil.
• Flexibilitate în schimbarea specialității pentru rezidenții din rețele speciale (art. 222 alin. (5)): Ca noutate absolută, OUG introduce posibilitatea ca rezidenții pe loc (adică rezidenți care ocupă locuri finanțate de stat, nu posturi de la unități) din rețelele sanitare ale MApN, MAI și MJ să poată solicita schimbarea specialității în timpul rezidențiatului, conform metodologiilor proprii ale acelor ministere. Procedura presupune ca rezidentul să depună la Ministerul Sănătății o cerere de schimbare, însoțită de avizul ministerului de resort (Apărare, Interne sau Justiție) care atestă aprobarea internă a schimbării specialității. Pe baza acestui aviz favorabil, MS va emite ordinul de confirmare în noua specialitate. Această prevedere recunoaște specificul acestor rețele: de exemplu, un medic rezident în medicina de urgență la Spitalul Militar, dacă își dă seama după 1 an că ar prefera o altă specialitate (să zicem cardiologie), ar putea – cu aprobarea MApN – să își schimbe specialitatea, în loc să abandoneze rezidențiatul și să o ia de la capăt prin concursul general. Este o măsură care îmbunătățește retenția medicilor în sistemele respective, permițând o redistribuire a resursei umane acolo unde este nevoie și unde rezidentul e mai potrivit, fără a pierde un an sau mai mult. Nu se precizează explicit, dar este de presupus că această schimbare se va putea face o singură dată și în primii ani de rezidențiat, pe baza unor criterii stricte ce vor fi detaliate de regulamentele MApN/MAI/MJ.

Impact general și exemplu: Pentru medicii seniori (inclusiv medicii de familie formatori) aceste modificări semnalează că sistemul de rezidențiat devine mai dinamic. Pe termen mediu, posibilitatea de dublă sesiune de rezidențiat într-un an poate aduce mai mulți rezidenți, deci un aflux sporit de tineri medici în sistem, ameliorând deficitul de personal. De pildă, specialitatea Medicină de Familie ar putea beneficia de ocuparea mai multor locuri disponibile dacă există două examene pe an sau dacă se reciclează posturile neocupate. Totodată, obligativitatea raportării rapide a absolvenților va face ca medicii specialiști noi să ajungă mai repede în comunități – ceea ce, pentru un cabinet de medicina familiei rămas fără medic, poate însemna câteva săptămâni câștigate în acoperirea postului vacant. În ansamblu, modificările OG 18/2009 au un caracter administrativ-organizatoric, ele nu schimbă conținutul formării profesionale, dar fac sistemul mai fluid și mai orientat spre nevoile actuale (transparență, viteză, flexibilitate).

Transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor – modificări la OUG nr. 41/2023

O altă componentă a proiectului legislativ vizează reorganizarea spitalelor și unităților medicale care aparțineau Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Prin OUG nr. 41/2023 s-a inițiat transferul acestor unități către alte ministere sau autorități, însă acum se aduc clarificări importante:

Prioritate pentru Ministerul Sănătății la preluarea spitalelor CFR: Se introduce un nou alineat ((1^2) la art. 1 din OUG 41/2023) care stipulează că Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală în domeniul sănătății publice, are prioritate în solicitarea transferului unei unități sanitare din subordinea MTI. Cu alte cuvinte, dacă un spital din rețeaua Transporturilor urmează să fie preluat de altă structură, cererea Ministerului Sănătății de a-l prelua prevalează față de solicitările altor ministere sau autorități locale, desigur cu respectarea criteriilor legale. Semnificație: această prioritate întărește rolul Ministerului Sănătății în coordonarea rețelei sanitare publice – practic, spitalele CFR vor fi, în principiu, integrate în rețeaua MS dacă acesta dorește, ceea ce poate duce la o administrare unitară și alocare mai eficientă a resurselor.

Procedură de transfer clarificată – comisie și criterii: OUG modifică art. 1 alin. (5) și introduce un (6) nou, definind mai bine cum se realizează transferul. Concret, cererea de transfer a unei unități sanitare CFR + documentele doveditoare se trimit către Comisia privind transferul rețelei sanitare din cadrul MTI. Comisia analizează solicitările, iar dacă toate criteriile sunt îndeplinite, propune conducerii MTI inițierea unei Hotărâri de Guvern pentru transfer. Noul alin. (6) prevede că componența și atribuțiile Comisiei de transfer, precum și ghidul cu indicatorii de îndeplinire a criteriilor de transfer se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor. Astfel, tot mecanismul devine mai transparent și predictibil, știindu-se cine evaluează (Comisia MTI) și pe baza căror criterii (stabilite formal prin ordin și ghid). În paralel, Decizia Prim-ministrului nr. 57/2023 care înființase un Comitet interministerial privind transferul acestor unități este abrogată prin noua OUG, semn că atribuțiile comitetului sunt preluate de această comisie internă la MTI, mai operativă.

Impact: Pentru personalul medical din spitalele vizate (inclusiv medici de diferite specialități, nu neapărat medici de familie), noile prevederi pot aduce schimbări de subordonare și management. Integrarea spitalelor CFR în rețeaua Ministerului Sănătății, de exemplu, ar putea însemna acces la fonduri și programe naționale, dar și aplicarea politicilor MS (inclusiv eventual transformarea unor secții, reorganizare după modelul MS).

Exemplu: Un spital CF (căi ferate) dintr-un oraș mic, care până acum ținea de MTI, ar putea trece la MS și apoi la autoritatea locală (conform altor prevederi legale), devenind spital județean sau municipal. Medicii de acolo ar intra în rețeaua de coordonare a MS/DSP, beneficiind de o mai bună integrare în sistem (de exemplu, trimiterea pacienților către alte unități MS s-ar face mai simplu). Prioritatea dată MS asigură că aceste unități medicale cu specific de transport nu vor ajunge în subordinea unor entități fără profil sanitar (ex. un spital CF să fie preluat de un minister economic) decât dacă MS nu le dorește. Pentru medicii de familie, efectul este colateral: per ansamblu, o rețea sanitară publică consolidată sub coordonarea MS facilitează colaborarea spital – medic de familie (ex. conectarea la platforme MS, acces la programe de screening etc.), însă nu există un impact direct în practica zilnică a cabinetelor MF.

Eliminarea limitei de o oră pe zi în ambulatoriul integrat – modificarea Legii nr. 163/2025

Legea 163/2025 introdusese obligația medicilor din spitalele publice (cu excepția șefilor de secție) de a acorda consultații și în ambulatoriul integrat al spitalului (policlinica spitalului), în cadrul normei lor lunare de lucru, pentru maximum o oră pe zi, în medie pe lună. Această limitare cantitativă („o oră/zi în medie”) s-a dovedit nepractică și a generat sincope în organizare – de exemplu, medici care trebuiau să fracționeze prezența în ambulatoriu la ~5 ore pe săptămână, uneori necorelat cu fluxul de pacienți. Proiectul de OUG elimină acea sintagmă restrictivă. Art. III din Legea 163/2025 este modificat pentru a stipula simplu că „Medicii, cu excepţia şefilor de secţie, care acordă servicii medicale într-o secţie/compartiment dintr-un spital public, au obligația de a desfășura activitate în ambulatoriul integrat al spitalului, în cadrul normei lunare de lucru, conform graficului stabilit de managerul spitalului…”, fără referire la o limită de o oră/zi.

Consecințe practice: Acum managerul, împreună cu șefii de secție, are libertatea să stabilească programul medicilor în ambulatoriu în funcție de necesitățile reale ale pacienților. De pildă, se pot aloca 2 zile pe săptămână a câte 3 ore de consultații în ambulatoriu pentru fiecare medic, sau o jumătate de zi pe zi alternează, atâta timp cât totalul orelor se încadrează în norma lunară (de regulă ~160 ore). Această flexibilitate va crește accesul pacienților la consultații în ambulatoriu (evitând aglomerația și listele de așteptare), contribuind la continuitatea furnizării de servicii medicale în ambulatoriu și creșterea accesibilității pacienților la consultații și tratamente. Pentru medicii specialiști din spital, poate însemna o reorganizare a programului de lucru, însă fără a crește numărul total de ore – ci doar repartizarea lor diferită. Medicul de familie ar putea resimți beneficii indirecte: pacienții săi trimiși la consult de specialitate în ambulatoriul spitalului vor găsi mai ușor program disponibil, scăzând presiunea asupra medicinii de familie (care adesea preia monitorizarea pacienților aflați pe liste de așteptare la specialist). De asemenea, o colaborare mai strânsă spital-ambulatoriu-medic de familie asigură o abordare integrată a cazurilor (medicul de familie primește mai rapid scrisorile medicale de la specialiști, pacientul nu rămâne neconsultat timp îndelungat).

Exemplu: Înainte, un cardiolog de la un spital județean acorda consultații în ambulatoriu 1 oră pe zi (20 de ore/lună). Dacă cererea era mare, rămâneau pacienți neconsultați zilnic. Acum, managerul poate grupa acele ore în 2-3 zile pe săptămână, oferind de fapt 2-3 ore consecutive în policlinică în acele zile – ceea ce permite medicului să vadă mai mulți pacienți per sesiune și pacienților să aibă zile dedicate când știu că își pot face programare. În lunile aglomerate, managerul poate crește numărul de ore în ambulatoriu (de ex. 30 ore lunar) atât timp cât se compensează prin reducerea orelor de pe secție, fără a depăși norma. Flexibilitatea aceasta era solicitată de multe unități, iar eliminarea plafonului fix de o oră vine să răspundă acestei nevoi.

Conducerea Agenției Naționale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) – asigurarea interimatului

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) este o entitate cheie, responsabilă de implementarea marilor proiecte de spitale și infrastructură sanitară. Ordonanța de urgență aduce o modificare la OUG nr. 76/2022 (actul de înființare al ANDIS) privind conducerea acestei agenții. La art. 15 alin. (12) din OUG 76/2022, noul text prevede că în cazul în care funcțiile de președinte și vicepreședinte ale ANDIS devin vacante simultan, ministrul sănătății va numi, prin ordin, persoane care să îndeplinească cu caracter temporar (interimar) atribuțiile președintelui, respectiv vicepreședintelui. Aceste numiri interimare pot dura cel mult 6 luni, perioadă în care Ministerul Sănătății are obligația să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor de președinte și vicepreședinte.

De ce este nevoie de această prevedere? În absența ei, dacă ambii lideri ai Agenției (care conduce proiecte de miliarde de euro) ar demisiona sau ar fi demiși concomitent, exista riscul unui blocaj instituțional – ANDIS neavând conducere statutară până la numiri noi prin proceduri ordinare (care pot dura). Acum, ministrul sănătății are pârghia legală de a asigura continuitatea conducerii imediat, evitând întreruperea activității agenției. Persoanele desemnate vor avea toate prerogativele funcției, însă temporar, asigurând tranzacția până la numirea conducătorilor titulari prin concurs.

Implicații: Pentru medici în general, această schimbare nu afectează activitatea clinică, dar la nivel macro asigură că proiectele de infrastructură (construcția de spitale regionale, modernizarea unităților sanitare etc.) nu stagnează din motive administrative. Un exemplu ipotetic: președintele ANDIS demisionează pentru un post internațional, iar vicepreședintele se pensionează la scurt timp. În loc ca Agenția să rămână “decapitată” și să nu poată semna contracte sau aviza lucrări, ministrul numește imediat un director interimar. Proiectele de construcție a noilor spitale județene continuă fără întârzieri, licitațiile merg înainte, iar în paralel se organizează concursul pe post. Din perspectiva medicilor (inclusiv a medicilor de familie, care așteaptă adesea reabilitarea dispensarelor sau construirea de centre medicale locale prin programe guvernamentale), o ANDIS funcțională și cu conducere neîntreruptă înseamnă că investițiile în sănătate vor fi realizate la timp, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de practică și a accesului pacienților la servicii moderne.

Textul integral al proiectului și nota de fundamentare pot fi consultate pe site-ul Ministerului, aici.

Analiza de față va fi actualizată o dată cu intrarea în vigoare a proiectului, pe baza formei ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.