Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Harghita: Screening pentru cancerul de prostată, gratuit și fără bilet de trimitere
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Screening gratuit pentru cancerul de prostată, fără bilet de trimitere, la Spitalul Județean Miercurea Ciuc, pe tot parcursul lunii noiembrie.
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc derulează, pe parcursul lunii noiembrie, o nouă ediție a campaniei internaționale dedicate prevenirii și depistării precoce a cancerului de prostată. Toți bărbații cu vârsta peste 45 de ani pot beneficia gratuit și fără bilet de trimitere de un screening complet, realizat de medicii urologi ai spitalului.
Programul de screening include două etape: testul de sânge PSA (antigen specific prostatic) și consultația urologică de specialitate, ambele necesare pentru o evaluare corectă. Pentru înscriere, este necesară programarea la analiza de laborator – zilnic între orele 8:00 și 10:00, la numărul 0746 119 566 – și, ulterior, programarea la consultația urologică – între orele 9:00 și 14:00, la numărul 0746 119 571. Între recoltarea sângelui și consultație trebuie să existe un interval de cel puțin două zile.
„Cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente forme de cancer la bărbați, însă, depistat la timp, are șanse mari de vindecare. Un simplu control anual poate salva vieți”, a declarat dr. Albert Claudiu, șeful secției de urologie din cadrul spitalului.
Medicii urologi examinează zilnic câte șase pacienți în cadrul campaniei, ceea ce permite testarea a peste o sută de bărbați în această perioadă. În cazul unui interes crescut, acțiunea va fi extinsă și în luna decembrie, în zilele de vineri.
Campania este organizată cu sprijinul Brutăriei Bocskor, în cadrul lunii dedicate sănătății bărbaților. În plus, în a doua jumătate a lunii noiembrie, testul PSA (află aici ce înseamnă un test PSA) va fi efectuat automat tuturor pacienților internați cu vârsta de peste 45 de ani.

Despre cancerul de prostată în România
Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer în rândul bărbaților din România, urmat de cancerul pulmonar. În fiecare an, sunt diagnosticate aproximativ 10.442 de cazuri noi, iar 2.854 de bărbați pierd lupta cu boala.
Conform FABC, în România sunt înregistrați în prezent 39.525 de pacienți activi cu acest diagnostic. Boala se dezvoltă în glanda prostatică, situată sub vezica urinară. În multe cazuri, evoluează lent, fără simptome evidente, dar există forme agresive care pot metastaza rapid, mai ales la nivel osos. Factorii de risc includ vârsta peste 65 de ani, istoricul familial, mutațiile genetice (precum BRCA2), obezitatea și sedentarismul.
Diagnosticul se realizează prin testul PSA, tușeul rectal, imagistica prin rezonanță magnetică și biopsie. Tratamentul este adaptat fiecărui caz și poate include: supravegherea activă, intervenția chirurgicală, radioterapia, hormonoterapia sau terapii țintite.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






