Farmaciile din România se alătură campaniei globale: Gândește-te la Sănătate, Gândește-te la Farmacie

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

AFFR lansează în România campania globală „Gândește-te la Sănătate, Gândește-te la Farmacie”, pentru recunoașterea rolului farmaciilor în îngrijirea primară.

Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) anunță lansarea pe plan național a campaniei globale „Gândește-te la Sănătate, Gândește-te la Farmacie” („Think Health, Think Pharmacy”), o inițiativă a Federației Internaționale Farmaceutice (FIP) menită să consolideze rolul farmaciilor ca furnizori de îngrijire primară a sănătății.

Campania urmărește creșterea conștientizării în rândul publicului, decidenților și instituțiilor asupra contribuției farmaciilor și farmaciștilor la susținerea sistemelor de sănătate, prin servicii de prevenție, control, consiliere și educație sanitară, pe lângă eliberarea de medicamente.

„Suntem încântați să lansăm în România această campanie și să contribuim la recunoașterea farmaciilor ca furnizori principali de îngrijire a sănătății. Obiectivul nostru este integrarea completă a farmaciilor în sistemul sanitar național și recunoașterea farmaciștilor ca profesioniști calificați”, a declarat Bogdan Chiriac, președintele AFFR.

La nivel internațional, FIP subliniază că acoperirea universală în sănătate nu poate fi atinsă fără recunoașterea universală a rolului critic al farmaciei. „Farmaciile nu sunt doar spații comerciale – ele sunt piloni esențiali ai îngrijirii primare. Când ne gândim la sănătate, trebuie să ne gândim la farmacie”, a transmis Paul Sinclair, președintele FIP.

În România, campania este vizibilă prin afișe amplasate în cele peste 1.100 de farmacii membre AFFR și printr-o campanie de comunicare adresată atât farmaciștilor și autorităților, cât și publicului larg.

Cele 6 mesaje-cheie ale campaniei „Gândește-te la Sănătate, Gândește-te la Farmacie”:

  • Farmaciștii sunt profesioniști în domeniul sănătății.
  • Farmaciștii sunt cei mai accesibili furnizori de asistență medicală primară.
  • Farmaciștii oferă o gamă largă de servicii de sănătate.
  • Publicul are un nivel ridicat de încredere în farmaciști.
  • Profesia și-a demonstrat valoarea în timpul pandemiei COVID-19 și continuă să o facă.
  • Mai multe guverne au adoptat deja politici de extindere a serviciilor farmaceutice, iar altele sunt încurajate să urmeze exemplul.

AFFR precizează că profesia de farmacist este recunoscută ca parte integrantă a sănătății globale de organizații majore, precum ONU, OIM, OMS și OCDE, dar rămân încă pași importanți de făcut pentru o recunoaștere universală.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.