Extinderea ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență Zalău, finalizată cu succes

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Pacienții din Sălaj beneficiază de servicii medicale moderne și dotări de ultimă generație, odată cu finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Proiectul, implementat de Consiliul Județean Sălaj și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare de 4,3 milioane de lei.

Lucrările au permis extinderea corpului principal al spitalului pe două niveluri, adăugând peste 400 mp de spații medicale moderne. „Mă bucur că am finalizat cu succes un proiect atât de important pentru sistemul medical din județul nostru și pentru sănătatea sălăjenilor.

Mulțumită acestei investiții, pacienții nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte județe pentru investigații și intervenții ce pot fi realizate, de acum înainte, în cadrul Spitalului Județean. Dotările de ultimă generație, alături de echipa medicală extrem de bine pregătită profesional, vor contribui la creșterea șanselor de recuperare și la îmbunătățirea calității vieții pacienților”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Noile facilități ale Ambulatoriului

Investiția aduce dotări esențiale pentru un act medical de calitate:

La etajul 1, au fost amenajate un cabinet de bronhoscopie și două cabinete de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică, fiecare cu camere de sterilizare dedicate.

La etajul 2, s-a construit o sală intervențională de angiografie, dotată cu un angiograf performant, o zonă de pregătire a pacienților, două saloane post-intervenție cu monitorizare, precum și vestiare și o zonă de comandă.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.