E oficial: Primul român infectat cu coronavirus

Un român aflat la bordul navei de croazieră Diamond Princess aflată în carantină în Japonia a fost depistat cu coronavirus, a anunțat joi Ministerul de Externe.

La bordul vasului, între cei peste 3.700 de pasageri și membri ai echipajului se află și 17 români. Este primul caz de confirmare a virusului la un român. Până acum, virusul a fost confirmat în cazul a 218 pasageri aflați la bordul navei de croazieră. Dintre ultimele 44 de cazuri confirmate pe vas, 43 sunt pasageri, iar unul membru al echipajului, potrivit agenției de știri Kyodo.

„Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetățean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus). Cetățeanul român a fost transferat pentru izolare și tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situații.
Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităților nipone. De asemenea, Ambasada României în Japonia menține legătura și cu ceilalți cetățeni români aflați pe vasul Diamond Princess. Pe vas s-au aflat 17 cetățeni români (15 membri ai echipajului și 2 pasageri). În ceea ce privește nava de croazieră Westerdam, Consulatul General al României la Hong Kong a obținut confirmarea că la bordul navei se află un număr de 17 cetățeni români, respectiv 9 pasageri și 8 membri ai echipajului. Nava a fost andocată în portul Sihanoukville, Regatul Cambodgia. Procesul de evaluare medicală a pasagerilor și membrilor echipajului este în derulare, nefiind, până în prezent, confirmate cazuri de infecție cu coronavirus. Reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu autoritățile locale și reprezentanțele diplomatice ale altor state membre UE și sunt pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor români”.
– Ministerul Afacerilor Externe

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator