Concediu medical 2026 după Legea 64/2026: când se pierde prima zi, cine are excepții și ce trebuie să știe pacienții și medicii de familie. Prima zi de concediu medical nu dispare complet, dar indemnizația se reduce diferit față de varianta inițială, apar excepții importante, iar pentru același episod de boală diminuarea se aplică o singură dată.
DSP Sibiu: scad cazurile de gripă și viroze respiratorii, dar crește semnificativ numărul de pneumopatii
DSP Sibiu: cazurile de gripă și viroze scad, dar pneumopatiile cresc semnificativ, cu 434 de îmbolnăviri și 138 de internări în săptămâna 14.
În săptămâna 31 martie – 6 aprilie 2026, Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu raportează o scădere a cazurilor de gripă și infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dar și o creștere accentuată a pneumopatiilor, cu impact clinic important prin numărul ridicat de internări.
Doar 4 cazuri de gripă, fără internări
În intervalul analizat au fost înregistrate 4 cazuri de gripă, dintre care două la copii și două la persoane cu vârste între 15 și 49 de ani. Toate formele de boală au fost ușoare, fără necesar de internare și fără decese.
Infecțiile respiratorii scad, dar internările persistă la copiii mici
Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare a scăzut față de săptămâna precedentă, fiind raportate 1.353 de cazuri, cu 104 mai puține. Deși majoritatea formelor au fost ușoare, 50 de pacienți au necesitat internare.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la populația activă (15–49 ani), însă cele mai multe internări au vizat copiii cu vârste între 0 și 4 ani, ceea ce menține presiunea pe serviciile pediatrice.
Creștere „în salt” a pneumopatiilor
Datele DSP indică o creștere semnificativă a pneumopatiilor, cu 434 de cazuri raportate, în creștere cu 147 față de săptămâna anterioară și peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a sezonului gripal trecut.
Impactul clinic este evidențiat și de numărul mare de internări: 138 de pacienți au necesitat tratament în spital. Cele mai multe cazuri au fost diagnosticate la persoane cu vârste peste 65 de ani, categorie vulnerabilă la complicații respiratorii.
Nu au fost raportate decese în această perioadă.
Bilanțul sezonului gripal 2025–2026
De la debutul sezonului gripal și până la 6 aprilie 2026, în județul Sibiu au fost înregistrate:
– 2.432 de cazuri de gripă (176 confirmate de laborator)
– 39.194 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare
– 9.189 de cazuri de pneumopatii
Datele confirmă tendința de final de sezon pentru gripă, dar atrag atenția asupra persistenței patologiei respiratorii severe, în special la vârstnici, în contextul creșterii pneumopatiilor.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






