Cum va arăta viitorul Spital Regional de Urgență – Craiova

Consiliul Interministerial de Avizare Lucrari Publice de Interes National a avizat luni, 14 octombrie, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Spitalul Regional de Urgență Craiova”.

Conform documentului, Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165 256 mp și un număr total de 807 de paturi, pentru ingrijirea continua a pacientilor cu boli acute, 60 locuri in UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi ingrijiri medicale de zi, 20 paturi de ingrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație.

Spitalul va dispune de un Centru de Tratament pentru Cancer pentru Regiunea SV, dotat cu echipament si adecvat, alte facilități de sprijin, ce va funcționa intr-o cladire separata, unita de corpul principal al spitalului, printr-un coridor, la nivelul primului etaj.

Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară:

  • Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, Chirurgie maxilofacială;
  • Centrul toracic cuprinzând pulmonologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;
  • Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
  • Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
  • Centrul de Medicină Internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie;
  • Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie.
  • Radioterapie şi Oncologie (inclusiv department pediatric), inclusive radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară.

Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1195 locuri de parcare, și un heliport H-3 cu cerințele sale operaționale specifice.

Clădirea va oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro:

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator


Ministerul Sănătății: Este în pregătire proiectul tehnic al spitalului regional de urgență Cluj | Medic24 - 2019-11-14 12:21:03

[…] De asemenea, in luna noiembrie, la solicitarea MS, au fost aprobați, prin hotărâre de guvern, indicatorii tehnico – economici pentru spitalul regional de urgenta Craiova. Până la începutul lunii decembrie 2019, se va transmite la AMPOR si cererea de finanțare pentru spitalul regional de urgență Craiova. […]