Creștere a cazurilor HIV-SIDA în România. Specialiștii trag un semnal de alarmă la Timișoara

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Creștere a cazurilor HIV-SIDA în România. La Timișoara, specialiștii au discutat despre prevenție, screening și managementul interdisciplinar.

În primele șase luni ale anului 2025, în România au fost raportate câteva sute de cazuri noi de HIV-SIDA, cele mai multe fiind înregistrate în București, Cluj și Iași. În județul Timiș, în același interval, 39 de persoane au fost diagnosticate cu infecția HIV, arată datele consultate de Medic24.

Peste 100 de medici și specialiști din vestul țării s-au reunit la Timișoara, la cea de-a IV-a ediție a simpozionului HIWEST, unde au analizat atât provocările, cât și progresele înregistrate în gestionarea acestei patologii. Invitatul de onoare al evenimentului a fost prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel.

„În cadrul simpozionului de la Timișoara, am discutat despre situația cazurilor noi de HIV, dar și despre importanța screening-ului și a testării voluntare. Au fost prezentate cazuri clinice, a fost abordat managementul interdisciplinar al cazurilor dificile, dar s-a discutat și despre colaborarea între centrele de boli infecțioase pentru uniformizarea protocoalelor și îmbunătățirea managementului pacientului”, a explicat prof. dr. Voichița Lăzureanu, președinte al Centrului Regional de Luptă Împotriva HIV.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara are rol de centru regional și acoperă patru județe din vestul țării: Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara. Aici sunt confirmate cazurile prin teste specifice, se realizează încadrarea clinică și imunovirologică și se instituie tratamentul antiviral și profilactic necesar.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.