Contract de 400 de milioane de euro semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Astăzi, la sediul Primăriei Craiova, a fost semnat contractul de lucrări pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Craiova, cu o valoare de 400 de milioane de euro.

Documentul a fost parafat de către reprezentanții asociației de firme care a câștigat licitația și de președintele Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, acest contract reprezintă cel mai mare proiect semnat în domeniul sănătății din România.

„Acest contract este o componentă dintr-un proiect care a parcurs deja două etape, respectiv proiectul tehnic și amenajarea terenului. Urmează construcția și dotarea cu echipamente importante, iar ulterior mai există un pachet. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 750 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și un împrumut de la Banca Europeană de Investiții”, a precizat Rafila.

Spitalul Regional de Urgență Craiova este primul dintre cele trei spitale regionale promise în urmă cu 20 de ani – Craiova, Iași și Cluj-Napoca – la care va începe efectiv construcția.

Spitalul din Craiova va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în șase centre medicale. Unitatea va putea trata anual peste 250.000 de pacienți și va dispune de un heliport cu acces direct la Unitatea de Primiri Urgențe.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.