Congresul Național AREPMF 2025 – Ediție aniversară cu participare record

Poiana Brașov a fost, în perioada 6-9 martie 2025, gazda celei de-a X-a ediții a Congresului Național al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF).

Evenimentul a reunit peste 900 de participanți, printre care medici, farmaciști și asistenți medicali, confirmând interesul crescut pentru educația medicală continuă.

Trei zile de sesiuni științifice și dezbateri interdisciplinare

Sub deviza „De la prevenție la tratament în practica medicului de familie”, congresul a inclus peste 80 de sesiuni și ateliere interactive susținute de experți naționali și internaționali. Printre temele abordate s-au numărat ecografia în medicina de familie, urgențele pediatrice, noile provocări în vaccinologie și sănătatea adolescenților.

Un moment special al congresului l-a reprezentat premierea tinerilor medici, ale căror lucrări au fost apreciate în cadrul sesiunilor de postere și prezentări orale.

Evenimentul a inclus sesiuni omagiale dedicate unor mari personalități ale medicinei românești, precum Acad. Univ. Dr. Adrian Restian, Prof. Univ. Dr. Marin Burlea și Prof. Univ. Dr. Nicolae Miu, amintindu-le contribuția la formarea generațiilor de medici de familie și pediatri.

Ziua de vineri a adus și două lansări de carte:

  • „Bucuriile datoriei. Letopiseț Covid (7528-7531)” – volum semnat de Prof. Univ. Dr. Cristian Apetrei, urmat de o sesiune de autografe.
  • „Algoritmi de practică pentru medicul de familie” (vol. III) – un ghid practic destinat medicilor de familie, bazat pe recomandări și ghiduri internaționale.

Ediția aniversară a congresului AREPMF 2025 a oferit participanților o platformă importantă pentru schimb de experiență și actualizare profesională. Organizația a anunțat că următoarea ediție a congresului va avea loc în 2026.

Referințe:

Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie s-a înființat din dorința de a promova sănătatea tinerilor pacienți, copii și adolescenți. Asociația urmărește creșterea standardelor în asistența medicală primară a copiilor și tinerilor prin educație, cercetare și comunicare. Asociația propune promovarea unor modele inovative de practică profesională pediatrică în medicina de familie destinate trecerii parteneriatului medic-familie de la stadiul de concept la implementare practică.

„Sunt unii medici care nu au experiența îngrijirii medicale a copiilor și care sunt reticenți în a se ocupa de copii, o privesc ca pe o mare responsabilitate, ca pe un mare risc. Da, e o mare responsabilitate dar satisfacția profesională e mult mai mare. Copiii sunt niște pacienți minunați, au o energie fantastică și îți dau putere și entuziasm să mergi mai departe.

Gândiți-vă ce mulțumire sufletească avem urmărind bebelușul cum crește, monitorizându-i dezvoltarea și ajutând împreună cu părinții să crească sănătos, să devină adult, să-și întemeieze o familie și să devină el, la rându-i, părinte.

Împreună, părinți și medici, putem crea o lume mai bună, cu copii și tineri sănătoși.

Haideți alături de noi!

Vă așteptăm cu drag!

Dr. Emiliana Costiug, Medic primar MF
Membru AREPMF

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.


 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.