Colegiul Farmaciștilor denunță discriminarea și abuzul prin care Ministerul Sănătății îi exclude, prin condițiile de participare la concurs, pe absolvenții Facultății de Farmacie.
Colegiul Farmaciștilor anunță că „a luat notă cu îngrijorare” de anunțul Ministerului Sănătății privind organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de președinte, respectiv vicepreședinți în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului.
Colegiul cere modificarea de urgență a condițiilor de înscriere la concursul de ocupare a acelor funții.
”Constatăm cu mâhnire profundă faptul că, la capitolul Condiții specificede ocupare a posturilor scoase la concurs se prevede că pot ocupa aceste funcții exclusiv persoanele absolvente cu diplomă de licență a studiilor superioare în domeniul medicinei, economico-financiar sau juridic, exluzând astfel studiile superioare în domeniul farmaciei,iar perioada de depunere a dosarelor de concurs este stabilită ca fiind cuprinsă între data de 21.10.2019, care este ziua în care anunțul a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătății, și 25.10.2019, practic rămânând persoanelor interesate doar treizile pentru pregătirea și depunerea dosarelor de concurs”, a declarat Dumitru Lupuliasa, Președintele Colegiului Farmaciștilor din România.
Excluderea farmacistului de la posibilitatea înscrierii la concursurile sus menționate reprezintă o discriminare majoră, un abuz și o barieră nejustificată privind accesul farmaciștilor în aceste funcții de autoritate publică, se arată în comunicatul farmciștilor.
Mai mult, lipsirea farmaciștilor titulari ai diplomei de farmacist, singurii profesioniști cu competență specială și deplină în domeniul medicamentului, de dreptul de a ocupa funcțiile respective vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile art.568 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății dispozițiicare, pe de o parte,recunoaște farmacistului statutul de specialist în domeniul medicamentului iar, pe de altă parte, potrivit alin.(2) lit.f) al aceluiași articol, acordă farmacistului dreptul de a ocupa funcții în administrația sanitară.
Dincolo de prevederile legale ce conferă farmaciștilor dreptul de a ocupa și exercita o funcție în administrația sanitară, discriminarea promovată și susținută de Ministerul Sănătății nu are nicio rațiune ori motivație logică sau de oportunitate având în vedere scopul și atribuțiile pe care Legea 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România le conferă acestei instituții.
Colegiul Farmaciștilor din România a sesizat Ministerul Sănătății, solicitând, de urgență, modificarea condițiilor de acces la concurs, precum și a termenului de depunere a dosarului de concurs de către persoanele interesate.
„Solicităm public autorităților competente să analizeze situația semnalată și, potrivit competențelor ce le revin,să se pronunțe dacă și în ce măsură modul în care Ministerul Sănătății a organizat acest concurs este sau nu legal și în acord cu interesul general raportat la scopul și obiectul de activitate a Agenției Naționale a Medicamentelui și Dispozitivelor Medicale din România”, se precizează, în încheiere, în comunicatul Colegiului Farmaciștilor.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.
Ministerul Sănătății a oprit „parodia de concurs” pentru ocuparea funcției de președinte al ANM | Medic24 - 2019-11-07 11:33:15
[…] barieră nejustificată privind accesul farmaciștilor în aceste funcții de autoritate publică, preciza la acea dată Colegiul Farmaciștilor […]